Scriitorul Mihail Sadoveanu spune, în „Valea Frumoasei“, că icrele de crap sunt mai bune decît cele de ştiucă şi cele negre, numai că această salată trebuie cu rînduială făcută: adică să toarne untdelemnul un chior, să picure lămîia un zgîrcit şi să le bată un nebun.

Spun cunoscătorii că păstrăvul ar fi regele peştilor, alţii şalăul sau ştiuca, fie că se referă la modul de a-i prinde, fie la modul cum îi gătesc în meşteşugite mîncăruri. Mihail Sadoveanu este de altă părere, spunînd că nimic nu se compară cu „bătrînul cu solzi ruginiţi“. Este vorba despre crap, căruia scriitorul, de altfel vînător şi pescar desăvîrşit, îi aduce un omagiu în „Valea Frumoasei“. Şi scrie despre cum să-l pescuieşti Iarna, la copcă, cum să-l prepari, fără maioneze şi alte sosuri, despre cît de gustos este un borş de crap, sau despre icre, care-s „deasupra celor de ştiucă, chiar şi a celor negre“.

„Trebuie să ştii, iubite cucoane Mihăiţă, a urmat el iarăşi a-mi vorbi, că, dintre toţi peştii, eu mai ales pe crap îl urmăresc. Eu mai ales pentru crap am o deosebită atenţie. Dacă-l luăm din punctul de vedere al cucoanei Zoe, de pildă, apoi poţi rămîne bine încredinţat că nu se află în apele noastre alt peşte mai bogat şi mai savuros. Crapului, iubite şi stimate cucoane Mihăiţă, nu-i trebuie maioneze şi alte sosuri, pe care le poţi mînca şi cu iască ori cu surcele; crapul ţi se înfăţişează, cucoane Mihăiţă, cu cinste şi cu dreptate.

Îţi face cucoana Zoe, să zicem, un borş de crap şi-ţi oferă, să zicem, matale capul. Partea aceasta a altor peşti o zvîrli ca o netrebnică, pe cînd capul de crap are să-ţi procure cea mai mare plăcere prin delicateţea lui, dacă ştii să-l desfaci, dacă ştii să-l mănînci şi dacă eşti în stare să-l apreciezi ca amator de bucăţi alese. Este împrejurarea, cucoane Mihăiţă, să întrebuinţezi o zicătoare a prostimii: că-ţi lasă gura apă, cînd vezi aşa ceva şi cunoşti ce te-aşteaptă“. 

Şi continuă Sadoveanu omagiul adus crapului, povestind cît de bun este la proţap sau despre o mîncărică cu ceapă albă, a cărei dulceaţă şi bunătate sunt mai presus de orice critică. Ca să nu mai vorbim despre crapul fript într-o tingire de aramă, pe varză şi-ntre tomate, într-un cuptor bine înfierbîntat.

Iar despre icre, iată ce mai zice Mihail Sadoveanu: „Cît despre icrele de crap, eu le pun deasupra celor de ştiucă, chiar şi a celor negre, dacă vrei mata să mă crezi, numai decît asemenea salată trebuie cu rînduială făcută, după altă vorbă înţeleaptă: adică să toarne untdelemnul un chior, să picure alămîia un zgîrcit şi să le bată un nebun“.

Despre „ciudatele şi deosebitele năravuri ale crapului“

Şi continuă scriitorul în „Valea Frumoasei“ să vorbească despre crap, că nu-i „alt peşte care să aibă mai ciudate şi mai deosebite năravuri“. „Cînd îl vezi intrînd în turme în gîrle, cum l-ai văzut în Primăvara trecută, ai putea cu drept cuvînt să-l socoţi stupid.

Tot asemenea cînd ies ţăranii în vremea bătăii lui, să-l prindă cu ostii, greble şi alte instrumente primitive de la începutul veacurilor. La undiţă însă nu este alt peşte mai viclean. Iar cînd îl închizi în bălţi, el singur dintre toţi peştii caută să scape rîmînînd pe dedesubt ori făcînd salturi mari în aer ca să sară pe deasupra gardurilor. Ţi-aş mai spune şi altele, stimate şi iubite cucoane Mihăiţă; poate le cunoşti şi dumneata, căci eşti ca şi mine pescar, dar ajungem. Şi nu-mi închipui că eşti supărat mai ascultînd o dată de la mine ceea ce şi dumneata ştii... Fără îndoială nu puteam să fiu supărat, mai ales că tot ce spunea prietinul meu într-ale pescăriei era plăcut, cald şi convingător. Pe lîngă asta, ziua era strălucită şi lină şi omătul, în fuga saniei, de o curăţenie ş-o albeaţă orbitoare“.

În cele ce urmează, Sadoveanu descrie extrem de plastic despre cum se pescuieşte Iarna la copcă, cu năvoade.

„Deodată, la o cotitură, apăru înaintea noastră balta îngheţată. Pe luciul verziu ca cerul, pîlpîia un soare rece sfărîmat în solzi. Douăzeci ori douăzeci şi cinci de oameni aşteptau în tăcere, înşiraţi lîngă mal. Pe o zonă întinsă şi curată, care răspundea adîncului celui mare al bălţii, fuseseră din vreme săpate produfuri. Aha! Am strigat eu cu plăcută uimire, înţeleg, cucoane Costache, despre ce-i vorba. Voiţi să trageţi cu năvodul pe sub gheaţă. Într-adevăr, aşa-i planul acestei zile... îmi răspunse prietenul meu şi sări din sanie. Îl urmai şi eu între oameni, înveselit şi înfierbîntat de ceea ce se pregătea. Şi din clipa aceea avui simţuri numai pentru operaţia lor bizară“.  

Pescuit la copcă cu năvodul

„Oamenii cufundaseră năvodul, strîns grămadă în falduri, într-o spărtură a gheţii în capătul cel adînc al elipsei. Legînd capetele aripilor, le mînară de o parte şi de alta pe linia produsurilor: vergile în care erau fixate aceste aripi lunecau pe sub gheaţă, apăreau succesiv la produfuri (găuri, copci - n.r.) şi erau mînate de oameni meşteri înainte din produf în produf. 

Aşa, prin două părţi, pe sub gheaţă, aripile năvodului înaintau spre cestălalt capăt al elipsei, cătră mal. Ajunse aici în altă spărtură a gheţii, oamenii traseră la lumină capetele aripilor şi le încrucişară. Apoi, înhămîndu-se în două şiraguri, începură a trage năvodul ca să aducă matiţa (parte a năvodului - n.r.) la lumină.  Eram cufundat în contemplarea acestei ingenioase pescuiri, pe care nu mi-o putusem închipui înainte de a o vedea.

Ascultam îndemnul oamenilor, domol ca un cîntec, trăgînd de căpestre şi aducînd lin, cătră copca cea mare de la mal, taina adîncului.  Deodată, apărură marginile matiţei cu cele dintîi fulgerări argintii. Erau de felurite mărimi, fremătau şi foşgăiau viermuind. Asta am dorit eu să vezi, stimate şi iubite cucoane Mihăiţă, îmi spuse cu prefăcută modestie gazda mea.

Socot că eşti mulţămit. Poţi vedea nu numai ciortani cît palma, ci crapi adevăraţi cu solzi ruginiţi.  Însă trebuie să ştii totuşi, stimate prietine, că, văzînd acest lucru pe care l-au scornit bătrînii noştri în vremea cea de demult, noi n-am făcut nimica dacă nu ne-om grăbi să ne-ntoarcem la curte. După atîta vreme de şedere şi de aşteptare, acolo avem să găsim alt lucru nu numai vrednic de luare-aminte dar şi foarte folositor. Toate cîte ţi le-am spus eu pe drum despre bucătăria crapului, toate ai să le găseşti alcătuite de mîinile cucoanei Zoe. Ş-ai să te încredinţezi că Dumnezeu singur a orînduit ca în asemenea bălţi să se găsească asemenea crapi şi nu prea departe să fie şi cucoana Zoe, care ştie ce întrebuinţare să le dea. Cu asemenea vorbe şi cu două sănii pline de crapi, ne-am întors la curte“.  Şi ce-a urmat la curte, după o aşa partidă pe pescuit este lesne de închipuit. (Sursa: Adevărul.ro)