Cu bicicleta și microbuzul pe șoseaua de centură a politicii

Autor: Mihai CONȚIU

Într-o zi, fostul președinte finlandez Sauli Niinistö, între anii 2012-2024, a mers să-și vadă soția cîntînd la un concert, dar toate locurile din sală erau ocupate, așa că s-a așezat liniștit pe trepte și a urmărit spectacolul. Subliniez faptul că Sauli Niinistö a fost un președinte ales și reales de popor, nu de către Parlament. Despre astfel de normalități practicate instinctiv de înalți demnitari din Țările europene am mai scris, așa că n-o să mă repet. Aici este vorba despre faptul că acești politicieni sunt conștienți și responsabili față de banii publici. Ei știu că orice privilegiu pe care l-ar accepta este plătit din buzunarele celor care-și dau votul pentru ei. Oamenii îi votează ca să-i slujească în schimbul unui salariu decent, nicidecum pentru a le goli buzunarele prin acceptarea unor privilegii gen gardă de corp, mașini cu șofer la scară etc.

E drept că aici vorbim despre Țări cu o democrație, o civilizație și o conștiință civică exersate de-a lungul a sute de ani, nicidecum de State ca Republica Moldova ori România, aceasta din urmă țară membră a UE, în care raporturile dintre politicieni și alegători sunt cu totul altfel. O anumită radicalizare politică specifică moldovenilor și românilor justifică, de exemplu, existența unei protecții și a unor anumite privilegii la nivel de președinte de Țară, dar nu și în cazul premierilor, președinților de Parlament, miniștrilor, deputaților etc.

Sunt mulți cei care-și doresc să ocupe un post înalt în Stat doar de dragul privilegiilor specifice funcției respective. Astfel, un ”om-candidat” de acest tip devine un slujitor al propriilor lui năluciri despre ”măreția sa publică”, ca să mă limitez doar la asta, dar nu un supus al alegătorilor care l-au votat ca să contribuie la siguranța, securitatea și prosperitatea Țării și a oamenilor.

În opinia mea, această competiție pentru privilegii a politicienilor moldoveni și români își are origine în trecutul sovietic comunist. Atunci, toți nomenclaturiștii beneficiau de avantaje uluitoare la care restul populației jinduia măcar pe sfert. Știu bine că existau părinți care-și cicăleau copiii să învețe ”ca să ajungă și ei șefi cu mașină la scară și să se plimbe cu mîinile la spate printre oameni”. După anii 1990-1991, mulți dintre acești foști nomenclaturiști au ajuns ”în fruntea bucatelor politice” și și-au asigurat o continuitate în privilegii. Ceilalți, jinduitorii de dinainte, le-au urmat pilda și, tot așa, le-au transmis și urmașilor lor această meteahnă în chip de ”demnitate supremă de onoare și putere”. ”Dorim o prosperitate NOUĂ, nu VOUĂ!”, par a spune acești politicieni în campaniile electorale. Acestea sunt motivele de bază pentru care nici un lider politic, academic ori universitar nu și-a dorit, cu prioritate, instituirea obligatorie a predării, înțelegerii și exersării educației civice autentice la nivelul întregii Țări, despre care tot scriu aproape obsedant.

Urmează alegerile parlamentare din Toamnă. ”Tradițional”, politicienii moldoveni vor coborî din ”turnurile lor de fildeș” în mijlocul poporului alegător și se vor comporta într-o notă ”firească și populară”, dar forțată și deloc pe placul lor, ca cea a fostului președinte finlandez. Firește că în orașe și sate nu se vor deplasa pe biciclete, cu microbuze ori autobuze de rută, ci cu mașini pretențioase și... protectori. Aici vorbim despre ”o scăpare electorală” a lor pe care n-o pricep, iar asta probabil ca să nu le sugereze celor cărora le cer votul că, după ce ajung în funcții importante și rîvnite, tot așa vor circula.

”Timpul nu are putere cu ei”, zic, eufemistic, ca să nu-i calific drept inepți, parșivi...