Foto:Dimitrie Anghel, Natalia Negru şi Ştefan Octavian Iosif

Poeţi şi prieteni, Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel au murit din dragoste pentru aceeaşi femeie

Scriitoarea gălăţeană Natalia Anghel şi-a omorît primul soţ părăsindu-l pentru prietenul său, care apoi s-a sinucis din cauza ei. Se întîmpla în urmă cu aproape un secol, protagoniştii acestei impresionante poveşti fiind mari scriitori.

Printre numele cu rezonanţă în istoria literaturii române se numără şi cel al gălăţencei Natalia Negru. O rezonanţă aparte datorată, nu numai operei scriitoarei, ci şi celor două tragice iubiri pe care le-a inspirat. Din dragoste pentru poeta Natalia Negru, au murit doi mari poeţi români: Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel.

Prima dragoste, Şt. O. Iosif

Natalia Negru s-a născut în 1882 în comuna gălăţeană Buciumeni. A urmat cursurile şcolii primare la Galaţi, unde tatăl său era institutor, pe cele liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti, iar în 1901, s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1907.

În timpul studenţiei, obişnuia să meargă şi să citească la Biblioteca Fundaţiei Universitare unde, în 1903, l-a cunoscut pe Ştefan Octavian Iosif. Poetul, care era deja consacrat după ce publicase trei volume de versuri, îndeplinea funcţia de custode al Bibliotecii. Natalia Negru s-a îndrăgostit de el şi a căutat o cale să intre în viaţa lui motiv pentru care, la un seminar, a prezentat o lucrare despre pezia „Doina” scrisă de Şt. O. Iosif.

„Cînd a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie... A căutat să mă cunoască, mi-a mulţumit şi mi-a cerut nişte poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul", povesteşte scriitoarea în romanul autobiografic Helianta.

Prima căsătorie

Între Natalia Negru şi Şt. O. Iosif, s-a înfiripat ceea ce părea a fi începutul unei frumoase poveşti de iubire. S-au căsătorit la 25 iulie 1904. Slujba religioasă a fost oficiată chiar de către bunicul matern al miresei, părintele Toma Dimitrescu, iar la nuntă, care a durat trei zile, au participat personalităţi marcante ale culturii române printre care Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu. Nicolae Iorga le-a făcut cadou tinerilor soţi, ca dar de nuntă, revista Sămănătorul. Un an mai tîrziu, s-a născut Corina, fiica lor.

Prima tragedie

La acea vreme, prietenul cel mai bun al lui Şt. O.Iosif era Dimintrie Anghel, supranumit de critici ,,poetul florilor”. Mergînd aproape zilnic în casa celor doi soţi şi scriind împreună cu St. O. Iosif, Anghel s-a îndrăgostit de Natalia şi a făcut tot posibilul să o seducă. Culmea este că prietenia dintre cei doi bărbaţi era la acel moment atît de strînsă, încît îşi semnau poeziile cu acelaşi pseudonim. Această frumoasă prietenie avea însă să se sfîrşească în momentul în care Dimitrie Anghel a reuşit s-o convingă pe Natalia Negru să-şi părăsească soţul şi să se mute la el. “Steo a dezamăgit iluziile mele de la început. Întîrzia mereu seara, uneori pînă dimineaţa. Vestimentar era foarte neglijent. Cîştiga modest, mult sub nevoile noastre cele mai reduse. Eu trebuia să procur cîte un ban, de multe ori cerînd tatii, ceea ce îmi era teribil de jenant…”, avea să-şi justifice peste ani alegerea, Natalia Negru, în „Helianta”.

Pentru Şt. O. Iosif această dublă trădare a avut un efect devastator. Pierzînd-o pe femeia care i-a inspirat majoritatea versurilor şi pe care o diviniza, înşelat de cel mai bun prieten, blîndul şi sensibilul poet n-a putut suporta şocul. La data de 22 iunie 1913, a murit în urma unei congestii cerebrale.

A doua căsătorie

Nici Dimitrie Anghel n-a avut parte de fericire în braţele Nataliei Negru. Din punct de vedere al temperamentului, el era opusul lui Şt.O. Iosif şi asta a atras-o pe Natalia: fiu de moşier, Anghel avea comportamentul unui„băiat de bani gata”, era zeflemist, maliţios şi irascibil. Avea obiceiul să provoace la duel şi să ameninţe cu revolverul de care nu se despărţea şi de la care avea să i se tragă „pedeapsa capitală pentru trădarea prietenului său”. Natalia Negru s-a căsătorit cu el în noiembrie 1911. Acest mariaj a creat în jurul celor doi soţi o atmosferă ostilă, mai ales în lumea scriitorilor. St. O. Iosif era apreciat pentru întreaga sa operă poetică şi iubit pentru firea lui de om bun. Ostilitatea s-a accentuat după moartea lui.

În scurt timp, căsnicia celor doi s-a transformat într-un coşmar pentru Natalia care mărturiseşte în romanul Helanta: “Mai multe zile m-a ţinut încuiată în casă, singură, ca într-un turn, sfîşietor desparţită de fetiţa mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simţeam paşii lui Anghel, căci venea, din cînd, în cînd, acasă şi asculta să ştie ce fac, auzeam uşa încuindu-se după el, paşii pierzîndu-i-se în curte… Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem sa-l ador”.

A doua tragedie

La scurt timp de la căsătoria cu Dimitrie Anghel, una dintre numeroasele scene de gelozie dintre cei doi soţi avea să ducă la al doilea deznodămînt tragic din viaţa Nataliei Negru. Într-o zi, lui Dimitrie Anghel i-a căzut din buzunar o cheie, iar Natalia l-a acuzat ca este de la camera de hotel în care se intalneste cu o alta femeie. Pînă la urmă, bărbatul a reuşit s-o convingă că este de la un birou, dar relaţia celor doi soţi a rămas tensionată. După cîteva zile, aflîndu-se împreună în vizită la părinţii Nataliei, aceasta l-a acuzat iarăşi de infidelitate şi cînd a vrut să plece, Anghel a ameninţat-o că o împuşcă dacă nu se opreşte.

“Am crezut că glumeşte şi am continuat să merg spre uşă. El a scos revolverul… si a tras. Eu am căzut. Impresionabil cum era, a crezut ca m-a omorît, de aceea glontele urmator şi l-a tras în piept…” povesteşte în cartea sa, pe un ton destul de detaşat, autoarea romanului Helianta. Dimitrie Anghel a vrut să-şi sperie soţia ţintind fereastra însă glontele a lovit rama din metal a unui pat, după care a ricoşat şi a rănit-o uşor pe scriitoare. "Poetul florilor" n-a murit pe loc. Rana pe care şi-a provocat-o a generat o infecţie care l-a chinuit vreme de două săptămîni pînă cînd a fost învins de o septicemie. Era în noiembrie 1914.

O acuzaţie gravă

În timpul ceremoniei de înhumare, o necunoscută, aflată în mulţimea care asista la înmormîntare, i-ar fi strigat Nataliei: Mizerabilo, care omori pe toţi oamenii mari ai ţării!” În legătură cu acest gest, cu ironia-i caracteristică, George Călinescu a făcut următorul comentariu: ”Puţine femei, poete ori ba (dar poete cu atît mai puţin), au avut onoarea unei apostrophe de felul celei primite de Natalia Negru de la «un glas ascutit». Şi înca s-o primească tocmai pe buza mormîntului celui sinucis pentru ea!”

George Topîrceanu, prietenul lui Dimitrie Anghel, a scris şi el cîteva rînduri despre sfîrşitul poetului care a avut aceeaşi soartă ca şi prietenul său căruia i-a luat soţia. ,, Înmormîntarea lui a fost una din cele mai triste pe care le-am văzut. Lume puţină l-a urmat pînă la cimitirul din marginea Iaşului. Doi-trei prieteni mai de-aproape, cîteva rude, cîţiva admiratori necunoscuţi. În faţa sicriului descoperit pentru ultima oară am ascultat cu fruntile plecate improvizaţia vibrantă a d-lui Sadoveanu, care-şi saluta prietenul în pragul veşniciei. Pe faţa şi mîinile crispate ale mortului cădeau fulgi de zăpadă…”, scria în urmă cu aproape un secol George Topîrceanu.

A treia tragedie din viaţa ca un roman a unei supravieţuitoare

Curînd războiul avea să provoace a treia tragedie în viaţa Nataliei Negru. În timpul unui bombardament al armatei germane, schija unei bombe lansate dintr-un zeppelin i-a lovit fiica şi a omorît-o în septembrie 1916. După pierderea soţilor şi a fiicei sale, Natalia Negru a trăit pînă la adînci bătrîneţe, povestind despre mariajele sale cu cei doi poeţi. A murit la vîrsta de 80 de ani, în 1962, la Tecuci.

Liviu Rebreanu a intenţionat să scrie un roman inspirat de viaţa scriitoarei gălăţence şi mai cu seamă de triunghiul amoros în care iubirea s-a amestecat cu atît multă durere şi tragism. Urma să fie intitulat Şarpele, iar ultimul capitol ar fi trebuit adauge celor întîmplate în realitate, o răzbunare imaginară a celor doi poeţi, victime ale "femeii fatale". Din păcate, marele scriitor nu a apucat să termine această operă literară.

Marius MOTOTOLEA