Timp de luni de zile, președintele american Donald Trump a fost obsedat de Cuba. A emis amenințări și a impus sancțiuni suplimentare asupra insulei. Armata americană a efectuat zeci de zboruri de culegere de informații în largul coastei în ultimele săptămîni, sugerînd un preambul al unei invazii, arată o analiză publicată pe platforma The Conversation.

Guvernul cubanez și-a exprimat disponibilitatea de a negocia cu administrația Trump pe anumite teme, cum ar fi migrația, traficul de droguri și oportunitățile de investiții pentru cubanezo-americani. Însă suveranitatea Cubei nu este negociabilă.

După ce l-a intervievat luna trecută pe președintele cubanez Miguel Díaz-Canel, jurnalista americană Kristen Welker a părut să prindă ideea:

„Nimic nu îi deranjează mai mult [pe cubanezi] decît ideea că Statele Unite pot spune guvernului cubanez cine ar trebui să-l conducă sau ce ar trebui să facă, cum ar trebui să guverneze, pentru că asta pune sub semnul întrebării însăși ideea de suveranitate a țării”.

Această obsesie a SUA de a controla, influența și constrînge Cuba este cu mult anterioară lui Trump și chiar Războiului Rece. Iată cum a descris insula președintele Theodore Roosevelt în 1906:

„Sînt atît de furios pe acea infernală mică republică cubaneză încît aș vrea să-i șterg poporul de pe fața pămîntului. Tot ce ne-am dorit de la ei a fost să se poarte frumos, să fie prosperi și fericiți, astfel încît să nu mai fie nevoie să intervenim. Și acum, iată, au început o revoluție complet nejustificată și fără sens”.

Înțelegerea impasului actual dintre cei doi vecini adversari necesită o analiză completă a întregului arc istoric. În timp ce Doctrina Monroe din 1823 a urmărit să stabilească predominanța SUA pe întregul continent american, Cuba a fost întotdeauna un punct central al atenției Washingtonului.

„Americanizarea” insulei

Din momentul în care cele 13 colonii americane și-au declarat independența față de Marea Britanie, americanii au presupus că Cuba va deveni parte a uniunii. Administrațiile americane succesive au încercat să cumpere, să anexeze sau să controleze în alt mod Cuba, susținînd că acest lucru era inevitabil în virtutea legilor gravitației și a geografiei. De asemenea, a fost văzută ca parte a unei autoproclamate „misiuni civilizatoare”.

Cînd cubanezii i-au învins în cele din urmă pe stăpînii lor coloniali spanioli în 1898, Statele Unite au intervenit și au ocupat insula pentru a-i zădărnici independența.

La acea vreme, cel puțin o treime dintre cubanezi erau foști sclavi sau de rasă mixtă. Guvernatorul american al Cubei, Leonard Wood, a susținut că aceștia nu erau pregătiți pentru autoguvernare.

Cu siguranță, SUA – în special foștii proprietari de sclavi din Sud – nu își doreau un alt Haiti în vecinătatea lor. Sclavii haitieni preluaseră controlul asupra națiunii lor insulare de la francezi într-o rebeliune violentă în 1804, reflectînd strigătele revoluției franceze pentru libertate, fraternitate și egalitate.

Ocupația militară americană a Cubei s-a încheiat în 1902, iar Cuba și-a declarat oficial independența – deși cu anumite prevederi. Acestea au permis o intervenție viitoare a SUA ori de cîte ori Washingtonul considera că poporul cubanez avea nevoie de o mînă îndrumătoare (ceea ce s-a dovedit a fi destul de des).

În deceniile care au urmat, interesele comerciale americane au pătruns profund în fiecare sector al economiei cubaneze și au avut o influență completă asupra guvernelor cubaneze.

La nivel cultural, Cuba s-a „americanizat” rapid printr-un nou sistem educațional în stil american. Și călătoriile pe insulă au luat amploare. Popularul Ghid Terry pentru Cuba i-a asigurat pe vizitatorii americani din anii 1920 că se vor simți ca acasă, pentru că „mii [de cubanezi] se comportă, gîndesc, vorbesc și arată ca americanii”.

Misiunea lui Castro

Toate acestea s-au schimbat odată cu ascensiunea lui Fidel Castro.

În timpul Revoluției Cubaneze, Castro a anunțat în aprilie 1959 că guvernul revoluționar va „cubaniza Cuba”. Acest lucru ar putea părea „paradoxal”, a explicat el, dar cubanezii „subestimau” tot ce era cubanez. Deveniseră „pătrunși de un fel de complex de îndoială de sine” în fața influenței covîrșitoare a SUA asupra culturii, politicii și economiei insulei.

Jurnalista americană Elizabeth Sutherland a observat în mod similar, la acea vreme, că cubanezii sufereau de un „complex de inferioritate culturală tipic popoarelor colonizate”.

Pentru nord-americani, însă, declarația directă a lui Castro părea, în cel mai bun caz, să reflecte lipsă de recunoștință, iar, în cel mai rău caz, o insultă. După cum își amintea realizatorul american Walter Cronkite:

„Ascensiunea lui Fidel Castro în Cuba a fost un șoc teribil pentru poporul american. Aceasta a adus comunismul practic pe țărmurile noastre. Cuba era o zonă de recreere pentru americani […] o consideram parte a Statelor Unite”.

În centrul proiectului revoluționar al Cubei s-a aflat afirmarea suveranității, independenței și identității naționale a Cubei. Scopul a fost crearea unei națiuni cubaneze noi, unite și drepte din punct de vedere social, așa cum a fost concepută de marele său erou național și poet, José Martí.

Așadar, pentru cubanezi este o chestiune de istorie. Pentru nord-americani, este o chestiune de imagine de sine. Ei „se convinseseră”, scrie istoricul Louis A. Pérez , de „scopul binefăcător [...] din care [SUA] au derivat autoritatea morală de a-și asuma puterea asupra Cubei”.

Cînd administrația Obama a reluat în sfîrșit relațiile cu Cuba în 2014, s-a simțit ca și cum ar avea loc o schimbare istorică. SUA puteau în sfîrșit să respecte suveranitatea cubaneză și să colaboreze cu Havana în condiții de egalitate.

După cum a spus președintele Barack Obama la vremea respectivă:

„Nu servește intereselor Americii, nici poporului cubanez, să încerci să împingi Cuba spre colaps. […] Nu putem șterge niciodată istoria dintre noi, dar credem că ar trebui să aveți puterea să trăiți cu demnitate și autodeterminare”.

Trump a revenit acum la viziunea neocolonialistă tradițională a Washingtonului asupra Cubei, proclamînd că poate face ce vrea cu insula. Așa cum a arătat dezastrul spectaculos al invaziei din Golful Porcilor, susținută de SUA, acum 65 de ani, cubanezii rămîn pregătiți să-și apere independența și dreptul de a-și determina propriul viitor.

Sursa: digi24.ro