Cum şi cînd şi-a primit titulatura de ”cel Bun” domnitorul Alexandru Vodă cel Bătrîn, primul mare domnitor al Moldovei, cu o domnie de peste 30 de ani? Alexandru cel Bun a fost unul dintre cele mai importante personaje ale istoriei românilor, de o abilitate politică extraordinară, care l-a făcut celebru în vremurile sale.

De ce i s-a spus "cel Bun"

Despre Alexandru cel Bun istoricii spun că a fost primul mare domnitor al Moldovei. Titulatura de „cel Bun” nu figurează deloc în timpul domniei sale, ci s-a ales cu ea după moarte, aceasta avînd legătură cu faptul că, în lunga sa domnie, de peste 30 de ani, a ştiut să stea departe de conflicte, calităţile sale indiscutabile de mare diplomat fiind recunoscute de toată lumea.

Potrivit „Letopiseţului” lui Grigore Ureche, în vremea domniei sale i se spunea „Alexandru Vodă cel Bătrîn”, fiind primul din neamul Bogdăneştilor care a purtat nume de botez grecesc.

Istoricii nu au descoperit anul începerii domniei sale

Despre Alexandru cel Bun nu se cunoaşte cu exactitate anul în care şi-a început domnia, unii istorici apreciind că acesta s-a urcat pe tron pe 23 aprilie 1399 (istoricul C. Ciuhodaru), în vreme ce pentru data de 23 aprilie 1400 se pronunţă istoricii A. Sacerdoţeanu şi Şt. S. Gorovei. Cert este că primul act găsit de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun datează din 29 iunie 1400.

Bun negociator

Domnia sa lungă s-a suprapus unei perioade caracterizată în special prin pace, fiind considerat un politician extrem de abil pentru acele vremuri tulburi, fiind extrem de apreciat pentru ca a ştiut să menţină tot timpul un echilibru între marile puteri de atunci, Polonia şi Ungaria.

„S-a impus ca domn autoritar şi a reuşit să grupeze şi să ţină strîns unită în jurul său o boierime neastîmpărată şi mereu dornică de schimbări politice. Alexandru a ştiut să folosească în avantajul ţării sale contradicţiile dintre statele vecine şi faptul acesta i-a dat posibilitatea de a se impune în politica europeană. A fost duşmanul aventurilor nechibzuite, a iubit mai mult pacea şi a urît războiul, fără a înjosi prestigiul proprii sale ţări”, scrie istoricul C. Cihodaru.

A dat autonomie oraşelor

Tot din timpul glorioasei sale domnii datează şi organizarea administrativă a ţării izvoarele istorice menţionînd că la încheierea. În timpul domniei sale s-au organizat mai multe unităţi administrative, numărul ţinuturilor fiind de 24 în anul în care a murit. Practic, domnitorul a dat autonomie totală oraşelor, iar cetăţenii acestora puteau astfel să-şi aleagă structurile de conducere.

A pus primul mitropolit al Moldovei

Istoricii spun că una dintre cele mai mari realizări ale domnitorului Moldovei a fost recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către patriarhul ecumenic al Constantinopolului. Aşa se face că la 26 iulie Iosif Muşat, din familia Muşatinilor, este recunoscut primul Mitropolit al Moldovei. 

Cel mai vechi chip al domnitorului

 Ziarul „Lumina” consemnează faptul că în urmă cu mai bine de 100 de ani, marele istoric român Nicolae Iorga şi-a informat colegii din Academia Română cu privire la faptul că la Petersburg, heraldistul basarabean Pavel Gore a descoperit cel mai vechi chip al domnitorului Alexandru cel Bun, pe un veşmînt liturgic pe care era înscris cu caractere greceşti expresia: "Io Alexandru Voevod, de sine stăpînitor a toată Moldovlahia şi a malului Mării".

Ipoteza lansată de Nicolae Iorga cu privire la veşmînt a fost următoarea: "În marile lor prăzi din 1439 şi 1440, cari atinseseră Ţara de sus, Botoşanii, apoi Vasluiul şi Bîrladul, tătarii au avut prilejul a ridica astfel de lucruri scumpe. Tot aşa în 1476, supt Ştefan cel Mare. Dar mai probabil avem a face cu lucruri luate de la Chilia şi Cetatea Albă, în locuri unde limba grecească nu era de loc neobişnuită - se ştie că şi inscripţii pe ziduri sînt redactate greceşte - de aceiaşi tătari, în 1484. Ca şi cealaltă pradă, ei vor fi vîndut epitrahilul la iarmarocul, vestit, din Novgorod, de unde l-a răscumpărat apoi acea mănăstire", este citat Nicole Iorga în ziarul „Lumina”.

Tot acolo este descris şi chipul „limpede” al domnitorului, „oacheş, slab, cu plete lungi, cu mustăţile lăsate în jos, cu barba bifurcată”, fiind considerat de către istoricii începutului de secol XX cel dintîi portret real al unui Domn al Moldovei.

Ghinion la neveste

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soţie a avut-o înainte de a se urca pe tron şi s-a numit Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz-Polonia. Era de origine catolică, fapt pentru care i-a construit biserica din Baia, aproape de Fălticeni. Acolo a şi înmormîntat-o pe Margareta.

După moartea acesteia, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Ana, cărei i se mai spunea şi Neacşa, care şi ea a murit la puţin timp după căsătorie.

A treia soţie a fost Ringailla, cu care s-a căsătorit în anul 1419, aceasta fiind văduva fiului cneazului Mazoviei. Nici această căsătorie nu a fost cu noroc, punînd capăt relaţiei după doar doi ani, din motive religioase.

În fine, în 1421 s-a recăsătorit cu Marina, care făcea parte dintr-o familie boierească din Moldova. Alexandru a avut foarte mulţi copii, dar în afară de Cneaja, Ştefan, Bogdan şi Petru Aron nu se cunosc toţi membrii familiei sale. 

Protector al cultelor

Alexandru cel Bun a muncit mult pentru întărirea bisericii moldovene, fiind însă în acelaşi timp extrem de tolerant cu celelalte culte religioase. Cu toate acestea, la 1420, din cauza unor intrigi, a fost nevoit să se despartă de soţia sa catolică, Ringaiila. „Intrigantă peste măsură, ea a apărat în Moldova îndeosebi interesele fratelui ei şi a uneltit cu vîrfurile clerului catolic de aici convertirea domnului la catolicism. Nereuşind, ea a cerut desfacerea căsătoriei, ceea ce papalitatea, în anul 1421, a admis, considerînd căsătoria între ea şi Alexandru ca ilegală, ei fiind rude de gradul al III-lea”, precizează istoricul C. Cihodaru în lucrarea sa „Alexandru cel Bun”.

Fondatorul "miniştrilor"

Din cronicile păstrate de la Grigore Ureche se menţionează că Alexandru cel Bun este fondatorul dregătoriilor, în sensul larg al cuvîntului fiind practic un fel de înalţi funcţionari care îndeplineau sarcini din poruncă domnească. Din vremea lui Alexandru cel Bun datează termenii de logofăt (şeful de cancelarie domnească), vornic (membru a sfatului domnesc), spătar (comandant al armatei) sau vistiernic (ministru de finanţe).

A murit în prima zi din an

După o domnie de 33 de ani (după unii istorici, 32 după alţii), Alexandru cel Bun a murit chiar în prima zi a anului 1432, la Mănăstirea Bistriţa, unde îşi petrecea sărbătorile de Iarnă, în urma unui atac de cord. Alexandru cel Bun a fost înmormîntat lîngă soţia sa, Ana. După moartea sa, „întregul edificiu statal al Moldovei a început să pîrîie din toate încheieturile şi era de aşteptat ca în curînd să se prăbuşească. Fii săi, epigonii, l-au uitat repede şi pe mormîntul său cald încă au început să danseze apriga horă a luptelor interne pentru tronul păstrat de el în cea mai mare cinste şi demnitate”, scrie istoricul C. Cihodaru.