Tot mai mulţi lideri Vest-europeni, în frunte cu Macron şi Scholz, susţin ideea controversată că Rusia „nu trebuie umilită”, scrie publicistul Ștefan Lică pentru Adevărul.ro. Argumentul lor e că o Rusie umilită ar deveni în timp un pericol şi mai mare. „Adevărul” a consultat patru experţi pentru a lămuri această discuţie.

Întrebarea care începe să împartă Europa în două a pornit de la o afirmaţie aparţinîndu-i Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care a atras atenţia că o Rusia zdrobită şi umilită ar deveni un pericol şi mai mare pentru Europa.  

Afirmaţiile liderului de la Élysée au găsit imediat ecou. Rînd pe rînd, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, şi premierul Italiei, Mario Draghi, au marşat pe această idee şi au confirmat spusele sale.

Pe de altă parte, Ucraina a primit, aşa cum era de aşteptat, cu nervozitate aceste declaraţii, în timp ce SUA, prin vocea Preşedintelui Joe Biden, s-au mulţumit să precizeze că Ucraina e singura în măsură să decidă dacă şi concesii doreşte să facă, fără a comenta afirmaţiile privind umilirea Rusiei.

„Adevărul” a solicitat cîteva opinii din partea unor experţi români care au comentat spusele lui Macron şi au încercat să lămurească dacă şi în ce măsură o Rusie umilită ar putea să constituie o problemă şi mai mare pentru Europa.  

Naumescu nu vrea nici o concesie Rusiei  

Fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi consul al României la Toronto, profesorul Valentin Naumescu predă la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi e unul dintre experţii care cred că Rusiei nu trebuie să i se facă nici o concesie.  

„Rusia nu trebuie menajată, e un stat agresor. Ucrainenii singuri sunt în măsură să decidă în ce condiţii vor negocia şi dacă sunt dispuşi să facă vreo concesie. Personal, nu cred că Ucraina va ceda din teritoriul său. Pe de altă parte, Rusia trebuie tratată cu fermitate, e nevoie de unitate şi de sancţiuni aplicate, care îşi vor face efectul”, consideră Naumescu.  

Politologia îi dă dreptate lui Macron  

Reputatul politolog Cristian Pîrvulescu, decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti, are o poziţie nuanţată. El spune că Rusia trebuie învinsă cu orice preţ, dar atenţia asupra faptului că, din punct de vedere al politologiei, Macron şi Scholz au dreptate să se teamă de ceea ce ar putea să urmeze.  

„Cred că nimeni nu poate să critice această politică cîte vreme este evident că Uniunea Europeană a reuşit, sub auspiciile celor doi lideri, să aplice şase runde de sancţiuni ca să sprijine Ucraina. Cine s-ar fi aşteptat acum trei luni să avem o asemenea situaţie? Foarte puţini. Foarte puţini au înţeles ce înseamnă propoziţia aceea pe care a spus-o Macron la 9 Mai cu umilirea Rusiei.

Ideea aceasta cu Rusia umilită revine puternic o găsim în texte de acum 50 de ani, sau într-un interviu al unui fost ambasador la TV5 acum opt ani, deci imediat după ocuparea Crimeii.

Problema e că o Rusie care rămîne Rusia, care nu dispare, este o Rusie care va fi umilită şi care va încerca să revină. Este explicaţia pe care o dau unii cercetători – revenirea agresivă a Uniunii Sovietice. Există o teorie în ştiinţa politică la care eu ader, se numeşte neoinstitutionalism. Este, de fapt, singură teorie pe care ştiinţă politică a produs-o, n-a împrumutat-o de la alte ştiinţe, sociologie, economie. Deci toate lucrurile astea aici ne duc”, punctează Pîrvulescu.  

Ce spune teoria relaţiilor internaţionale  

Marius Ghincea, expert în securitate, profesor la Universitatea Johns Hopkins şi cercetător la Institutul Universitar European, are şi el o poziţie similară cu a lui Pîrvulescu şi atrage atenţia că umilirea marilor puteri duce la perpetuarea conflictelor. Avem tentaţia de a-l umili pe cel care ne vrea răul, dar asta nu duce decît la un cerc vicios de umilire-răzbunare-umilire-răzbunare”, atenţionează Ghincea.   

El are şi cîteva exemple care îi întăresc spusele. Inevitabil, un stat pus la colţ şi umilit va căuta să se răzbune şi o va face, este ideea de bază, confirmată ştiinţific de teoria relaţiilor internaţionale.   

„Ce ne spune teoria relaţiilor internaţionale despre consecinţele umilirii marilor puteri? Într-un articol în Aprilie 2022, în The Journal of Politics, Michael Masterson arată că umilirea în relaţiile internaţionale duce la începerea şi escaladarea conflictelor militare. Cum? Prin două mecanisme: umilirea (1) scade sensibilitatea la costurile pe care le-ar implica un conflict militar şi (2) creşte importanţa pierderii statutului social în sistemul internaţional.

Aceste schimbări cresc apetenţa pentru conflicte militare.

În «The Consequences of Humiliation», publicată în 2020, la Cornell University Press, Joslyn Barnhart arată că statele care au suferit evenimente umilitoare sunt mai predispuse să aibă un comportament agresiv în relaţiile internaţionale pentru a restabili imaginea şi statutul ţării, atît în ochii celorlalţi, cît şi în faţa propriului popor.  În «Humiliation in International Relations», publicată în 2020, la Bloomsbury, Bertrand Badie ne arată acelaşi lucru, că umilirea duce la comportament agresiv şi militarist, cu scopul reafirmării statutului internaţional. Badie oferă şi o soluţie: integrarea celor umiliţi în comunitatea internaţională”, sunt numai două dintre exemplele date de Ghincea care vin în sprijinul ideii că o Rusie umilită ar fi şi mai periculoasă. 
Exemplul Germaniei, învinsă categoric în Primul Război Mondial de SUA, Franţa şi Anglia, este adus în discuţie de Marius Ghincea, care dă exemplul unei lucrări publicate de Kathrin Bachleitner.  

„În «Collective Memory in International Relations», publicată în 2021, la OUP, Kathrin Bachleitner ne arată cum memoria colectivă a umilirii duce la perpetuarea conflictelor în sistemul internaţional, precum umilirea Germaniei la sfîrşitul Primului Război Mondial.

În «Never Forget National Humiliation», publicată în 2012, la Columbia University Press, Zheng Wang discută pe larg cazul chinez al memoriei «secolului umilinţei» şi cum experienţa istorică a umilinţei încă afectează politica externă chineză de astăzi”, sunt alte două exemple date de el.  

Politica franco-germană, privită cu rezerve în Est  

Ionela Ciolan, expert în politica transatlantică, crede că Vest-europenii greşesc şi spune că tocmai lipsa de fermitate a lui Macron şi Scholz au făcut ca statele din Estul Europei să se îndepărteze de Franţa şi Germania şi să adere la o axă Washington – Londra – Varşovia, mai fermă în relaţiile cu Rusia.  

„Putem observa că există destul de multe grupuri de interes, atît în Franţa, cît şi în Germania, care susţin că Ucraina, la un moment dat, să facă pace cu Rusia, chiar şi cu costul de a pierde anumite teritorii pentru că apoi să poată Vestul Europei să se întoarcă la business as usual cu Rusia. Aşa s-a întîmplat cumva şi în 2008, după invadarea Rusiei în Georgia. S-a întîmplat apoi şi în 2014 după anexarea Crimeii şi începerea războiului în Donbas.

Vedem această dependenţă energetică de către Rusia şi lidershipul de la Kremlin nu încetează să folosească această dependenţă energetică că un fel de armă împotriva europenilor. Şi ţările care sunt cele mai dependente de gazul rusesc sunt şi cele mai vocale în a susţine cumva rezoluţia conflictului dacă se poate cît mai repede”, spune Ionela Ciolan.  

Ucraina şi Preşedintele Zelenski nu au cum să accepte aceste idei, în condiţiile în care Ucraina se află sub asaltul armatei lui Putin. La fel, statele din Estul Europei, care au avut de suferit în trecut din cauza politicii expansioniste a Europei.   

„Toate aceste mesaje care arată că Germania sau Franţa sunt interesate, cu riscul ca Ucraina să piardă teritorii, de a încheia războiul şi a lăsa loc de manvră lui Putin. Acest lucru întăreşte cumva percepţia care există în Estul Europei că nu ne putem baza securitatea pe aceste două state”, conchide Ionela Ciolan.