FOTO: Asasinarea lui Mihai Viteazul. FOTO istorie-pe-scurt.ro

Cine a fost domnitorul ucis în biserică, blasfemia unică în istoria unei popor creştin ortodox

Multe personalităţi de seamă ale istoriei românilor au fost victime ale trădării. Mulţi voievozi şi-au găsit sfîrşitul sau au trebuit să plece pe drumul pribegiei, din cauza celor care rîvneau puterea, sau pur şi simplu pentru un pumn de galbeni. Istoria trădării la români, implică şi amante dar şi personaje dubioase sau comploturi la nivel înalt.

Trădarea a fost o constantă în istoria omenirii. A fost folosită pentru a cîştiga puterea, pentru a doborî adversari puternici, lideri populari şi carismatici sau pentru ocuparea de teritorii. Trădarea şi trădătorii şi-au găsit locul la orice nivel şi în fiecare epocă istorică, de la populaţii aflate în pragul primitivismului şi pînă la societăţi ultra-dezvoltate. Trădarea este arma odioasă care a învins armate strălucite, a schimbat soarta războaielor şi chiar a unor naţiuni întregi. Trădătorii au fost din toate clasele sociale, deşi cei mai mulţi răsăreau din rîndul celor dornici de putere şi înavuţire.

Nici istoria românilor nu a fost ferită de flagelul trădărilor. Din contră, trădarea este o prezenţă obişnuită în cronica neamului românesc. Odată cu închegarea primelor formaţiuni statale valahe, au apărut şi trădătorii. Fără scrupule, pentru a obţine puterea şi căpătuirea, mulţi dintre aceştia şi-au ucis rudele sau au vărsat sînge în faţa icoanelor. Unii au ucis pentru mai puţin, pentru un pumn de galbeni sau pentru diverse favoruri. Iubirea s-a dovedit şi ea ucigătoare şi nu întotdeauna loială.

Tatăl lui Ştefan cel Mare decapitat de propriul frate

Unul dintre primele trădări odioase, cunoscute în istoria românilor are loc în luna Octombrie a anul 1451. Voievodul moldovean, Bogdan al II-lea, copilul din flori al lui Alexandru cel Bun Muşatinul, era omorît cu cruzime de fratele său Petru Aron în urma unei trădări. Bogdan al II-lea luase tronul Moldovei în anul 1449, din mîna unui nepot, Alexăndrel Vodă, fiul al fratelui său Iliaş, în urma bătăliei de la Tămăşeni din 12 Octombrie.

Istorici de renume precum Constantin C. Giurescu, Nicolae Iorga sau Ştefan Gorovei, consideră scurta domnie a lui Bogdan al II-lea ca un moment de linişte şi stabilitate pentru o Moldovă decimată de războaiele civile care au durat mai bine de 17 ani. Bogdan al II-lea se bucura de sprijinul lui Iancu de Hunedoara pe care îl numea ”părintele meu” şi implicit al Ungariei. Mai mult decît atît, îi bate cumplit pe polonezii care doreau să-l impună din nou pe voievodul lor ”marionetă” Alexăndrel, în codrii Crasnei pe data de 6 Septembrie 1450.

Totodată, Bogdan al II-lea este tatăl ilustrului Ştefan al III-lea Muşat sau cunoscut istoriografie româneşti drept Ştefan cel Mare. Adolescentul Ştefan ar fi luat parte şi el, spune Constantin C. Giurescu, la bătălia din Codrii Crasnei, adus special de tatăl său pentru a-l învăţa arta războiului. Nu doar Alexăndrel însă, protejatul polonezilor, îi dorea tronul, ci şi fratele său Petru Aron. Într-o noapte din Octombrie 1451, data nu este cunoscută cu exactitate, Bogdan al II-lea merge la un ospăţ de nuntă în satul Reuseni la o rudă de a sa, împreună cu fiul său Ştefan, viitorul Ştefan cel Mare. Fratele său, Petru Aron, i se arată prietenos cu orice ocazie şi îşi ascunde intenţiile şi înşeală astfel încrederea inclusiv a gărzilor de corp ale domnitorului.

Îl aşteaptă pe Bogdan să se ameţească cu vin şi apoi îl ucide mişeleşte. Îl prinde cu oamenii săi şi îl trage în bătătură unde-i taie capul. Episodul este relatat şi de cronici. ”După doi ani a domniei lui Bogdan Vodă, scrie letopiseţul cel moldovenescu c-au venitu fără de veste Pătru Vodă ce l-au poreclit-u Aron şi au aflatu pre Bogdan vodă la satul Răusenii, din jos de tîrgul Sucevii şi l-au lovitu, Vineri în revărsatul zorilor, Octomvrie 16. Şi acolo i-au tăiat-u capul lui Bogdan Vodă.”, scrie Grigore Ureche în Letopiseţul Ţării Moldovei, probabil preluînd date din Cronica anonimă din secolul XV. Ş

tefan şi mama sa Maria Oltea au fugit în pribegie. Petru Aron, prin odiosul său asasinat, distruge stabilitatea inaugurată de Bogdan al II-lea. Este voievodul care închină ţara turcilor. Primul care acceptă să le plătească tribut. ”Era pentru întîi dată cînd se făcea o asemenea cerere. Un alt domn ar fi respins-o; Petru însă, care n-avea în el nimic eroic, hotărăşte să se plece”, susţine Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”, volumul II. Pe de altă parte, gestul său este explicabil în condiţiile în care Mahomed tocmai cucerise Constantinopolul, iar puterea otomană era în continuă expansiune. O ţară răvăşită de război, ar fi putut cu greu face faţă unei invazii.

Vlad Ţepeş trădat de boieri şi asasinat

Vlad Ţepeş după tabloul de la Ambras din regiunea Tirol. FOTO arhiva adevarul

Biografia voievodului muntean Vlad Ţepeş este arhicunoscută. La fel şi faptele sale de arme, dar şi execuţiile, rămase legendare pînă astăzi. Sfîrşitul domniilor zbuciumate şi pline de războaie, lupte sau conflicte cu boierii sînt însă învăluite în mister. Vlad Ţepeş a fost trădat la sfîrşitul cele de-a doua domnii în 1462. După ce respinge o uriaşă ofensivă otomană, istoricul grec Calcocondil spunînd, în mod exagerat, afirmă majoritatea istoricilor moderni, că turcii aveau peste 250.000 de oşteni, Vlad Ţepeş dă şi celebrul atac de noapte şi încearcă fără sorţi de izbîndă să-l asasineze pe Mahomed al II-lea, cel care conducea personal expediţia în Valahia. Cu toate eforturile, domnitorul muntean nu reuşeşte însă să îndepărteze pericolul otoman, nici măcar cînd ciuma dăduse iama prin tabăra otomană.

De cealaltă parte, nici lui Mahomed nu-i convenea situaţia, cu oastea măcinată de boală, chinuită de foamete şi hărţuită în permanenţă de trupele valahe. Ţepeş este însă vîndut de boierii în faţa cărora se pare se dovedise prea autoritar. Aceştia îi promit susţinere lui Radu cel Frumos, fratele domnului muntean, care se afla în graţiile lui Mahomed al II-lea. Sultanul otoman îl numeşte domn, iar Vlad Ţepeş părăsit şi trădat de majoritatea boierilor fuge în Ardeal.

”Acest frate bun al lui Vlad Ţepeş se grăbi să făgăduiască supunere şi tribut; el izbuti să atragă de partea lui o sumă de boieri, mai ales după ce pusese mîna pe locul unde aceştia îşi adăpostiseră familiile şi averea.[...] Vlad părăsit de cei mai mulţi dintre ai săi, cărora le convenea, se vede, un domn şters, fără personalitate, trebuie să se retragă peste munţi în Ardeal”, arată şi Giurescu. Matei Corvin a strîns o armată în Ardeal şi o trimite să-l pună domn din nou pe Vlad Ţepeş. Nişte scrisori, considerate mincinoase de cei mai mulţi istorici, prin care Matei Corvin este avertizat de braşoveni că de fapt Vlad Ţepeş vrea împăcare cu sultanul otoman şi deschiderea drumului către Ungaria, schimbă drastic lucrurile.

Matei Corvin îl închide pe Vlad Ţepeş la Buda, pentru mai bine de 10 ani. Îşi va recupera tronul abia în 1476, însă doar pentru o scurtă perioadă de timp. Moartea lui Vlad Ţepeş este la fel învăluită în mister, însă în toate versiunile stă clar tot sub semnul trădării. Cea mai acceptată variantă fixează moartea voievodului pe data de 10 Ianuarie 1477,. Acesta ar fi pierit într-o luptă ucis de un complot al boierilor partizani ai lui Laiotă Basarab.

Reputatul Constantin Rezachevici, consideră că lupta cu turcii şi boierii veniţi să-l sprijine pe Laiotă Basarab a avut loc pe drumul Bucureşti-Giurgiu. Capul şi mîna voievodului muntean au fost trimise sultanului, iar cei mai mulţi istorici români cred că Laiotă l-a înmormîntat la mănăstirea Comana.

Nepotul lui Ştefan cel Mare otrăvit de soţie

Ştefăniţă vodă. FOTO istoriiregasite.wordpress.com

Un sfîrşit cumplit pare să fi avut şi nepotul lui Ştefan cel Mare, Ştefăniţă sau Ştefan al IV-lea Muşatinul (1506-1527). Acest Ştefăniţă era fiul lui Bogdan al III-lea ”cel chior” şi a ajuns la domnie în pragul adolescenţei, mare parte a domniei sale fiind pe mîna regenţei şi a puternicilor boieri din neamul Arbore. De la vîrsta maturităţii, preia frîiele domniei. Începe o perioadă controversată marcată pe de o parte de conflicte cu polonezii, tătarii şi turcii dar şi cu boierii. Ştefăniţă intră în conflict culmea cu mulţi foşti colaboratori ai bunicului său, producîndu-se un adevărat exod al boierilor către Polonia.

Este ucis, fără motive întemeiate, Luca Arbore şi fii săi, practic tutorii săi din adolescenţă. Se luptă şi cu Radu de la Afumaţi, domnul muntean care se căsătorise cu o domniţă, fiica lui Neagoe Basarab, preferată şi de Ştefăniţă. ”Acest Ştefan Vodă întru tot semăna cu firea moşu-său lui Ştefan Vodă cel Bun, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndea şi lucrul său îl ştia purta, măcar că era tînăr de zile. Aminterelea era un om mînios şi pre lesne vărsa sînge”, scria Grigore Ureche în cronica sa.

Moartea lui Ştefăniţă, survine în 1427, după o campanie de succes în Ţara Românească. Moare în mod misterios, de tînăr, în cetatea Hotinului.
Cronicarii vremii spun că a fost otrăvit de soţia sa Stana, fiica cea mare a lui Neagoe Basarab. ”L-au otrăvit doamnă-sa”, spune Simion Dascălul, iar în genealogia unui pretendent de carieră care a bîntuit Europa, se arată că Ştefăniţă a fost sufocat cu pernele. Din complot ar fi făcut parte Stana, soţia sa, dar şi boierii nemulţumiţi de politica autoritară a tînărului domn. Stana ar fi plătit astfel umilinţa la care a fost supusă de Ştefăniţă. Acesta ar fi dorit să se căsătorească cu sora ei cea mai mică, dată însă lui Radu de la Afumaţi. Stana a fost soluţia de compromis şi a trebuit să îndure umilinţa de a asista la războaiele soţului ei cu Radu de la Afumaţi strîrnite de gelozie.

Asasinat unicat în istoria românilor

Radu de la Afumaţi. FOTO foaienatională.ro

Radu de la Afumaţi (1522-1529) a fost o altă figură eroică, aproape semilegendară, a istoriografiei româneşti. Fiul nelegitim al lui Radu cel Mare şi ginerele lui Neagoe Basarab, Radu şi-a primit porecla de la domeniile sale de la Afumaţi. A rămas cunoscut pentru politica sa autoritară în rîndul boierimii cu încercarea de centralizarea a statului, dar mai ales pentru războaiele cu turcii. Pe inscripţia de pe placa sa funerară de la Curtea de Argeş sînt pomenite nu mai puţin de 20 de bătălii date cu turcii, voievodul fiind unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai luptei otomane din principatele române.

A avut parte însă de un sfîrşit cumplit. După numeroase lupte pentru soţia sa Ruxandra cu Ştefăniţă al Moldovei, dar şi cu pretendenţii la tron, Radu de la Afumaţi părea să cunoască în 1528 momente de linişte. Sprijinit de puternica familie a Craioveştilor, se pregătea să reia politica anti-otomană. Invidioşi pe relaţiile cu familia de boieri de peste Olt, dar şi de perspectiva a noi războaie cu turcii, o parte a marilor feudali munteni îi hotărăsc în mod mişeleşte sfîrşitul. Neagoe vornicul şi Drăgan postelnicul strîng o ceată boierească şi îl iau prin surprindere pe Radu de la Afumaţi.

Domnitorul fuge, dar este ajuns la Rîmnicu Vîlcea, unde se petrece un asasinat unicat în istoria românilor. Voievodul este omorît împreună cu fiul său, Vlad, în biserică, considerată, în Evul Mediu, pămînt sfînt, unde nici măcar nu se intra înarmat. „Boierii îl ajung la Rîmnicu Vîlcea şi nerespectînd nici lăcaşul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, îl ucid în bisericuţa de pe dealul Cetăţuii, sub ochii îngroziţi ai preotului“, spune Giurescu.

Petru Rareş vîndut de boieri turcilor

Petru Rareş. FOTO arhiva adevarul

Domnitorul moldovean Petru Rareş (1527-1546) este poate cel mai important voievod al acestui principat, după moartea lui Ştefan cel Mare. De altfel, Petru Rareş, este şi fiul nelegitim al marelui Muşatin. Ajunge la domnie direct de la carele cu peşte şi reuşeşte, în scurt timp, să se impună ca un bun administrator şi diplomat. Adoptă o politică echilibrată cu boierii şi o vreme şi cu turcii. Acest lucru nu l-a scăpat însă de trădare. În anul 1538, Petru Rareş, refuză să mai plătească tributul turcilor şi, mai mult decît atît, din 1536 se declară făţiş aliat al habsburgilor împotriva otomanilor.

Soliman Magnificul, învingătorul de la Mohacs, a pornit personal în fruntea armatei de pedepsire a Moldovei. Moldova era atacată din mai multe părţi. De polonezi din Nord, de tătari din Est şi de turci din Sud. Petru Rareş ajunge la o înţelegere cu polonezii şi după o scurtă bătălie şi îi alungă pe tătari. În faţa turcilor este însă trădat. Boierii au complotat, probabil cumpăraţi de otomani să-l lase singur pe cîmpul de luptă. ”O, vai, voievodule, boierii se pregătesc să se lepede de tine”, i-ar fi spus Nicoară Hîra, cămpăraşul domnesc, dezvăluind complotul.

Petru Rareş nu i-a mai înfruntă pe turci şi fuge cu familia pe domeniile sale vaste din Ardeal. Fuge şi flămînzeşte prin păduri, urmărit îndeaproape. Găseşte sălaş la mănăstirea Bistriţa, unde a izbucnit în hohote de plîns. ”Şi am ajuns la mănăstirea Bistriţa şi intrînd în sfînta biserică am căzut înaintea sfintelor icoane şi mult am plîns, aşiderea şi egumenul şi soborul plîngea împreună cu mine”, relata mai tîrziu Petru Rareş pribegia sa. Ajunge în cele din urmă la Ciceu. După o nouă trădare este ţinut prizonier în propria cetate, pînă ce în cele din urmă ajunge să ceară împăcare şi se supune sultanului, care-i oferă din nou tronul Moldovei.

Ion Vodă armeanul despicat de cămile

Un alt personaj aureolat de legende şi mitologie este Ioan Vodă cel Cumplit (1572-1574) sau mai apoi numit romanţat şi fără acoperire documentară ”cel Viteaz”. Fiul nelegitim al lui Ştefăniţă vodă cu o armeancă din neamul negustorilor Sarpega, Ion Vodă a fost un pretendent care a bîntuit lumea pînă să ajungă la domnie. Negustor în Rhodos şi mercenar la hanul tătarilor, a impresionat în general prin forţă fizică, pricepere pe cîmpul de luptă şi inteligenţă.

Ajunge domn în 1572, pe fondul nemulţumirii boierilor faţă de fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, numit Bogdan. Îşi cumpără cu bani grei tronul de la turci, dar mai apoi se întoarce împotriva lor. Pe plan intern, încearcă să întărească autoritatea domnitorului şi începe să taie în boierii puşi pe trădări şi comploturi. Este poreclit de aceştia ”cel cumplit„. Cu toate acestea, bate şi monedă şi încearcă să încurajeze meşteşugurile şi comerţul. Nu apucă să facă prea multe fiindcă boierii sătui de autoritarul domn îi pun la cale pierzania. Momentul prielnic este ales atunci cînd în 1574 turcii vin să-l pună domn în locul lui pe Petru Şchiopul.

Într-o primă bătălie, Ioan Vodă cîştigă. Urmează apoi lupta din apropierea satului Roşcani. Aici boierii trădători îşi intră în rol. ”În noaptea dinaintea bătăliei, trei mari boieri l-au trădat, trecînd în tabăra inamică, iar a doua zi, cînd a început lupta propriu-zisă, conducătorul cavaleriei moldovene, cumpărat de duşmani cu aur şi promisiuni, a capitulat fără luptă”, scria reputatul istoric Ştefan Gorovei în lucrarea sa ”Muşatinii”. După o rezistenţă eroică de trei zile fără hrană şi apă, Ion Vodă s-a predat pentru a-şi cruţa oamenii. Deşi au jurat pe Coran că nu-l vor răni, turcii îl decapitează şi mai apoi îi despică corpul, legîndu-l de cozile a două cămile.

Mihai Viteazul ciopîrţit şi împuşcat

Mihai Viteazul. FOTO arhiva adevarul

Una dintre cele mai notorii asasinării din istoria românilor este cea a lui Mihai Viteazul, voievodul care a reuşit unirea celor trei principate româneşti în anul 1600. Aceste eveniment a avut răsunet la marile curţi ale Europei, făcînd-l pe regele Franţei al IV-lea să scrie că ”se zice că românul e foarte tare”, iar pe polonezi să strige cu nemulţumire că ”acest Mihai vrea să facă ce vrea cu toată lumea”.

Strălucirea lui Mihai este însă efemeră. Marele său regat nu rezistă prea mult. La 16 Septembrie 1600, Mihai este bătut la Mirăslău de nobilii maghiari din Transilvania, revoltaţi şi ajutaţi de generalul habsburgic Basta şi astfel pierde Ardealul. Polonezii profită, iar Moldova intră din nou în stăpînirea protejaţilor leşilor, Movileştii. Mai mult decît atît, Mihai pierde şi la Bucovu în faţa polonezilor care vor să-l pună pe tronul Ţării Româneşti pe Simion Movilă. Voievodul muntean ajunge pribeag prin Imperiul Habsburgic.

În cele din urmă, Rudolf al II-lea, împăratul german, îi acordă sprijin militar, mai ales că în Transilvania se înscăunase din nou Sigismund Bathory, un om închinat turcilor. Cîştigă din nou Ardealul după bătălia de la Gurăslău şi mai apoi Ţara Românească. Aceste succese stîrnesc din nou invidia lui Basta şi îngrijorarea habsburgilor că Mihai ar dori din nou unirea celor trei principate. Mai mult decît atît, habsburgii doreau să controleze direct Transilvania, iar Basta îşi dorea de mult să fie el cel care o conduce în numele împăratului.

În acest condiţii, după ce armata lui Basta se desparte de cea a lui a Mihai Viteazul în zona localităţii Turda, Basta pune la cale asasinarea lui Mihai Viteazul. Complotează cu mercenarii germani şi valoni conduşi de Jaques de Beauri şi de Mortague să atace tabăra lui Mihai şi să-l prindă. Ordinul era că dacă voievodul român nu se supune să fie omorît.

”După ce Basta şi-a orînduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori, dacă a intrat în cort împreună cu încă cîţiva, a pus mîna pe Mihai zicînd: eşti prins. Mihai i-a zis: Ba, şi cu aceasta puse mîna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca, a slobozit-o şi l-a lovit în mîna stîngă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stîngaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie”, descrie cronicarul Szamosközy ( din Istoria României în texte de Bogdan Murgescu) moartea lui Mihai Viteazul.

Cosmin ZAMFIRACHE, Adevărul.ro