Pînă în 2011, China reprezenta doar un receptor de investiţii europene şi nimeni nu se gîndea la ceea ce urma să vină. Cu chiu cu vai, investiţiile asiatice ajungeau anual la 2 miliarde de dolari pe an în Europa. Criza datoriilor a dat însă peste cap tot trecutul. Unele guverne au devenit vulnerabile şi au dorit cu orice preţ să privatizeze ceea ce se mai putea pentru a face rost de bani. Cei mai mulţi ochi s-au îndreptat spre China, ţara despre care se putea spune că avea bani să cumpere orice. Aşa se face că Volvo din Suedia, portul Pireu din Grecia, casa de modă Sonya Rykiel din Franţa, gigantul auto Peugeot Citroen, restaurantele Pizza Express, producătorul de îmbrăcăminte de lux Aquascutum din Marea Britanie au primit o puternică infuzie de capital chinezesc. În ultimele zile, asiaticii s-au arătat foarte interesaţi de clădirile de la Berlin Potsdamer Platz şi de producătorul de anvelope Italian Pirelli. Şi investiţiile chineze au explodat, de la 2 miliarde dolari în 2010 la 18 miliarde de dolari în 2014, doar în Europa, depăşind astfel suma trimisă în SUA.

China deţine în acest moment 1% din stocul de investiţii directe externe în vechiul continent. Însă Bloomberg atrage atenţia că nu sînt luate în calcul investiţiile private directe, în special în zona imobiliară portugheză sau letonă. Europa este relativ ieftină, este deschisă iar chinezii sînt interesaţi de tehnologie. 
Ultima mare lovitură dată de China este achiziţia unui simbol al industriei italiene, Pirelli. Ofertantul, China Nationa Tire & Rubber Company, parte a gigantului de stat ChemChina, vinde anual 20 de milioane de anvelope pe an, dar nimeni nu a auzit pînă acum de brandurile sale, comparativ cu Pirelli. Italienii deţin cel de-al cincilea cel mai valoros brand de anvelope din lume, fiind devansaţi de alţi doi europeni, Michelin şi Continental, companii mai mari, dar mai greu predispuse la achiziţii. 
Pentru un cumpărător ambiţios, cu capacităţi de producţie şi cu mulţi bani, Pirelli este afacerea perfectă iar preţul de 7,5 miliarde de dolari este mic în comparaţie cu veniturile ChemChina, de 40 de miliarde de dolari. Achiziţia poate propulsa gigantul chinez de anvelope pe piaţa mondială. Se repetă astfel istoria achiziţiei Volvo de către Geely. 

Comportamentul investiţional al chinezilor este uşor de desluşit. Pînă în prezent ei s-au axat pe achiziţia de firme deja existente, nefiind însă interesaţi de investiţii de tip greenfield, adică de la zero. Ei au nevoie de recunoaştere mondială. Şi aici intervine o problemă. Nu există nici o problemă dacă afaceri private ajung în mîini private, gen Pizza Expres sau Volvo. Dar cînd mărci celebre europene cad în mîinile unor companii de stat chineze, vorbim de geopolitică. “Pentru moment, pare că vin bani din cer cu aceste investiţii chineze, însă ele s-ar putea transforma pe viitor într-un cal troian”, susţine Sophie Meunier, de la Princeton University. 
Spre deosebire, investitorii europeni din China sînt obligaţi să înfiinţeze societăţi mixte cu parteneri locali şi sînt supuşi altor numeroase restricţii. UE încearcă să negocieze pentru o mai mare deschidere a pieţei asiatice, dar Europa rămîne mereu în dezavantaj. Nu e vorba de reciprocitate. Deschiderea întreprinderilor de stat chineze faţă de investiţiile europene înseamnă un sprijin pentru un regim care nu este neapărat prieten Europei şi care cu siguranţă nu împărtăşeşte valorile sale. 
Deocamdată, Europa nu se fereşte de investiţiile chineze, ci de cele ruseşti. Dar nimeni nu poate să spună azi de ce banii Dongfeng Motor sau ChemChina sînt mai buni decît cei ai Rosneft sau Gazprom.

Cosmin MATEI, Cotidianul.ro