SOCIALISTUL ION CEBAN: „CHIRTOACA S-A INTELES CU PLAHOTNIUC SA-SI ACORDE SPRIJIN IN ALEGERILE LOCALE”

Sute de decizii privind partajarea patrimoniului municipal, care au fost adoptate astăzi în cadrul şedinţei Consiliului Municipal, reprezintă un nou act de tîlhărie, săvîrşit de oligarhi, dar de data aceasta nu la nivel de ţară, ci la nivelul Chişinăului, ca urmare a înţelegerii dintre Dorin Chirtoacă şi Vlad Plahotniuc în schimbul susţinerii la preconizatele alegeri locale. Despre aceasta au declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, deputaţii din partea Partidului Socialiştilor, Ion Ceban şi Vlad Batrîncea.

„Noi am avut deja o tîlhărie a secolului la nivel de ţară – atunci cînd din sistemul bancar au fost sustrase miliarde. Ceea ce are loc astăzi se poate numi tîlhăria secolului la nivel de Primărie. Miliarde de lei au fost furate cu doar cîteva zile înainte de alegeri, acelaşi lucru are loc şi acum, cînd pînă la scrutinul din 14 iunie a rămas mai puţin de o lună”, a menţionat Ceban.

Deputatul a amintit că agenda de lucru a şedinţei Consiliului Municipal trebuia să includă doar două chestiuni – circumscripţiile electorale pentru alegerile locale şi raportul de activitate al Consiliului Municipal, şi nu sutele de chestiuni, care, în final, au fost examinate de consilieri. Potrivit lui Ion Ceban, reprezentantul Partidului Socialiştilor în CMC a insistat ca toate chestiunile ce ţin de partajarea patrimoniului municipal să fie excluse din ordinea de zi a şedinţei. Iniţiativa a fost sprijinită de 7 consilieri din diferite fracţiuni şi consilieri neafiliaţi. Totuşi, majoritatea, inclusiv reprezentanţii Partidului Comuniştilor, au insistat să fie examinate 446 de chestiuni ce ţin de înstrăinarea, privatizarea sau arendarea terenurilor funciare municipale. La solicitarea reprezentantului PDM, pe ordinea de zi au mai fost incluse 52 de chestiuni dubioase. Potrivit estimărilor prealabile, prejudiciul cauzat oraşului în urma deciziilor adoptate, se va cifra la 600 milioane lei, au estimat socialiştii.

După cum a subliniat socialistul Ceban, săptămîna trecută deputaţii PSRM alături de reprezentanţii altor formaţiuni politice şi ai societăţii civile au împiedicat adoptarea deciziilor privind partajarea patrimoniului municipal, totuşi, astăzi, sediul Primăriei a fost pur şi simplu inundat de colaboratori ai poliţiei şi ai serviciului pază.

„În loc ca aceşti oameni să asigure securitatea cetăţenilor, aşa cum ar trebui să o facă în spiritul datoriei de serviciu, astăzi ei au fost impuşi să fie acolo, pentru a le asigura consilierilor municipali posibilitatea de a realiza hoţia pe care au pus-o la cale, iar noi să nu-i putem împiedica. Procuratura, Serviciul Informaţie şi Securitate, Centrul Naţional Anticorupţie, Centrul Naţional pentru Integritate şi alte instituţii publice controlate de guvernare tac, aşa cum au făcut-o şi în cazul sustragerii miliardelor din băncile statului. Este o nouă dovadă a faptului „batmanul” Chirtoacă s-a înţeles cu „păpuşarul” Plahotniuc să se sprijine reciproc în alegerile locale. Totuşi, nimic nu le va reuşi!”, a declarat Ceban.

Deputatul PSRM a mai arătat că Partidul Socialiştilor, care, în ultimii ani, a fost unica formaţiune politică ce a luptat cu fărădelegile comise la nivelul municipiului, va ataca şi deciziile adoptate în ziua de astăzi. „Noi vom obţine victoria pentru Primărie şi atunci vom face publice toate fărădelegile autorităţilor locale şi vom cere pedeapsă penală pentru toţi, care au comis crime faţă de chişinăuieni. Vă promit că nici unul dintre cei, care, printr-o decizie ilegală de astăzi, 19 Mai, s-a ales cu teren funciar, nu va primi de la noi autorizaţie pentru construcţie. Toate deciziile ilegale vor fi contestate în instanţa de judecată.

Noi vom asigura asistenţă tuturor cetăţenilor, care vor avea de suferit în urma deciziilor luate astăzi şi care vor dori să se adreseze cu acest prilej în judecată. Vom depune toate eforturile ca cetăţenii să ştie că orice consilier, care a votat, astăzi, pentru partajarea patrimoniului municipal, este un hoţ şi că fiecare dintre aceştea va fi tras la răspuns aşa cum o prevede legea”, a spus în final Ion Ceban.

Socialmai mult
23.06.17 - 14:53
23.06.17 - 14:52
23.06.17 - 14:07
23.06.17 - 13:54
22.06.17 - 18:02
22.06.17 - 17:38
22.06.17 - 16:00
21.06.17 - 16:22
21.06.17 - 14:25
20.06.17 - 16:56
20.06.17 - 16:52
20.06.17 - 12:44
19.06.17 - 18:13
19.06.17 - 18:08
19.06.17 - 18:04
18.06.17 - 18:05
18.06.17 - 11:53
18.06.17 - 11:49
16.06.17 - 17:14
16.06.17 - 17:10