Trump afirma ca doreste un nou acord nuclear cu Rusia care ar trebui sa includa si China

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, după retragerea SUA din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), că dorește un nou acord nuclear cu Rusia, care ar trebui să includă și China, informează postul BBC News, potrivit mediafax. Liderul de la Casa Albă a transmis că a discutat ideea și cu oficiali din cele două țări, iar aceștia au fost „foarte, foarte entuziasmați”. Declarațiile Președintelui american vin la scurt timp după ce SUA s-au retras Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), acuzînd Rusia de încălcarea acordului în ultimii ani.

Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevedea interzicerea rachetelor cu raze de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de kilometri. Donald Trump susţine că Rusia a încălcat acest Tratat, prin dezvoltarea rachetelor Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), dar Administraţia Vladimir Putin a acuzat în mai multe rînduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Întrebat în legătură cu modul în care Administrația SUA va evita o cursă a înarmării cu arme nucleare după anularea Tratatului INF, Trump a declarat că oficialii americani discută cu cei din Rusia „în legătură cu un pact nuclear, astfel încît ei renunță la unele, noi renunțăm la unele”. „În mod cert, la un moment dat, trebuie să includem China”, a adăugat liderul SUA. Trump a mai afirmat că un astfel de tratat va fi „un lucru grozav pentru lume” și a subliniat că este convins că se va ajunge la un acord de acest fel.