Ni se pare natural şi instinctiv, doar că sărutul are o istorie destul de surprinzătoare. Cu toate că-l considerăm universal, există ţări în care oamenii nu se sărută, iar altele în care este considerat dezgustător sau apare doar ca simplă formă de respect. Cert este că sărutul e vechi de cînd lumea, însă a avut o perioadă în care a dispărut de tot.

Unele texte antice din India, ce datează încă de la 1.500 î. Hr., descriu primele forme ale sărutului, iar poezia Mahabharata, de la 400 î. H., face şi ea referire la aşa ceva. Mai mult, manualul sanscrit de plăcere intimă i-a dedicat un capitol întreg.

Nu numai Kama Sutra vorbeşte despre sărut. Poetul grec Homer descrie cum Regele Priam a pupat mîna războinicului Ahile pentru a cere înapoi trupul fiului său. Iar Herodot povestea cum persanii se sărutau între ei în funcţie de rangul lor. Chiar şi în Vechiul Testament îl avem pe Jacob care îşi sărută tatăl pentru a fura moştenirea fratelui său. În India, o poezie de la 1.000 î. Hr. descrie astfel sărutul romantic: „Ea şi-a pus buzele pe buzele mele şi a făcut un zgomot care mi-a făcut plăcere.” Se pare că sărutul romantic a fost adus grecilor de Alexandru cel Mare, cînd a invadat India, în 326 î. Hr.

Grecii or fi învăţat despre sărut de la indieni, însă romanii au fost cei care s-au bucurat parcă cel mai mult de asemenea gest – îşi sărutau partenerii, copiii, părinţii, chiar şi superiorii, trecînd de la pupici platonici între rude, la săruturi senzuale între iubiţi. Romanii au creat sărutul romantic al zilelor noastre, însă tot ei au renunţat la asemenea gest intim timp de aproape 1000 de ani. De ce oare? Căderea Imperiului Roman a adus cu ea asemenea „tragedie”. Cînd a revenit în obiceiul oamenilor, sărutul a devenit şi mai popular ca înainte. Asta pînă pe la mijlocul anilor 1600, cînd a fost înlocuit, în mare parte, cu gesturi mai platonice de-a face curte, cum sunt plecăciunile, reverenţele.

Schimbarea a venit odată cu apariţia ciumei negre, care a avut un impact mai mare asupra populaţiei chiar şi decît biserica. Preoţii descurajau sărutul încă de la 1300, pentru simplul motiv să nu încurajeze şi degenereze în alte acte carnale, însă oamenii au renunţat să se mai sărute nu ca să urmeze sfatul bisericesc, ci pentru a nu se îmbolnăvi unii pe alţii. Şi aveau dreptate, avînd în vedere că prin sărut, mai exact prin salivă, se pot transmite nu mai puţin de 80 de milioane de bacterii de la un partener la altul.

Din fericire, pauza de sărutat n-a durat la nesfîrşit, s-a încheiat pe la sfîrşitul secolului al XI-lea, cînd gesturile de curtare deveniseră mai populare ca niciodată. Iubirea romantică lua uşor-uşor locul mariajelor aranjate încă din copilărie, iar sărutul pasional era din nou o practică obişnuită.