De la Churchill încoace, nu s-au mai ţinut discursuri deştepte

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, indiferent de data la care se va întîmpla acest eveniment firesc, este, la ora actual, interesul şi idealul nostru naţional. Geografia ne-a predestinat să fim aproape de inima continentului European. Politicienii de prim rang şi politicile marilor naţiuni a făcut ca destinul nostru să fie disputat sau disputabil, dar destinul nostru final, se înţelege, nu poate fi altul decît cel de cetăţeni ai comunităţii europene.

Pe parcursul următoarelor numere ale ziarului nostru, ne-am propus să vă oferim partea cea mai semnificativă a unui interviuluat  Ciprian Chirvasiu scriitorului, eseistului, criticului literar, diplomatului şi aristocratului care a fost Alexandru Paleologu din România. Veţi vedea că acest interviu este sau ar trebui să fie o pildă de înţelepciune şi de luciditate, valabilă pentru toţi intelectualii şi politicienii din Republica Moldova. Facem această afirmaţie deoarece absolut toate observaţiile, constatările marelui gînditor definesc, fatalmente, şi realităţile încă funeste de aici.

Interviul, în care se vorbeşte despre România, UE, SUA, Rusia, terorism, prostie etc., a fost realizat de către Ciprian Chirvasiu în Toamna anului 2004, cu un an înaintea trecerii în nefiinţă a lui Alexandru Paleologu, cînd România nu era membră a UE, fiind publicat integral în volumul „Destine fără noi”, apărut la editura „Badea” în anul 2006. Îl vom reproduce întocmai după grafia autorului.

Alexandru (Alecu) Paleologu s-a născut pe data de 14 Martie, 1919, la Bucureşti, şi a decedat pe data de 2 Decembrie 2005. Prin diverse înrudiri, Paleologu a fost descendent al domnitorului Constantin Brîncoveanu. A fost deţinut politic în România comunistă, iar mai apoi, după 1989, a fost ambasador în Franţa şi senator. (MS)

INTERVIU. Alexandru Paleologu (continuare din numărul trecut)  

“Comunismul se poate întoarce”

Ciprian Chirvasiu: Nu mai speram să ieşim de sub comunism şi, iată , astăzi pentru mulţi a devenit o tehnică de supravieţuire. Dacă tot se repetă, cât de previzibilă e istoria?

Alexandru Paleologu: Cred că în istorie totul e previzibil. Pentru că sunt foarte puţine modele, care alternează. Când crezi că sunt răsuflate şi uitate, apar ca noutăţi.

Ciprian Chirvasiu: E posibilă întoarcerea unui sistem autoritar?

Alexandru Paleologu: Nu văd de ce n-ar fi. E o tentaţie prea mare. Mai mult, s-a dovedit că e uşor să aplici comunismul cu multă tărie. N-ai decât să fii zbierăcios, complet idiot şi canalie. Şi merge perfect!

Ciprian Chirvasiu: Mulţumesc, Maestre!

Alexandru Paleologu: Vreau să vă mai spun ceva care poate să vă folosească. Dacă n-ai făcut o mare risipă de iubire în viaţă, eşti nimeni în drum. Este foarte important să îi găseşti la tinereţe pe cei care te ajută să trăieşti. Dar la fel de important, dacă nu mai important, este să-i găseşti la bătrâneţe pe cei care te ajută să mori.

Eugen Ionesco vorbeşte despre asta în “Regele moare”. Regele avea două neveste. Una mai tânără şi una mai smucită, mai în vârstă. A fost ajutat să moară regele. Este foarte important să-ţi apropii oamenii care te ajută să mori.

“Sunt civilizat, tocmai fiindcă vin de pe vremea lui Pazvante!”

Alexandru Paleologu: De aproape două milenii, s-a ivit creştinătatea. Era bipolară. Dar nu exista o polemică între catolici şi creştinii din Răsărit. Ci doar ambiţia cu Papa. Au venit după aceea protestanţii, fel de fel de hahalere, fel de fel de nordici cu idei. Şi s-a stricat. Dar ideea că eşti membru al unei ţări şi ceri să fii admis prin vot în aceeaşi zonă unde te afli este o tâmpenie colosală. Asta e Europa! Asta ne propune nouă Europa! Adică tot ce e mai antieuropean!

Am ajuns să trăim asemenea gogomănii enorme, că aşa zic nişte parlamentari europeni, cu mutre de altfel stimabile. Aaaa, eşti contra mariajului între persoane de acelaşi sex?! Păi ce să facă două femei sau doi bărbaţi cu un copil?! E ceva fabulos! Şi nu poţi să strigi asta fiindcă eşti imediat taxat drept învechit, depăşit, de pe vremea lui Pazvante. Păi da, de pe vremea lui Pazvante! Că d-aia sunt civilizat!

Ciprian Chirvasiu: În sfârşit, discriminarea pozitivă a ajuns şi în Europa.

Alexandru Paleologu: E ceva de groază chestia asta. Cum adică să aderăm la Europa? Suntem de-aici! Aşa cum am mai spus, Europa ţine de la Atlantic până la Urali. Nu se poate altfel! Acuma vin gugumani de-ăştia. Cum e un scriitor ceh, altminteri remarcabil, care susţine că Europa are ca margine de est arcul carpatic sau graniţa cu Bielorusia. E până la Urali, domnule! Când spun asta, ei au o justificare sufletească: ciuda pe ruşi! Ciudă pe ruşi avem şi noi. Dar atât de mult mă enervează dobitocia asta: un rusnac!

Domnule, ruşii sunt un popor formidabil şi o mare civilizaţie. Că au făcut acolo experimentul bolşevic, e cu totul altceva. S-a viciat complet gândirea despre lume! Dacă spui lucruri care sunt verificabile prin sute de ani de cunoaştere eşti taxat drept retrograd. (...)

Ciprian Chirvasiu: Cred că aţi reuşit să le explicaţi românilor ce înseamnă integrarea, globalizarea.

Alexandru Paleologu: Cum să le explici ceea ce este inexplicabil? Globalizarea este un fenomen la care, când aveam 13-14 ani, mă gândeam ca la un ideal. Nu-i ziceam globalizare, dar tot despre asta era vorba. Globalizarea este o nenorocire care survine din cauză că planeta e mică. Şi că orice invenţie tehnică sau orice inovaţie în ordinea economică se produce la fel în toate părţile. Maşinile sunt la fel, aparatele radio sunt la fel, televizoarele sunt la fel. Şi oamenii sunt aproape tot la fel.

Ciprian Chirvasiu: Există vreo diferenţă între globalizare şi comunism?

Alexandru Paleologu: Este noua formă de comunism. Noi abia acum trăim în plin comunism. Românului îi place comunismul pentru că permite chiulul, permite hoţia până la anumite limite - acum s-a ridicat mult limita asta – şi permite iresponsabilitatea. Comunismul le conferă mult confort moral românilor.

Aseară, la televizor, am urmărit un interviu dat de Patapievici pare-mi-se lui Turcescu. Deşi era îmbrăcat ca dracu’, cu un pulover alb care nu-i stătea bine pe umeri, Patapievici spus că nu-i place România. Şi am înţeles ceva ce nu pricepusem până atunci. El vorbeşte mereu de modernitate. Ce e aia modernitate, domnule?

Păi, se referea la momentul când a venit Carol I. După domnia lui Cuza, care nouă ne era foarte simpatic; aşa ne fusese prezentat şi la şcoală, şi în presă, şi chiar aşa arăta: un tânăr distins, elegant, frumuşel, imoral, care a agravat... sistemul acela pungăşesc, cum îi zice?... corupţia, cu cinismul lui spiritual. El a fost capul răutăţilor. El a fost domnul care a introdus cinismul şi neruşinarea în viaţa publică, ca necesităţi de guvernământ.

Când a venit Carol I, a înţeles că a lupta cu succes împotriva corupţiei înseamnă să creezi instituţii care prin ele înşile lucrează şi îi obligă pe oameni să fie piese din mecanismul care face să funcţioneze statul. Toate acestea s-au petrecut până la Carol al II-lea, pe care eu l-am admirat foarte mult şi care mi-era simpatic, dar care a readus corupţia în ţară. Însă ce corupţie a redus Carol al II-lea? Favoriza prin corupţie pe cei mai deştepţi.

Tatăl meu a păţit o chestie. Nu şi-a dat seama decât mai târziu. El a fost liberal înainte. Până a murit Ionel Brătianu. În acel timp, ţărăniştii aveau însă o elită intelectuală extraordinară. Care erau oamenii lui Stere. Stere îi adusese pe aceşti intelectuali la ţărănişti. Dar Carol al II i-a momit şi i-a pus la locurile potrivite. Iar ţărăniştii au rămas cu tâmpiţii pe care îi are şi acum. Or, tata a crezut că va trăi într-un partid cu elită intelectuală. Nu erau, domnule. Erau tot atât de tâmpiţi cum i-a văzut şi Coposu, în perioada 1996-2000. O cohortă de tâmpiţi. Or cu tâmpiţii ăştia nu se mai poate continua! Prea sunt tâmpiţi!

Patapievici zicea aseară la televizor: “Iubesc acea Românie pe care am apucat-o în copilărie”. Şi eu am apucat-o pe cea de demult. Avea o societate de oameni subţiri, cultivaţi, cu care puteai purta o conversaţie plăcută, puteai schimba bancuri amuzante. Femei politicoase, bărbaţi eleganţi... Era o lume remarcabilă. Nu au distrus-o comuniştii ci lichelele.

Chiar în plin comunism, pe vremea lui Ceauşescu, am putut întâlni în vreo două-trei locuri anumiţi factori de decizie care aveau nişte mutre prezentabile, care erau evident deştepţi, puteai discuta cu ei. Nu o arătau prea mult, pentru că era periculos să fii deştept. Cu ei puteai avea relaţii convenabile, omeneşti şi civilizate. Asta nu mai există. Numai tâmpiţi acuma sunt.

Unde o fi România aia cu deştepţi pe care am apucat-o? (...) Un om deştept nu este preocupat de cum să se îmbogăţească. Numai proştii se gândesc doar la bogăţie şi la nimic altceva. (va urma)