Deja vu, un sentiment comun desprins dintr-o realitate necunoscută. Dacă ați avut vreodată sentimentul că o situație este familiară, deși ea nu s-a mai întîmplat niciodată sau că ați făcut o vizita în premiera la un magazin în care totul pare deja cunoscut, o discuție ce lasă impresia că a mai avut loc  sau chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru prima oară, sunt doar cîteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate normale, ale senzației de deja vu.

Peste 70 % din populația Terrei susține că a experimentat, măcar o dată, un straniu sentiment de familiaritate față de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie total necunoscute. Unele persoane ajung pînă în punctul în care pot da detalii amănunțite despre locuri pe care le văd pentru prima oară ca și cum, într-o experiență sau existență anterioară, ar fi trăit exact aceleași senzații, iar sentimentul de deja vu poate fi atît de intens încît apare tendința de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieții.

Deja vu, care înseamnă în franceză ”deja văzut”, combină o latură obișnuită cu una misterioasă. Conform unor studii, publicate în 2004, mai mult de 50 de sondaje despre déjà vu au sugerat că aproximativ două treimi dintre indivizi au experimentat, ​​cel puțin o dată în timpul vieții, acest sentiment inexplicabil. Interesant este faptul că și orbii pot experimenta o asemenea trăire.

Deja vu este dificil de studiat în laborator deoarece este o experiență trecătoare și, de asemenea, nu există un declanșator clar identificabil pentru aceasta. Cu toate acestea, cercetătorii au folosit mai multe instrumente pentru a studia fenomenul, pe baza ipotezelor pe care le-au prezentat. Ei pot studia participanții prin procesele conexe, în special cele implicate în memorie sau să proiecteze alte experimente pentru a cerceta deja vu.

Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvețian și fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu în momentul în care s-a aflat în fața unui tablou ce ilustra un medic. Senzația de familiaritate a psihologului față de pantofii și hainele personajului din tablou l-a determinat într-un final pe acesta să concluzioneze: persoana pictată era el însuși în timpul unei vieți anterioare, explicație cel puțin ciudată, ținînd cont că este vorba despre unul dintre cei mai mari oameni de știință ai secolului XX.

Dat fiind faptul că senzațiile de deja vu nu sunt anunțate de simptome și nu durează mai mult de 30 de secunde, fenomenul în sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de știință care a încercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a văzut în falsele amintiri un rezultat al reprimării inconștiente a memoriei de către creierul uman în fața unor experiențe traumatizante trăite la o vîrstă fragedă. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioadă de timp din secolul XX, pînă în momentul în care deja vu-ul a reintrat în atenția oamenilor de știință.

Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de către cercetători este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii și a colegei sale, dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atenție distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Într-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de știință, aceștia au prezentat unui grup de studenți o serie de fotografii ale unor locații pe care nici unul dintre subiecți nu le mai văzuse vreodată. Cu puțin timp înainte de începerea testelor, cercetătorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca în creierul unei persoane să poată fi înregistrată imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta să fie conștientă) – o parte din studenții participanți la experiment. Rezultatul a fost că persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat că au un straniu sentiment de familiaritate față de imaginile din fotografii, deși acest lucru ar fi fost, în mod normal, imposibil.

Deoarece deja vu este greu de definit și studiat, cercetătorii au oferit multe explicații pentru modul în care funcționează. Mai jos sunt cîteva dintre cele mai proeminente ipoteze.

Erori ale memoriei

Erorile de memorie ale deja vu se bazează pe ideea că ați experimentat anterior o situație asemănătoare, dar nu vă amintiți conștient de ea. În schimb, vă amintiți de ea în mod inconștient, motiv pentru care pare familiară și nu știți de ce.

Familiaritate cu un singur element

Ipoteza de familiaritate cu un singur element sugerează că experimentați deja vu dacă un element al scenei vă este cunoscut, dar nu îl recunoașteți conștient deoarece este într-un cadru diferit. În acel moment, creierul transpune elementul din trecut în situația prezentă.

Similitudine

Această situație presupune experimentarea momentelor similare din viață.  Într-un studiu, participanții s-au uitat la camerele din realitatea virtuală, apoi au fost întrebați cît de familiară este o cameră nouă și dacă au simțit că se confruntă cu deja vu. Cercetătorii au descoperit că participanții la studiu care nu au putut să-și amintească camerele vechi aveau tendința să creadă că o cameră nouă era familiară și că ei se confruntau cu deja vu, dacă noua cameră semăna cu cea veche.

Activitate cerebrală spontană

Unele explicații afirmă că deja vu este experimentat atunci cînd există activitate spontană a creierului fără legătură cu ceea ce se petrece în prezent. Unele dovezi provin de la persoane cu epilepsie lobulară temporală, cînd apare o activitate electrică anormală în partea din creier care se ocupă de memorie. Atunci cînd creierul acestor pacienți este stimulat electric ca parte a unei evaluări pre-chirurgicale, ei pot experimenta deja vu.

Viteza de transmisie neuronală

Alte ipoteze se bazează pe modul în care informațiile rapide circulă prin creier. Diferite zone ale creierului transmit informații către zonele „de ordin superior” care combină informațiile împreună pentru a vă ajuta să înțelegeți lumea. Dacă acest proces complex este perturbat în orice mod – poate o parte trimite ceva mai lent sau mai repede decît se întîmplă de obicei –, atunci creierul tău interpretează împrejurimile incorect.

O altă explicaţie a senzaţiei de deja vu la persoanele sănătoase ar fi atribuită unei încurcături în căile neuronale. Acest lucru se întîmplă deoarece creierul caută constant să creeze percepţii în legătură cu lumea din jurul nostru, dar are „materiale” limitate. De exemplu, e necesar un singur simţ, cum ar fi un mirosul cunoscut, pentru a ne aminti anumite lucruri.

Deja vu poate fi asociat cu discrepanţe ale memoriei în creier, astfel informaţia senzorială ar putea întrece memoria pe termen scurt şi ar putea ajunge, în schimb, la memoria pe termen lung.

În ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de știință recunosc faptul că teoriile emise în ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasele senzații. Probabil că tehnologia viitorului sau înțelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pînă atunci, lupta dintre știință și pseudoștiință poate lăsa loc interpretărilor de orice fel. (Surse: descoperă.ro, tinerama.ro)