Cazul  pedofilului belgian Marc Dutroux, care execută acum o condamnare pe viață în Belgia, a marcat societatea belgiană nu doar pentru detaliile zguduitoare care au ieșit la lumină, scandaloasele rateuri ale autorităților și Poliției, ci și pentru indiciile care arătau că Dutroux ar fi acționat sub protecția celor mai înalte cercuri politice ale țării. Dovezile legate de acest caz, poate cel mai terifiant din Europa, au apărut de două ori în cauză: mai întîi în timpul procedurilor judiciare, mai apoi prin publicarea a numeroase documente ale urmăririi penale, în 2009, de către WikiLeaks.

Cazul a stat sub semnul suprimării probelor, în ceea ce mulți au numit o „mușamalizare de către establishmentul belgian”. Povestea horror care a bulversat opinia publică a reprezentat și un exemplu al răspîndirii corupției la scară mare.

Sistemului juridic belgian i-a luat aproape un deceniu pentru a-l condamna pe Marc Dutroux, în Iunie 2004, pentru răpirea, de la mijlocul anilor '90, și violarea a șase fete, dintre care patru au fost ucise. „Cazul Dutroux” a determinat aproximativ 300.000 de belgieni să iasă în stradă în 1996, în semn de solidaritate cu victimele, în celebrul „Marș Alb”, în timpul căruia protestatarii au adoptat o culoare care în Belgia este un semn al speranței.

Afacerea Dutroux a lăsat cicatrici atît de adînci asupra conștiinței populației belgiene, încît aproximativ o treime dintre belgienii care purtau numele de familie Dutroux și-au schimbat numele. În pofida încheierii cazului, și acum apar indicii conform cărora elemente semnificative ale cazului rămîn nesoluționate.

Dutroux a fost găsit vinovat sub multiple capete de acuzare de crimă, răpire și viol. Juriul l-a găsit vinovat de uciderea a două tinere, An Marchal, de 17 ani, și Eefje Lambrecks, de 19 ani. Cadavrele lor au fost dezgropate în Vara lui 1996, în grădina unei case care aparținea lui Dutroux, aflată într-una din suburbiile orașului Charleroi. Autopsiile au arătat că fuseseră violate, bătute, drogate și îngropate de vii.

Dutroux a mai fost inculpat și pentru răpirea altor două fete, ambele în vîrstă de opt ani, Julie Lejeune și Melissa Russo, ale căror cadavre au fost găsite îngropate în grădina altei case care-i aparținea. Ambele au fost violate în mod repetat și lăsate să moară de foame. Însă procurorii au spus că nu au putut determina cu precizie cînd anume au murit, astfel că nu l-au putut inculpa în aceste două cazuri. Dutroux a susținut tot timpul că în perioada cînd au murit fetele, el se afla în închisoare, pentru furt de mașini.

Afacerea Dutroux

Totul a început cu arestarea lui Marc Dutroux în 1996, după ce sechestrase mai mulți copii. Înainte de arestare, ucisese deja patru și-i îngropase în grădină. Două dintre cele patru fete moarte găsite pe proprietățile sale au murit îngropate de vii, după ce au fost învelite în plastic. Alte două fete au murit de foame, într-o temniță subterană făcută în casă, în timp ce Dutroux executa o sentință scurtă cu închisoarea. Revolta publică față de tratarea cazului Dutroux a fost cauzată de condamnările sale anterioare pentru violuri similare  asupra unor minore. În ciuda acestor infracțiuni, Dutroux a fost eliberat, permițîndu-i să recidiveze.

Presa dezvăluia la acea vreme că victimele lui erau ținute în cuști. O mare cantitate de dovezi ADN, recuperate din aceste cuști, nu au fost niciodată analizate de autorități, chiar dacă puteau dezvălui identitățile  unor complici. Apărarea a citat constant dovezile ADN care ar fi indicat faptul că și alte persoane au vizitat ”cuștile” lui Dutroux. Poliția a recunoscut în cele din urmă că ar fi putut salva vieți dacă ar fi văzut filmulețele confiscate din casa lui Dutroux în care apăreau imagini cu construirea temniței unde au murit două fete.

În timpul anchetei, Dutroux și avocatul său au susținut, în mod repetat, că răpirea și violarea fetelor s-au făcut cu ajutorul Poliției, în cadrul unei rețele de trafic de copii și care avea legături cu establishmentul belgian. Afirmațiile au fost publicate de The Washington Post, care a menționat, de asemenea, că Poliția susținea că Dutroux face parte dintr-o rețea de prostituție cu copii. Jurnaliștii au scris că „gașca” lui Dutroux s-ar fi oferit să cumpere minori pentru suma de 5.000 de dolari.

Dutroux a mai afirmat că omul de afaceri belgian Michel Nihoul a fost complicele său și conexiunea lui cu o rețea criminală mult mai mare. Anchetat și, ulterior, pus și el sub acuzare și condamnat, Nihoul susținea că acest caz nu va ajunge niciodată în instanță, deoarece ar fi putut dezvălui „informații despre oameni importanți din Belgia, care ar fi dus la căderea Guvernului”. 

Potrivit BBC, anchetatorii au fost convinși că Dutroux și Nihoul sunt parte a unei rețele mai mari de trafic de persoane care ar fi implicat mașini și aducerea de fete din Slovacia și din alte țări din Estul Europei. Martorii din caz l-au identificat pe Nihoul ca fiind un bărbat violent, participant la orgii în care copiii erau abuzați sexual, torturați și uneori uciși. Acțiuni la care luau parte și membri ai establishmentului belgian. Primul judecător din dosar susținea  că „Nihoul a fost creierul din spatele operațiunii, iar avocații lui Dutroux evocau fapte ale unui „cult satanic” care includea sacrificarea copiilor.

Informațiile WikiLeaks

În 2009, WikiLeaks a furnizat informații suplimentare cu privire la caz, prin publicarea „Dosarului Dutroux”. Autoritățile belgiene au încercat ulterior - fără succes - să oblige WikiLeaks să facă dispărut dosarul belgian. În dosarul WikiLeaks, de peste 1.500 de pagini,  publicat în 2009,  au existat peste 800 de mențiuni despre Nihoul. Notele consemnau prezența unei fotografii cu Nihoul, alături de „diverse personaje politice”, precum și o declarație a lui Dutroux conform căreia „Nihoul a propus reducerea [traficului] de fete din țările din Estul Europei.

WikiLeaks a rezumat astfel cazul celui mai odios pedofil: „Dutroux a fost un personaj din lumea interlopă penală europeană, iar cazul a avut legături cu alte persoane din lumea interlopă, cu polițiștii corupți și cu figuri politice din Belgia”.

Dosarul Dutroux realizat de WikiLeaks prezenta, cu acuratețe, pe baza unor înregistrări, tranzacții financiare esențiale, hărțile unor țări europene din care erau aduși copii și prezența monedelor internaționale, inclusiv cea a Marocului și Arabiei Saudite. Dosarul prezenta plăți de sute de mii de franci către Michelle Martin, soția de atunci a lui Dutroux, și în contul bancar personal al lui Dutroux. Reieșea din aceste documente că Marc Dutroux și Michel Nihoul nu acționau singuri în acțiunile lor criminale. Ca și în lipsa analizei materialului ADN recuperat din subsolul lui Dutroux, lipsa oricăror investigații asupra conexiunilor financiare ale lui Marc Dutroux a sporit frustrarea în privința unei proceduri legale ineficiente.

Marc Dutroux era un electrician care, în timpul crimelor, oficial trăia din ajutoare sociale, dar deținea 10 case. ”The New York Times scria: ”După mai multe dispariții, domnul Dutroux a primit sume mari de bani în mai multe conturi bancare . În patru ani după eliberarea sa condiționată din închisoare, unde a stat o vreme pentru viol și răpire, Dutroux - al cărui singur venit oficial era ajutorul social - ajunsese să aibă o avere de aproximativ 6 milioane de franci. Situație care i-a determinat pe anchetatori să  afirme că acesta acționează pentru alții, la un nivel mai înalt, într-un cerc de pedofili și prostituție”.

Morți misterioase

Ancheta s-a împotmolit și de numărul neobișnuit de mare de decese care aveau legătură cu scandalul. De la fiul unui judecător din acest caz, pînă la ofițeri de Poliție și chiar la procurorul șef care supraveghea cazul.

The Guardian scria: „De la arestarea lui [Dutroux], douăzeci de potențiali martori care aveau llegătură cu acest caz au murit în circumstanțe misterioase, alimentînd suspiciunile de mușamalizare, care duc la cele mai înalte niveluri.” The Guardian  adăuga că dovezi importante au dispărut și ele.

Morțile ciudate în rîndul martorilor legați de cazul Dutroux au continuat cu Bruno Tagliaferro, un negustor de deșeuri care plănuia să depună mărturie împotriva lui Dutroux. El a fost otrăvit, iar soția sa a fost arsă de vie. Un proprietar al unui club de noapte asociat cu Nihoul a fost, de asemenea, împușcat mortal.

Dutroux însuși a recunoscut uciderea unui complice, Bernard Weinstein. Numeroasele decese din jurul scandalului Dutroux au alimentat îngrijorarea că Dutroux a făcut parte dintr-o rețea mai mare de pedofili care a rămas nepedepsită.

Eroii

Au existat însă și personaje intrate în memoria colectivă ca eroi. Judecătorul Connerotte din ancheta Dutroux a fost perceput în Belgia ca un adevărat erou, deoarece acțiunile sale au dus la eliberarea a două fete; Sabine Dardenne, 12 ani, și Laetitia Delhez, 14 ani, din temnița lui Dutroux. Sabine a stat legată în lanțuri timp de 79 de zile și violată în mod repetat. Deși a reușit să  le salveze pe cele două copile, Connerotte a fost înlăturat din caz de sistemul judiciar belgian pentru un presupus conflict de interese. Declarațiile sale, preluate de presă, erau terifiante. El vorbea în instanță de „comploturile de omor la nivel înalt” care au stopat investigația asupra unei „mafii a sexului cu copii”. Connerotte a vorbit și despre informațiile care au fost publicate ulterior de WikiLeaks: „Dosarul cuprinde discuții despre răpirea copiilor, traficul cu copii străini... Suma de 150.000 de franci [2.500 de lire sterline] era menționată ca preț pentru fete. Am fost șocat de aceste documente”.

Corupția din sistem a fost din nou expusă cînd Marc Verwilghen, președintele anchetei parlamentare a cazului Dutroux, a dezvăluit încercările de a înăbuși din fașă investigația cu privire la modul în care a fost soluționat cazul. Verwilghen a publicat o carte în care susținea că s-a încercat trecerea sub tăcere a concluziilor comisiei, de către liderii politici și de magistrați, pentru a preveni dezvăluirea unor detalii care ar fi implicat complicitatea altor făptuitori.

Martorii X

Dosarul Wikileaks conținea și așa-numiții „martori X”, care au vorbit cu anchetatorii care lucrau la cazul Dutroux și care susțineau că au fost supuși unor abuzuri groaznice din partea unei rețele criminale care avea legături cu  Dutroux și Nihoul, care abuzau copiii pentru a șantaja membrii establishmentul belgian. Martorii X” i-au plasat pe Nihoul și Dutroux la locul torturii, violului și uciderii mai multor copii, alături de o serie de personaje de elită din Belgia. Nihoul a fost, de asemenea, acuzat că a produs filme de tip snuff. 

Cea mai cunoscută victimă a fost numită „X1”, identitatea ei reală fiind dezvăluită ulterior în presă ca Regina Louf. Mărturia ei era zguduitoare: „Era  o afacere mai mare. Șantaj. Erau foarte mulți bani la mijloc. Nu era doar sex și distracție. Era sadism, tortură și chiar crimă”. Unul dintre organizatorii obișnuiți ai acestor petreceri, a susținut ea, a fost cel pe care l-a cunoscut drept „Mich”, Jean Michel Nihoul, „un om foarte crud. El a abuzat copiii într-un mod foarte sadic ”, spunea X1.

The New York Times scria ulterior: „Louf a povestit că a fost vîndută unei rețele de prostituție de bunica ei și ulterior a fost introdusă într-un cerc de pedofili, unde a asistat la torturarea și asasinarea unor copii. Ceilalți martori X, dintre care unul a ajuns să lucreze în Poliție, au relatat povești similare despre abuzuri din copilărie și au descris vînătoarea de copii, adică urmărirea lor prin pădure cu cîini Doberman.

După ce identitatea Reginei Louf a fost făcută publică, reputația ei a fost distrusă în mod sistematic. Postul de televiziune RTBF a început o campanie „menită să demonstreze că Dutroux a fost doar un ”lup singuratic”, care acționa pentru el însuși, că nu există nici o rețea de pedofilie în cercurile înalte, că Jean Michel Nihoul este nevinovat și Regina Louf este o mincinoasă. (Ziare.com)