Interpretul comparat cu Lev Iaşin şi Adriano Celentano

Nelu (aşa îl numise de mic părinţii), se s-a născut la 9 septembrie 1949, în satul Suruceni, situat la 25 km de capitală. Taică-său, Andrei Suruceanu, cînta frumoase romanţe vechi, iar maică-sa Parascovia, făcea parte din corul bisericesc al satului. În casa Surucenilor se cînta des, mai ales la sărbători. Copilul a îndrăgit cîntecul, dar, fiind băiat, prefera mai mult să joace cu amicii fotbal. Băieţii,. mai mult din stimă, îl porecliseră “Leova”, adică Lev Iaşin, vestitul portar de la “Dinamo” (Moscova), care era pe atunci un idol al fotbalului sovietic. După ce absolveşte şcoala din sat, se înscrie la Colegiul de Educaţie Fizică şi Sport, în speranţa să se facă fotbalist profesionist, dar n-a rezistat ispitei de a studia muzica şi se transferă la Colegiul de Muzică “Ştefan Neaga”, unde studiază pianul şi fagotul. Împreună cu Alexandru Cazacu, Valentin Goga şi Valendin Dînga improvizează o formaţie cu care cîntau pe la dansuri. Apoi Alexandru şi Valentin Goga  sunt primiţi în formaţia “Noroc”. Peste un an de la formarea “Norocului”,  Victor Legaci pleacă din formaţie, stabilindu-se cu traiul la Leova. În locul lui l-au invitat pe Ion Suruceanu. Primele piese interpretate de Suruceanu în “Noroc” erau şlagărele lui Dan Spătaru “Nu-ţi şade bine cînd plîngi”, “Vorbeşte lumea că-s ştrengar” ş.a. Îi plăceau piesele lui Dan Spătaru, dar şi ale lui Muslim Magomaev. Cu Dan Spătaru, ulterior se împrietenweşte şi chiar colaborează.

În 1970, după desfiinţarea formaţiei “Noroc”, Mihai Dolgan pleacă în Rusia. Pe Ion Suruceanu îl repartizase solist în orchestra de muzică uşoară “Bucuria”. Se obişnuia greu să cînte cu o orchestră. Cu „Bucuria” au colindat toată Rusia şi multe republici din fosta URSS.

Prin 1974 Dolgan revine la Chişinău şi, ajutat de Petru Lucinschi, formează “Contemporanul”. Pînă în 1978, Suruceanu cîntă şi cu “Bucuria”, şi cu “Contemporanul”.

În 1982 face cunoştinţă cu Ian Raiburg. În 1986 munceşte la Filarmonica de Stat, apoi cu orchestra Radioteleviziunii.

Datorită turneelor prin ţară, pe la mijlocul anilor 80, Ion Suruceanu devine vedetă. Sovieticii l-au botezat “Moldavski Celentano”. Interpretează piesa lui Veaceslav Dobrînin “Nezabudka” (floarea de “Nu-mă-uita”)  în cadrul finalei “Cîntecului anului 1989”. Între anii 1989 – 1992, la Casa de discuri “Melodia” apar primele 2 plăci de vinil cu cîntecele lui.

În Moldova (1986) ajunse şlagăre piesele “De ce”, “Graţie” (Petre Teodorovici – Grigore Vieru), “Elena”, “Astă seară”, “Clar de lună” (Ian Raiburg – Grigore Vieru). În 1987, colaborează cu Ion Enache şi textierul Dumitru Matcovschi.Iar în 2002, apar şlagărele “Eu dansez cu tine” şi “Ce nostalgie”. Din 2003, colaborează în exclusivitate cu compozitorul şi textierul Ian Raiburg, pe care îl cunoaşte în 1982. În 2004 se bucură de succes piesele “Roze, roze”, “Septembrie”, “Adriatica”, “Lună, lună”. Preia din repertoriul lui Dan Spătaru cîntecul “Drumurile noastre”. Dintre piesele lui Dan Spătaru, el a mai cîntat “Mi-a spus inima aseară un secret” şi “Să cîntăm, chitara mea”.

Între anii 1986-93 cîntă cu formaţia “Real”.

În anul 1994 ajunge deputat pe listele Partidului Democrat Agrar şi pînă în 1998 execută funcţia de adjunct al preşedintelui Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţămînt şi mass-media din cadrul Parlamentului. Apoi, părăseşte PDAM şi aderă la Partidul Renaşterii şi Consilierii al lui Mircea Snegur şi Nicolae Andronic. În 1998 îl întîlnim în listele Convenţiei Democratice. Aici, pune punct activităţii politice şi în continuare revine la muzică.

Îi are printre prieteni pe foştii şefi de stat Mircea Snegur şi Vladimir Voronin. Nu s-a împăcat doar cu Petru Lucinschi. Cu Mircea Snegur au fost vecini der apartamente. În prezent trăieşte într-o frumoasă casă la sol. Se mîndreşte cu beciul său, în care păstrează butoaie de Merlot şi Muscat, sticle cu vin de colecţie.

Din 1990 este Artist al Poporului din Republica Moldova. Ion Suruceanu consideră că acest titlu îi asigură doar un loc de odihnă veşnică la Cimitirul Central de pe strada Armenească.

Este unicul interpret care a organizat turnee la Tiraspol, după conflictul armat din 1992.

În 2004 este decorat cu “Ordinul Republicii”.

Suruceanu este căsătorit cu Nadia, o consăteană cu 3 ani mai tînără ca dînsul, tot din neamul Surucenilor. Împreună au dat naştere unui fecior, pe care l-au numit Andrei, ca pe bunelul. Andrei, deşi a moştenit tembrul vocii de la tatîl său, n-a dorit să cînte, îmbrăţişînd altă profesie. El s-a căsătorit cu Natalia, o blondă destul de drăguţă, cu care locuieşte în Ungaria, avînd un serviciu prestigios la Compania Lukoil. Au doi copii, fericirea cea mare a lui Ion Suruceanu. Nepoţelul Cristinel a locuit la bunelul 2 ani şi s-au făcut buni prieteni. El îi este partener la pescuit. Ion Suruceanu des pescuieşte la lacul Costeşti şi la iazurile Surucenilor. Pe nepoţica Ionela o iubeşte ca pe ochii din cap. Doar îi poartă numele.

Ion îşi iubeşte soţia şi preferă să mănînce acasă. Îi plac cartofii prăjiţi cu carne şi vinul alb din beciul său. Cu socri se împacă bine şi-i numeşte mamă şi tată. Se supără repede, dar şi repede îi trece. Nu-i plac femeile care fumează şi consideră cîntecul “Ce seară minunată” drept cea mai minunată piesă din repertoriul său. Îl supără atunci cînd gazdele unor restaurante, văzîntu-l printre clienţi, pun să cînte cîntecele lui.

Recent, la Teatrul Verde din Valea Morilor, Ion Suruceanu a organizat, cu ocazia  celor 45 ani de activitate scenică, un concert gratis pentru 8000 de fani. L-au susţinut în scenă prietenii: Ian Raiburg, Anişoara Puică, Nelly Ciobanu, Anatol Mîrzenco, Vitalie Dani şi Ana Barbu.

Ion BORŞ