Iranul e tot mai motivat să producă arme nucleare

Autor: Mihai CONȚIU

Într-un articol din urmă cu două săptămîni, scriam despre subestimarea capacității Iranului de a contraataca atît de dur, așa cum o face, dar și despre faptul că <nu putem intui cît de mult a fost anticipată criza economică mondială declanșată efectiv de către premierul israelian Benjamin Netanyahu și Donald Trump prin acest război>. Totodată, precizam că <acest război trebuia să rămînă unul regional, între Israel și Iran, iar intervenția americană trebuia exclusă cu desăvîrșire. N-a fost cu putință deoarece există ”fenomenul Donald Trump”. Președintele american a fost atras în  acest război cu mare șiretenie diplomatică de către premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a știut bine cum să exploateze narcisismul lui Trump>.

În ziua de 12 Aprilie, vice-președintele american, JD Vance, nu a reușit să ajungă la un acord cu partea iraniană în urma unor negocieri care au durat 21 de ore, iar asta pentru că Iranul a ales să nu accepte condițiile impuse de Statele Unite, inclusiv angajamentul de a nu dezvolta arme nucleare. Relativ amuzantă, dar nu surprinzătoare pentru mine, a fost una dintre reacțiile lui Trump, care ”a decis blocarea Strîmtorii Ormuz”. Instantaneu, m-am întrebat: Cum poate să blocheze Trump această Strîmtoare care este deja blocată de Iran?

Există, în SUA, serioase centre medicale și politice de analiză care studiază comportamentul lui Trump în toate dimensiunile. Înainte de toate, printre multe altele, se constată că liderul american este megaloman, narcisist, mincinos patologic, ignorant total în materie de geopolitică, istorie politică, diplomație etc. Despre personalitatea lui Donad Trump s-a scris foarte mult încă dinainte de obținerea primul său mandat ca președinte al SUA și au scris specialiști în psihiatrie, psihologie și personologie care au avertizat despre periculozitatea personalității sale. În 2017, a fost publicată o carte de mare impact, care a devenit bestseller, cu titlul ”Cazul periculos al lui Donald Trump: 27 de psihiatri și experți în sănătate mintală evaluează un președinte”, coordonată de Bandy X. Lee, prin care au argumentat că datoria lor morală și civică de a avertiza populația înlocuiește neutralitatea profesională. 

Psihoterapeutul John D. Gartner a spus că Trump este ”periculos de bolnav mental și incapabil din punct de vedere al temperamentului să fie președinte”. El consideră că miliardarul arată semne de ”narcisism malign”, definit ca o combinație între narcisism, tulburare de personalitate antisocială, agresiune și sadism în dicționarele psihiatrice. Narcisismul este de fapt unul dintre cele mai comune diagnostice primite de Trump de la psihologi. ”Narcisismul afectează abilitatea de a vedea realitatea, așa că nu poți folosi logica pentru a convinge pe cineva de genul acesta”, a spus psihologul Julie Futrell pentru NY Daily News, citat de The Independent.

Într-o scrisoare trimisă lui Barack Obama, trei profesori de top și-au exprimat îngrijorările cu privire la stabilitatea mentală a lui Trump. ”Simptomele sale de instabilitate mentală, incluzînd grandomanie, impulsivitate, hipersensibilitate la critici, și o aparentă imposibilitate de a distinge între fantezie și realitate, ne face să ne îndoim cu privire la potrivirea lui pentru responsabilitățile imense de președinte”, au scris profesorii de la Școala Medicală de la Harvard și de la Universitatea din California, care i-au cerut lui Obama să solicite ”o evaluare medicală și neuropsihiatrică completă a președintelui ales”.

Pentru a încerca să înțelegem mai bine de ce este acest război un coșmar pentru Trump, voi reproduce cîteva expuneri/analize diversificate.

”Istoria se repetă uneori atunci cînd liderii lumii ignoră trecutul”, spune John Mearsheimer, profesor de științe politice la Universitatea Chicago, care avertizează că ”Statele Unite merg într-o direcție complet greșită după ce Donald Trump a mizat pe o escaladare în Iran, în speranța că astfel iranienii vor fi obligați să negocieze. Războiul se află doar la început, abia începe și, din nou, iranienii ne-au pus în dificultate”, a spus Mearsheimer. În opinia sa, Teheranul a realizat că Statele Unite ale Americii și Israel sunt legate la mîini din cauza crizei energetice care afectează deja întreaga lume. Acum, Iranul profită din plin de acest lucru și reușește să speculeze la maxim problemele economiei globale. Logic, iranienii își vor intensifica de acum înainte toate eforturile pentru a ajunge să dețină arme nucleare, iar decizia lor este de acum strîns legată și de experiențele atacurilor americane. ”Dacă mă pun în pielea Iranului după ce s-a întîmplat și se întîmplă de zeci de ani, stimulentele pentru a obține arme nucleare ar fi enorme”, a mai spus Mearsheimer.

”Cred că oamenii din întreaga lume, atunci cînd îl ascultă pe președintele Trump și pe secretarul Apărării sau pe secretarul de Război, înțeleg foarte repede că conducerea SUA este practic falită. De aceea suntem pe punctul de a prăbuși economia globală. Pentru că Statele Unite sunt la conducere, iar conducerea SUA... Merg mai departe decît să spun că nu este la înălțimea sarcinii. De fapt, ne face să urmărim politici dezastruoase. Și acest lucru nu este rău doar pentru Statele Unite, ci și pentru întreaga lume”.

În fața ofensivei israeliano-americane, Iranul nu pare încă vulnerabil în materie de apărare. Citînd o serie de surse, Adevarul.ro scrie: ”Adînc îngropată la aproximativ 500 de metri în interiorul unui munte din centrul Iranului, baza de rachete de la Yazd este descrisă de experți mai degrabă ca o fortăreață subterană decît ca un simplu buncăr. Construită în granitul masiv al masivului Shirkuh, una dintre cele mai dure formațiuni geologice, instalația ar putea rezista unor presiuni extreme, depășind limitele materialelor de construcție convenționale. Acest tip de protecție ridică obstacole semnificative chiar și pentru munițiile americane special concepute pentru distrugerea țintelor fortificate, precum bomba GBU-57. În interior, complexul este organizat ca o rețea extinsă de tuneluri, apropiată mai degrabă de un oraș subteran decît de o bază militară clasică. Potrivit analizelor, infrastructura include un sistem feroviar automatizat care leagă zonele de asamblare, depozitele și mai multe ieșiri ascunse în diferite puncte ale muntelui.

Imagini difuzate anterior de presa iraniană sugerează că lansatoarele de rachete pot fi deplasate rapid în interiorul acestor tuneluri, scoase la suprafață pentru lansare și retrase imediat în adăposturi protejate de uși blindate. În pofida unor săptămîni de bombardamente intense ale Statelor Unite și Israelului, Iranul continuă să lanseze rachete și drone, indicînd că o parte semnificativă a infrastructurii sale militare rămîne funcțională. Experții susțin că astfel de orașe de rachete subterane sunt răspîndite în întreaga țară, formînd o rețea dispersată de facilități fortificate menite să asigure capacitatea Iranului de a continua operațiunile chiar și sub atac.  Specialiștii subliniază că eficiența atacurilor asupra unor astfel de complexe este limitată de factori geologici. Granitul, în special, poate absorbi și dispersa energia explozivă, reducînd impactul armamentului convențional.

În același timp, opțiunea unor operațiuni terestre este considerată extrem de riscantă, din cauza complexității rețelelor subterane și a numărului mare de locații fortificate.

Deși intensitatea atacurilor iraniene a scăzut față de primele zile ale conflictului, analiștii consideră că strategia Iranului nu s-a bazat doar pe acumularea de armament, ci pe dezvoltarea unei infrastructuri capabile să reziste pe termen lung”.

Fostul ofițer CIA John Kiriakou spune: ”Ca să cîștigăm, trebuie să distrugem regimul și să instalăm un Guvern pro-american. Dar asta este complet nerealist”. El precizează că Iranul nu este Irak sau Afganistan: ”Iranul este de 3,8 ori mai mare decît Irakul. Are un teren mult mai dificil și o populație care nu ne va vede ca eliberatori, ci ca invadatori”. Comparînd resursele necesare, el punctează absurdul situației: ”Am avut 170.000 de soldați în Irak. Acum avem aproximativ 50.000 în regiune. Nu putem ocupa Iranul”.

Un punct central al criticii este ideea că Administrația americană ar fi fost convinsă că regimul iranian se va prăbuși rapid, însă Kiriakou respinge această idee categoric: ”Nici un analist serios din CIA sau Pentagon nu a crezut asta”. În realitate, spune el, iranienii au o identitate istorică puternică: ”Sunt acolo de 5.000 de ani. Nu vor dispărea peste noapte”. Kiriakou explică de ce este acest război un coșmar pentru Trump. Frustrarea lui Donald Trump vine din două direcții: ”Cred că este frustrat pentru că Netanyahu l-a mințit și pentru că realitatea din teren nu corespunde așteptărilor”. Mai mult, el sugerează că Trump a ignorat avertismentele experților. Comentînd declarațiile lui Trump despre resursele Iranului, Kiriakou este extrem de direct: ”Nu poți lua petrolul altei țări. Este, literalmente, definiția unei crime de război”.

Un alt punct controversat este programul nuclear iranian. Kiriakou susține că amenințarea a fost exagerată: ”Două estimări naționale de intelligence au concluzionat că Iranul nu are un program nuclear militar”. El explică diferența: ”Da, îmbogățesc uraniu, dar pentru energie și cercetare medicală, nu pentru arme”. Și adaugă ironic: ”Israelienii spun că Iranul e la șase săptămîni de bomba nucleară… din 1985”. Kiriakou acuză direct serviciile israeliene de dezinformare: ”Trimit constant informații false, încercînd să ne convingă că există o amenințare gravă”. În opinia sa, aceste narative sunt menite să influențeze opinia publică americană: ”Este o poveste bazată pe frică. Exact asta încearcă să facă”.

Poate cea mai importantă idee din intervenția lui Kiriakou este lipsa unei strategii clare: ”Nu există strategie de ieșire. Nu a existat în Afganistan, nu a existat în Irak și nu există nici aici”. Singura speranță, spune el, este una politică: ”Cel mai bun scenariu ar fi ca Trump să declare pur și simplu victoria și să plece”. În final, analiza sa conturează un tablou sumbru: un război pornit pe premise greșite, alimentat de interese geopolitice și propagandă, fără un final clar, iar, în acest context, întrebarea nu mai este dacă SUA pot cîștiga, ci cît vor pierde înainte să se retragă.