Arhivă articole
Uniunea Europeană (UE) nu va mai transfera fonduri pentru bugetul de stat al Republicii Moldova, în susținerea reformelor în sectorul justiției. Anunțul a fost făcut astăzi printr-un comunicat de presă. UE subliniază că a monitor
• Arhivă
12.10.17 - 16:33
Proiectul cu privire la modificarea articolului 13 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat a fost propus parlamentului spre adoptare în prima lectură de către deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor pe 12 octombrie.
• Arhivă
12.10.17 - 15:40
Începînd cu 1 noiembrie, peste 65 de mii de persoane care primesc pensii pentru limita de vîrstă sau pensii pentru dizabilitate vor primi pensii majorate în medie cu peste 200 de lei. Pensiile pentru limita de vîrstă
• Arhivă
12.10.17 - 13:48
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a menționat care sînt perspectivele colaborării cu țara noastră. Rusia va dezvolta relațiile cu țara noastră, ținînd cont însă de măsura în care Chișinăul și poporul moldovene
• Arhivă
12.10.17 - 13:47
Carbohidrații nu sînt numai buni pentru creier, dar, dacă sînt cei potriviți, vă pot ajuta să trăiți o viață mai lungă și mai productivă, fără a suferi de demență. Aceasta este premisa Dietei Mindspan, promovată de geront
• Arhivă
12.10.17 - 13:01
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, șeful fracțiunii parlamentare a PSRM, copreședintele grupului interparlamentar de prietenie moldo-rusă, Zinaida Greceanîi va participa la lucrările celei de-a 137-a Adunare a U
• Arhivă
12.10.17 - 12:55
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, deputatul fracțiunii parlamentare a PSRM, membru al Delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Vlad Batrîncea va participa la consultările reprezent
• Arhivă
12.10.17 - 12:54
Președinte țării, Igor Dodon, a declarat că discuţiile în cadrul şedinţei Consiliului şefilor de stat UEEA au fost deschise şi fructuoase. Liderii ţărilor ce fac parte din Uniunea Economică Eurasiatică au salutat cererea Republicii
• Arhivă
12.10.17 - 12:52
Mitropolia Moldovei îi îndeamnă pe creștinii din țara noastră să participe la întîmpinarea unor mari sfințenii ale Bisericii Ortodoxe, care vor fi aduse de Hramul Chișinăului Pe 14 octombrie, de Hramul Chișinăului, l
• Arhivă
12.10.17 - 11:16
Premierul spaniol Mariano Rajoy i-a dat miercuri seară un termen de cinci zile premierului catalan Carles Puigdemont - pînă luni, 16 octombrie - să confirme dacă declară independența Cataloniei, transmite agenția EFE. Dacă Puigdemont co
• Arhivă
12.10.17 - 11:03
Președintele american, Donald Trump, a denunțat din nou miercuri "acordul foarte prost" privind programul nuclear iranian, cu cîteva zile înainte de a face cunoscută decizia sa asupra acestui text semnat în 2015, relatează AFP.
• Arhivă
12.10.17 - 11:02
De această părere sînt 43 la sută dintre francezi și tot atîția polonezi, 41 la sută dintre germani și o treime dintre cei chestionați în Marea Britanie (33%) Potrivit datelor unui sondaj recent, o bună parte dintre europen
• Arhivă
12.10.17 - 11:00
Majoritatea cetățenilor ruși consideră că președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este garantul stabilității și reformelor. Cetățenii Rusiei consideră că președintele Vladimir Putin este garantul nu doar al stabilității, ci și
• Arhivă
12.10.17 - 10:58
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a depus documentele de înregistrare în calitate de participant în campania electorală a Referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar general de Chișinău. A
• Arhivă
12.10.17 - 10:56
Conform unei noi descoperiri, cea mai asemănătoare exoplanetă cu Terra ascunde un secret întunecat În cel mai apropiat sistem stelar de noi, iar aici zace insolația, la fel ca și aceea de pe urma vinului băut pînă să dea &ic
• Arhivă
12.10.17 - 01:45
Poluarea aerului continuă să provoace peste 500.000 de decese premature în fiecare an pe continentul european, în pofida unei ameliorări ușoare a acestui fenomen, a anunțat Miercuri Agenția Europeană de Mediu în raportul ei a
• Arhivă
12.10.17 - 01:00
Catalonia: Semnarea declarației de independență este deocamdată un ”act simbolic” Declarația de independență a Cataloniei semnată Marți de deputații pro-independență din Parlamentul regional și de liderul catalan Carles Puigd
• Arhivă
11.10.17 - 23:18
Au trecut 27 de ani de la reunificarea Germaniei. PIB per capita în Est este la 73% din cel din Vest. Salariile sînt cu 30% mai mici Germania a celebrat pe 3 Octombrie 27 de ani de la reunificare. Pentru mulţi Est-germani nu a fost nici
• Arhivă
11.10.17 - 19:05
Un biet om care nu poate elimina atîtea fecale cîţi sunt dispuşi lingăii lui să i le mănînce Trusturile mediatice ale respectabilului şi temutului, deocamdată, Vladimir Plahotniuc sunt în fierbere, sunt total debusolate
• Arhivă
11.10.17 - 18:21
Toamna a venit cu noi scumpiri în Moldova - cum au evoluat prețurile și pentru ce mărfuri și servicii va trebui să plătim mai mult În Republica Moldova, prețurile se schimbă mereu, însă de cele mai multe ori aceste schimbă
• Arhivă
11.10.17 - 17:36