Arhivă articole
În cadrul ședinței Consiliul Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice la care participă o delegație moldovenească condusă de Igor Dodon, Președintele țării, Republicii Moldova i-a fost acordat statutul de observator în cadrul Uniu
• Arhivă
14.04.17 - 14:28
Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Grecianîi a felicitat cetățenii Republicii Moldova cu Sfintele sărbători de Paști. Prezentăm mai jos textul de felicitare. «Pe data de 16 aprilie sărbătorim Paștele – una din
• Arhivă
14.04.17 - 13:31
Cînd eram mai tînără mă, cam ţineam de şotii. Eram la început de carieră în ziaristică şi eram gata să tai oraşul în două, în patru, în multe părţi, în transport supraaglomerat şi plin de
• Arhivă
14.04.17 - 12:30
Trebuie să recunoaştem că atunci cînd avem dreptate într-o anumită conversaţie ne aduce o satisfacţie foarte mare, mai ales atunci cînd sîntem convinşi de cunoştinţele pe care le deţinem şi cînd acestea s&icir
• Arhivă
14.04.17 - 12:00
Ministerul Apărării rus a cerut Statelor Unite să dea publicității dovezile de care dispun privind implicarea forțelor guvernamentale siriene în presupusul atac chimic din 4 aprilie de la Khan Shaykhun, în provincia Idlib, punî
• Arhivă
14.04.17 - 11:52
Pelerini din toate colțurile lumii au umplut vineri dimineața străzile orașului vechi din Ierusalim, pregătindu-se pentru o zi plină de procesiuni destinate comemorării răstignirii lui Iisus, relatează AFP. Călugării franciscani urmează s
• Arhivă
14.04.17 - 11:48
Presupusul atac chimic asupra unui oraș al insurgenților din nord-vestul Siriei a fost '100% fabricat' și a servit drept 'pretext' pentru a justifica loviturile aeriene americane împotriva armatei siriene, a declarat joi președintele sirian
• Arhivă
13.04.17 - 20:05
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Kîrgîzstan, Almazbek Atambayev, în cadrul căreia i-a mulțumit pentru invitaţia de a vizita Kîrgîzstanul şi şedinţa
• Arhivă
14.04.17 - 13:35
În capitala nordică a Rusiei, Sankt Petersburg a avut loc un act terorist teribil în care au decedat cel puțin 14 oameni și răniți mai mult de 50. În plus, a mai fost descoperită o bombă artizanală, mai puternică decî
• Arhivă
13.04.17 - 17:19
Ieri 11 aprilie 2017, în cadrul ședinței Consiliului municipal Chișinău a fost votată unanim cu de către toți consilierii prezenți în sală proiectul de decizie “cu privire la transmiterea unor obiective la balanța subdiviz
• Arhivă
13.04.17 - 17:10
Cînd intelectualii linguşesc Puterea, poporul e condamnat la teamă Tradiţional, conştiinţa colectivă istorică îi memorează, printre altele, şi pe marii tirani ai popoarelor, împreună cu cei mai docili şi crunţi aghiotan
• Arhivă
13.04.17 - 17:03
Fracţiunea Partidului Socialiştilor a cerut în Parlament egalizarea în drepturi a deţinătorilor de decoraţii ale fostei URSS cu deţinătorii decoraţiilor de stat Ordinul Republicii şi Ordinul Ștefan cel Mare, aşa cum prevede leg
• Arhivă
13.04.17 - 16:37
Evul Mediu este una dintre cele mai fascinante epoci din istorie. Despre această perioadă s-au răspîndit de-a lungul timpului numeroase mituri şi preconcepţii, astfel încît astăzi nici nu mai ştim ce este adevăr sau legendă
• Arhivă
13.04.17 - 15:38
Astăzi, 13 aprilie, Partidul Socialiștilor a organizat acțiunea ”Joia Curată” în orașele din țară. În special, subotnicul a avut loc la Bălți, Ungheni, Comrat, Cahul, Călărași, Orhei. La Chișinău, deputații frac
• Arhivă
13.04.17 - 15:34
Astăzi, 13 aprilie, fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat audierea în plenul Parlamentului RM a conducerii Centrului Național Anticorupție, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei și a Cancelariei de Stat cu priv
• Arhivă
13.04.17 - 15:31
Magneziul este un mineral valoros pentru că este implicat în peste 300 de procese enzimatice diferite care contribuie la buna funcţionare a corpului. Iată şapte dintre cele mai des întîlnite simptome ale carenţei de magneziu: &
• Arhivă
13.04.17 - 14:41
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Grecianîi a vizitat tradiționalul tîrg caritabil organizat de Parlament, pe data de 13 aprilie. În cadrul tîrgului, au fost expuse lucrările a zeci de co
• Arhivă
13.04.17 - 14:37
Rusia și-a exercitat miercuri, în Consiliul de Securitate al ONU, dreptul de veto asupra rezoluției prezentată de Statele Unite, Franța și Regatul Unit pentru a condamna atacul chimic de săptămîna trecută de la Khan Shaykhun și a
• Arhivă
13.04.17 - 10:20
La invitația președintelui Kîrgîzstanului, Almazbek Atambayev, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, însoțit de consilierii prezidențiali, Elena Gorelova, Andrei Neguța și Ion Ceban, efectuează o vizită de lucru de d
• Arhivă
13.04.17 - 10:13
Rusia și Statele Unite s-au declarat miercuri, după vizita la Moscova a secretarului de Stat american, Rex Tillerson, gata să meargă înainte și să încerce să depășească "nivelul scăzut de încredere" dintre cele două ță
• Arhivă
13.04.17 - 10:03