PRIMARUL TRAS DE URECHI

Cum a pierdut Dorin Chirtoacă duelul cu Ion Ceban şi Renato Usatîi

Joia trecută, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a demonstrat tuturor moldovenilor care mai au ochi să-l vadă sau să-l audă fără să le fie greaţă sau să-şi dorească să-l ia la palme că este un neputincios absolut, un hoţ cu acte oficiale în regulă şi un ţărănoi obraznic care, din frustrare, timp de opt ani, s-a răzbunat pe chişinăuieni în cele mai perverse închipuiri.

Joia trecută, cînd trebuia să aibă loc şedinţa Consiliului Municipal, au venit în sala de şedinţe a Primăriei cîţiva reprezentanţi ai PSRM, ai „Partidului Nostru”, dar şi ai organizaţiei „Oraşul meu drag”. De ce? Pentru că aceştia erau bine informaţi că primarul Dorin Chirtoacă intenţiona să „patroneze” votarea pe scară rulantă a circa 800 de proiecte. Aici este vorba despre o serie întreagă de acordări, în regim privilegiat, de hectare întregi de pămînt, spaţii etc., care, conform deputatului socialist Ion Ceban, ar fi facilitat furtul a circa 600 de milioane de lei.

Fostul liberal Oleg Cernei a spus că, de fapt, aceste proiecte funciare urmau sa fie votate întrucît agenţii economici vizaţi în decizii ar urma să sponsorizeze campaniile electorale. Tot el a mai mărturisit că, din sutele de proiecte care urmau să fie votate, reuşise, într-o noapte, să verifice doar cam vreo 40, asta însemnînd că membrii Consiliului Municipal urmau să voteze lucruri despre care nu aveau habar, adică proiecte din care Chirtoacă s-ar fi ales cu o mită de milioane multe, acum, pe final de mandat.

În situaţia dată, a izbucnit un conflict fizic în toată regula, în timpul căruia deputatul socialist Ion Ceban l-a tras efectiv de urechi pe Chirtoacă. Pe bună dreptate, credem noi! Acesta a fost momentul în care Chirtoacă a pierdut partida cu protestatarii. Logic vorbind, noi am fi trebuit să fim solidari cu Chirtoacă în situaţia în care a fost astfel agresat, numai că el a gestionat această situaţie atît de mitocăneşte încît, instinctual, ne-am bucurat de gestul deputatului Ceban. Parcă, astfel, i-ar fi răzbunat cumva pe toţi chişinăuienii exploataţi şi umiliţi de acest primar coleric şi incompetent!

„Sînt o serie de tuzici şi pupsici de ai lui Putin, veniţi la Primărie să ne facă dezordine. Ce nu vă place? Tihasînteţi la Primărie”, a lătrat „şcolitul în România şi Franţa” Chirtoacă. Cînd în sala de şedinţe a intrat şi liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, Chirtoacă a spus că acesta este „pupsicul principal al lui Putin”. Usatîi, însă, cu diplomaţie, nu s-a angajat şi el în conflict. Nici în acest moment Dorin Chirtoacă nu a fost capabil să înţeleagă că a pierdut partida şi cu Usatîi.

În busculada creată, unul dintre socialişti l-a gîdilat pe Chirtoacă la viaţa personală, remarcînd că nu l-a văzut niciodată pe Dorin umblînd cu fete. Păi ce nevoie să mai aibă de fete atîta timp cît are în preajma sa atîţi bărbaţi vînjoşi? Doar adjuncţii lui îi pot fi mamă, tată, soţi virili şi finanţatori, adică intermediari! „Nestor, Nestor, dragă, stai oleacă, ai soţie, dar Chirtoacă…?! 

În concluzie, cred că v-aţi prins despre ce este vorba! Chirtoacă, aflat pe final de mandat de primar, ştiind că nu va mai rămîne în funcţie, vrea să fure tot ceea ce se mai poate fura, la fel ca şi actualii guvernanţi. Îşi pregătesc cu toţii viitorul statut de opozanţi. Cum? Fură tot, îi lasă pe Dodon şi Usatîi ca să cîştige cele mai mari primării din ţară şi să ajungă la guvernare, ca, mai apoi, să-i acuze de sărăcia din ţară provocată tocmai de ei! Tare ne temem, însă, că, în premieră pentru Moldova, indiferent de opţiunile lor rusofile, Dodon şi Usatîi chiar o să-i bage la puşcărie! Poate că este timpul!

Caşul şi Imaşul

Socialmai mult
20.10.17 - 13:16
20.10.17 - 13:10
20.10.17 - 13:02
20.10.17 - 12:13
19.10.17 - 18:11
19.10.17 - 18:07
19.10.17 - 15:34
19.10.17 - 12:20
19.10.17 - 12:18
19.10.17 - 16:45
17.10.17 - 16:58
17.10.17 - 16:56
17.10.17 - 11:29
17.10.17 - 10:41
16.10.17 - 17:29
16.10.17 - 17:19
16.10.17 - 17:15
16.10.17 - 17:04
16.10.17 - 15:44
16.10.17 - 13:55