Cele mai mari minciuni pe care le-am învăţat în manualele de istorie ale lui Ceauşescu: bătălii false ale lui Ştefan cel Mare şi regatul inventat al lui Burebista

Regimul naţionalist-comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu a presupus, printre alte linii de acţiune, mistificarea aproape în totalitate a istoriei.
Datele istorice predate în şcolile din România timp de zeci de ani, chiar şi o bună perioadă după 1989, au fost manevrate de oamenii sistemului în aşa fel încît să servească preamăririi dictatorului Nicolae Ceauşescu.

Megalomania fostului preşedinte al României îl plasa în permanenţă drept personaj central, hiperbolizat, în mijlocul altor lideri importanţi din istoria ţării. Manualele de istorie comuniste au abundat mereu de superlative, iar istoria milenară a neamului care a populat ţinutul carpato-danubiano-pontic cuprinde rareori evenimente cu aspect negativ. În acest avînt nebunesc naţionalist-comunist adevărul istoric n-a constituit niciodată o prioritate.

Dictatorul a dorit să fie asimilat unor personaje precum Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn sau Mihai Viteazul. „Exista într-o carte de istorie comunistă o poză cu un bust al lui Ceauşescu, care în jurul său îi avea pe Decebal, Mircea cel Bătrîn, Mihai Viteazul, Cuza, Bălcescu şi Kogălniceanu. Se intitula „Bărbaţi între bărbaţi”. Cărţile de istorie vorbeau de un brav popor, care de fapt a avut un statut insignifiant în istoria universală.

În timp ce alţii în secolele 12-14 aveau universităţi, la noi a apărut prima în vremea lui Cuza. Pe cînd alţii construiau catedrale la noi erau case de chirpici. Noi am avut o istorie complet falsificată. În realitate, am fost un popor care a stat în ignoranţă mare de la începuturi. Dar şi acum oamenii mai cred în prostiile învăţate pe timpul lui Ceauşescu pentru că elitele au dispărut, iar în locul lor au venit personaje de mîna a doua, din mediile joase, din zone rurale, care s-au văzut cu diplome peste noapte şi, evident, au îmbrăţişat viziunea nouă. Şi astăzi asemenea personaje te fac anti-român dacă nu gîndeşti ca ei“, afirmă profesorul şi scriitorul timişorean Mircea Pora.

Una dintre marile minciuni din manualele de istorie comuniste a fost rolul domnitorilor din Moldova şi Ţara Românească, despre care se spunea că au apărat Vestul Europei de turci. „Au vrut să scoată în evidenţă o mare forţă a naţiunii româneşti. În realitate, turcii cînd au vrut să ajungă undeva au ajuns, ba chiar cu românii alături. În rest, noi nu am cîştigat nici un război cu ei, poate doar nişte bătălii locale care nu au influenţat cursul istoriei“, a explicat Mircea Pora.

Cazul cel mai elocvent este conflictul dintre Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, domnitorul Munteniei, care l-a ajutat în anul 1457 să urce pe tronul Moldovei. În 1462, în plin război dintre turci şi munteni, Ştefan cel Mare atacă Muntenia şi asaltează cetatea Chilia, luptînd astfel de partea otomană. Manualele de istorie, cărţile şi studiile ştiinţifice, precum şi filmele dedicate domnitorului moldovean în perioada comunistă ne prezintă în unanimitate imaginea eroică de apărător al creştinătăţii. Izvoarele istorice privitoare la perioada domniei lui Ştefan cel Mare sînt limitate şi de multe ori îndoielnice.

Chiar şi în aceste condiţii, istoricii care i-au studiat perioada de domnie, au concluzionat că domnitorul român a fost unul dintre cei mai importanţi lideri militari din Europa medievală. Cu toate acestea, o serie de istorici români îi contestă, după studii aprofundate, chiar şi titulatura de „atlet al credinţei creştine”, după cum îl descrie Papa Sixt al VI-lea.

Istoricul Marius Diaconescu consideră că, de fapt, drumul turcilor spre Europa nu trecea deloc prin Moldova, ci prin Serbia, de-a lungul Dunării. Traseul este determinat de poziţia geostrategică a Moldovei. „Nici o oaste otomană nu a planificat vreodată să treacă Dunărea în Moldova, apoi să traverseze Carpaţii, ca să ajungă în Ungaria! Iar în privinţa Poloniei, cel puţin în timpul domniei lui Ştefan cel Mare în Moldova, era o pace trainică între polonezi şi turci, aşa că moldovenii nu aveau ce sau pe cine să mai apere”.

Regatul uriaş al lui Burebista, fapt istoric nedemonstrat

Un alt caz mistificat şi superficial predat în şcolile comuniste „de dragul” dictatorului a fost cel al liderilor daci. „Mereu s-a dorit să se arate că sîntem de 2000 de ani, că Burebista ar fi stăpînit un regat imens, de la Marea Neagră pînă în Slovacia de azi, lucru nedemonstrat de nimeni. Potrivit manualelor, la retragerea Aureliană exista deja un aşa-zis popor daco-roman, şi nu mai multe populaţii latinofone, cum era în realitate. Nu se vorbea şi nu se explica golul imens din perioada despre care nu există nici o informaţie despre poporul român“, povesteşte profesorul.
Aproape toate sursele despre regele daco-geţilor pomenesc perioada de domnie între 82 şi 44 î.Hr. Chiar şi acest interval de domnie este nesigur din cauză că lucrările istoricilor antici care s-au ocupat de daco-geţi nu s-au păstrat pînă în zilele noastre. Ca şi în cazul lui Ştefan cel Mare, Burebista s-a dovedit, potrivit tuturor surselor de mîna a doua, un mare lider militar al perioadei antice.

Poate cea mai importantă dintre sursele privitoare la Burebista, „Istoria Geţilor”, scrisă de Dion din Prusa (cca 40-120 d.Hr), mai exista încă în secolul al VI-lea d.Hr., după cum afirmă un alt istoric, gotul Iordanes, care-l citează pe primul. Numai această citare conţine o confuzie importantă şi dă măsura circumspecţiei cu care trebuie tratate aceste surse istorice. Gotul Iordanes îi amestecă pe goţi cu geţii, probabil din nevoia de a găsi pentru neamul său un trecut strălucit:

"Apoi, în vreme ce la goţi (geţi) domnea Buruista, a venit în Goţia (Geţia) Deceneu, pe vremea cînd Sylla a pus mîna pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Buruista i-a acordat o putere aproape regală. După sfatul acestuia, goţii (geţii) au început să pustiască pămînturile germanilor pe care acum le stăpînesc francii".

Cezar PĂDURARIU

Articol preluat din Adevărul.ro

Supratitlul ne aparţine.