Ioan Vodă cel Cumplit este unul dintre personajele fascinante ale istoriei românilor, domnia sa scurtă, dar intensă fiind remarcată de cronicari pentru atitudinea ostilă pe care voievodul a avut-o faţă de capii boierimii şi ai Bisericii, dar şi pentru susţinerea ţărănimii. Manualele de istorie i-au dedicat puţine rînduri, evocînd mai mult aspecte precum sfîrşitul său tragic sau faptul că l-a ars de viu pe vlădica Gheorghe, acuzat de sodomie.

Cronicarii vremii sale au fost zgîrciţi în vorbe de laudă la adresa voievodului. L-au descris ca fiind un mercenar egoist, violent, care tortura boieri şi preoţi prin metode dintre cele mai crude. Imaginea sa a fost schimbată abia pe la 1865, atunci cînd Hasdeu l-a transformat, prin lucrarea sa, ”Ioan Vodă cel Cumplit”, într-un erou. ”Am văzut cum un mare vornic pieri sub cuţitul călăului chiar în ziua de Paşti. Alţi boieri îi urmară unul după altul, deşi nu toţi avuseră plăcerea de a muri înfruptaţi de ouă roşii. *De pre boierii de cinste şi cei mai de jos sabia lui Ioan-vodă nu lipsea, ci cu multe feluri de morţi îi omora*, zice cronica ţării. (...) Monastirile consumau în trîndăvie şi în desfrînări sudoarea Moldovei. Ioan-vodă dede o pildă neauzită pînă atunci în istoria românilor. Un vlădică fu convins de crima celei mai negre nemoralităţi; divanul domnesc execută întocmai o legiuire din Codicele Teodosian; *Sodomitul să piară prin flăcări în prezenţa poporului*; mărşavul episcop fu ars de viu; Ioan-vodă ţinea prea mult, pesemne, la litera dreptului roman-” (...)

Înşişi istoricii cei încriminatori recunosc, toţi într-o voce, suprema popularitate a lui Ioan-vodă. Deci unde e crima? Nu e crud acel principe care, cu preţul cîtorva capete aristocratice şi cu neîmblînzita păzire a legii, îşi cumpără idolatra iubire a ţării întregi”. (”Ioan Vodă cel Cumplit”, B.P. Hasdeu) În timp ce Bogdan Petriceicu Hasdeu l-a numit “Vodă cel Cumplit”, istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu i-au dat supranumele de “cel Viteaz”. Cunoscut şi ca Ioan al III-lea, Ioan Armeanul, Ioan Vodă cel Viteaz, Ioan Vodă cel Cumplit a trăit între anii 1521 şi 1574, însă a domnit numai în ultimii doi ani ai vieţii, din februarie 1572, pînă în iunie 1574. A condus Moldova într-o perioadă de tensiuni în Europa şi în jurul ei, cînd Imperiul Otoman era condus de sultanul Selim al II-lea, sau ”cel Beţiv”, un vicios notoriu, dar sub care forţa militară turcească încă domina estul, de pe vremea lui Soliman I.

”Ioan Vodă, ultimul care se trage din Ştefan cel Mare, era teribil de aspru la mînie. Dacă reuşea careva să-l supere, trebuia să stea dincolo de lungimea sabiei sale, pentru că îl scurta de cap. Asta i-a tras acest adjectiv de cel cumplit. Este unul dintre domnitorii mari ai Moldovei, în primul rînd, pentru că a ţinut cu ţăranii, adică le-a uşurat birurile, şi în al doilea rînd pentru că s-a răzvrătit împotriva turcilor. A dus cîteva luni tot timpul lupte cu imperiul otoman. Apoi, remarcabil a fost faptul că a bătut o monedă, care a circulat destul de mult, fiind bătută în cantităţi mari. Sînt exemplare care au circulat pînă în zilele noastre”, spune istoricul buzoian Marius Constantinescu.

”Vitejia, agerimea minţii şi cruzimea trecură ca moştenire paternă în natura lui Ioan. De la mumă-sa, de altă parte, el căpătă o figură cam armenească, faţă închisă, păr des şi negru ca pana corbului; nas coroiat într-o formă orientală, ceva ca nasul faimosului Attila, după cît îl cunoaştem de pe monete; o frunte înaltă, lată în rădăcină şi strîmtîndu-se în partea superioară: frunte frumoasă, dar neromânească”, îl descrie Bogdan Petriceicu Hasdeu pe Ioan Vodă cel Cumplit.

Prima încercare a lui Ioan Vodă de a ocupa tronul Moldovei a fost la 1561, încă din momentul în care Despot Vodă a reuşit să-i ia domnia lui Alexandru Lăpuşneanu. Pentru că nu a reuşit să primească ajutor de la tătari, polonezi sau germani, s-a refugiat la Constantinopol. Apoi. după revenirea pe tron a lui Alexandru Lăpuşneanu, în 1564, la insistenţele acestuia, Ioan Vodă a fost exilat pe insula Rhodos. Ocupîndu-se de comerţul cu pietre preţioase, a reuşit să strîngă avere şi să capete influenţă la Constantinopol, intrînd în graţiile sultanului. În calitate de comerciant, Ioan vizita des Moldova, susţinut şi de boierul moldovean Ieremia Golia. Cu medierea acestuia, Ioan a reuşit să se facă cunoscut cu mulţi dintre boierii nemulţumiţi de domnia tînărului Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, în Moldova, domnitor care era în dizgraţiile turcilor deoarece şi-l declarase suzeran pe regele polon Sigismund-August.

La solicitarea boierilor nemulţumiţi, sultanul Selim II-lea a susţinut cu o mică oaste revenirea lui Ioan la tronul Moldovei. Pe drum, Ioan a mai ademenit în oastea sa voluntari sîrbi, greci şi bulgari. De partea cealaltă, cu o armată de cel mult 5.000 oameni, Bogdan s-a retras în Polonia, iar Ioan, fără să întîmpine vreun adversar de la Galaţi la Suceava, a intrat în Suceava unde fost aclamat Părinte al Moldovei de către boieri. În următorul an, Ioan Vodă şi-a consolidat puterea luînd mai multe măsuri menite să consolideze ţara şi poziţia principelui, în acelaşi timp lovind în marii boieri şi în preoţime.

”Ioan Vodă ajungea pe tron în februarie 1572 şi pentru că erau acolo mai mulţi boieri care nu îl voiau ca domnitor, în frunte cu Ionaşcu Zbierea, mare boier al acelor vremuri, pe 6 aprilie 1572. I-a descăpăţînat pe Zbierea şi pe alţi cîţiva boieri care erau adepţii acestuia şi împotriva domnului. A instituit o domnie care îi ţinea în mînă strîns pe boieri dar era foarte apropiat de ţărani, pe care i-a ajutat să-şi îmbunătăţească viaţa. A fost considerat domnul ţăranilor. Pentru ca să uşureze traiul ţăranilor, a bătut monedă proprie numită accea, din aramă, care era egală aproape cu un aspru, adică avea 6,33 de grame”, spune istoricul buzoian. Bănuţii de aramă au fost primele monede inscripţionate în limba română: “ţeara Moldovei”.
O măsură cu totul extraordinară a fost aplicarea controlului personal al actelor emise de cancelaria domnească, domnitorul cunoscînd limbile turcă, greacă, polonă şi armeană. Ioan Vodă a fost primul care a decis mutarea capitalei de la Suceava la Iaşi. Suceava nu mai beneficia de o apărare adecvată, în timp ce Iaşiul avea o poziţie strategică mai bună, fiind şi mai aproape de aliaţii voievodului, cazacii zaporojeni.

”Pînă la 1572 capitala Moldovei fu Suceava. Ea se bucură de această prerogativă în curs de trei sute de ani, avea 16.000 de case, 40 de biserici, mai multe palaturi, un fluviu limpede, o poziţiune pitorească şi un castel care, cu un secol mai nainte, respinsese toată furia unei puternice armate polone. (...) Deodată, peste cîteva luni de domnie, Ion-Vodă strămută scaunul ţării la Iaşi. Acesta era un orăşel mic şi fără apă. Domnii cei vechi, cărora le plăcea a clădi palaturi oriunde se opreau cîte două-trei zile pe an, desfătîndu-se cu vînatul prin codrii învecinaţi, zidiseră şi aici un frumos castel de piatră la capătul sudic al tîrgului, pe marginea unei rîpe, încît să poată servi la nevoie şi în timp de război. Mai avea Iaşul o capişte armenească, o capelă catolică şi trei biserici române”, scria Hasdeu în lucrarea sa, ”Ioan Vodă cel Cumplit”.

Boierii au ajuns să-l urască din tot sufletul pe domnitor. Sentimentul era reciproc, Ioan fiind convins că boierii şi clericii se făceau responsabili de starea precară a ţării, prin exploatarea ţăranilor şi prin organizarea unor comploturi. Răzeşii, ţăranii împroprietăriţi de Ioan Vodă, erau baza armatei, de unde şi atenţia deosebită pentru această clasă. Luînd taxă de la ei doar o zecime din cît le luau boierii, a reuşit să umple visteria şi să devină un erou în ochii poporului. În schimb, a aplicat pedepse crunte mai-marilor, arzîndu-i sau îngropîndu-i de vii. Mai mult, Ioan Vodă cel Cumplit a reuşit o mişcare politică îndrăzneaţă, menită să învrăjbească bogaţii şi să-i ţină numai într-un scandal. A trecut unele moşii în proprietatea mănăstirilor iar unele domenii mănăstireşti le-a dăruit boierilor.

”Se pare că anumite mănăstiri care erau ctitorii ale marilor boieri pe care i-a decapitat au fost lăsate fără pămînt care au fost împărţite răzeşilor această categorie de ţărani, şi aveau obligaţia să participe la război. El a făcut destul de mulţi răzeşi prin această formulă. Era urît şi de oamenii bisericii. În general, feţele bisericeşti, vlădicii, se duceau să ceară favoruri conducerii ţării dar Ioan Vodă nu prea le satisfăcea cererile şi de cîte ori era o mănăstire în conflict cu ţărani, a ţinut cu ţărănimea. Boierii şi biserica nu i-au fost deloc favorabili”, spune istoricul Marius Constantinescu.
Ioan Vodă cel Cumplit a fost considerat un erou mai ales pentru poziţia sa de neclintit în faţa turcilor, cu care s-a luptat mai multe luni. Ultimul capitol al vieţii a început în februarie 1574, cînd turcii au solicitat dublarea tributului la 80.000 de galbeni, măsură care a fost respinsă de domnitorul moldovean chiar cu riscul de a-şi atrage mînia sultanului Selim al II-lea. Avînd în vedere că Imperiul Otoman reprezenta o mare forţă în acele timpuri, gestul lui Ioan Vodă cel Viteaz a fost considerat ca o gravă sfidare şi prin urmare sultanul dorea pedepsirea lui.

”Pentru că nu prea avea pe cine să se bazeze în jur i-a chemat în ajutor pe cazacii zaporojeni care i-au şi răspuns repede, în martie fiind în Moldova pentru a organiza rezistenţa împotriva turcilor. Pe 14 aprilie are loc o luptă la Jilişte, puţin mai la nord de Rîmnicu-Sărat, cînd înfrînge armata turco-munteană, care încerca să-l aducă la tronul Moldovei pe Petru Şchiopul. În lunile aprilie şi mai, continuă să ia măsuri împotriva turcilor, atacă şi incendiază raialele Brăila, Tighina şi Balta Albă. Deşi nu reuşeşte să cucerească cetăţile acestea, le incendiază”, evocă istoricul buzoian.

După această bătălie, un corp de cavalerie a intrat în Muntenia, iar la Tîrgovişte voievodul moldovean l-a înscăunat pe Vintilă Vodă, devenit un fel de vicerege, unind practic Moldova cu Ţara Românească pentru patru zile. Pentru că o altă armată aflată la Dunăre intenţiona să invadeze Moldova, Ioan Vodă s-a regrupat în apropiere de Huşi. A trimis şi un corp de cavalerie care să supravegheze Dunărea, însă otomanii au reuşit să treacă fluviul şi l-au obligat în acest fel pe Ioan Vodă să coboare în marş forţat spre Sud pentru a-i înfrunta. Bătălia cea mai importantă s-a dat la iezerul Cahulului.

”În 10 iunie, poarta otomană se organizează şi împreună cu oastea Ţării Româneşti intră în Moldova. Ioan Vodă, care avea un bun sistem de informare, află despre ameninţarea acestora şi îi atrage la iezerul Cahulului. În bătălia aceasta este înfrînt şi este nevoit să se retragă la Roşcani dar din păcate îşi alege un loc prost, care nu avea apă, şi este înconjurat de inamici. Timp de o zi şi jumătate, neavînd apă nici pentru oştenii lui nici pentru cazaci, pe 11 iunie, cere o întrevedere cu paşa care conducea oastea otomană şi acesta îi spune că o să-i dea drumul să plece, şi lui şi cazacilor”, povesteşte Marius Constantinescu.

Cronicile spun că Ioan Vodă a capitulat din dorinţa de a cruţa vieţile ostaşilor săi. La scurt timp, voievodul a fost omorît de turci, urmare a uneltirilor venite dinspre boierii ostili. ”Boierii care erau împotriva lui Ioan Vodă l-au aţîţat pe paşă să nu-i dea drumul şi a produs un mic conflict. Ioan Vodă, care era iute la mînie, absolut vulcanic, retează cîteva capete ale boierilor care îl ameninţau şi îl scuipau, şi atunci paşa îl prinde şi îşi calcă cuvîntul şi îl pedepseşte. După unele cronici, a folosit patru cai, pe care i-a legat de mîini şi de picioare, după alt cronicar, de patru cămile a fost rupt. În felul acesta s-au şi răzbunat pentru că bucăţi din corpul lui au fost legate de porţile Iaşiului, porţile Sucevei şi au fost duse chiar pînă la Constantinopol şi înfipte în cuie pe porţile unor aşezăminte”, spune istoricul. Ioan Vodă a rămas în istoria Românilor drept reper al demnităţii ostăşeşti, chipul celui care cu preţul vieţii a apărat libertatea pămîntului străbun.

Iulian BUNILA