Statele Unite par pregătite să atace Iranul în cîteva zile. Deși țintele potențiale sînt în mare parte previzibile, rezultatul nu este. Așadar, dacă nu se ajunge la un acord de ultim moment cu Teheranul și președintele american Donald Trump decide să ordone forțelor americane să atace, care ar fi posibilele rezultate? Iată șapte scenarii, conform BBC.

Lovituri chirurgicale țintite, tranziție către democrație

Forțele aeriene și navale ale SUA efectuează lovituri limitate și precise asupra bazelor militare ale Gărzii Revoluționare Islamice Iraniene (IRGC) și ale unității Basij – o forță paramilitară sub controlul IRGC –, asupra bazelor de lansare și depozitare a rachetelor balistice, precum și asupra programului nuclear al Iranului.

Un regim deja slăbit este răsturnat, trecînd în cele din urmă la o democrație autentică, în care Iranul se poate reintegra în restul lumii.

Acesta este un scenariu extrem de optimist. Intervenția militară occidentală atît în Irak, cît și în Libia nu a dus la o tranziție lină către democrație. Deși a pus capăt dictaturilor brutale în ambele cazuri, a dus la ani de haos și vărsare de sînge.

Siria, care a dus propria revoluție, răsturnîndu-l pe președintele Bashar Al-Assad fără sprijinul militar occidental în 2024, s-a descurcat pînă acum mai bine.

Regimul supraviețuiește, dar își moderează politicile

Acest scenariu ar putea fi denumit în linii mari „modelul venezuelean”, în care acțiunea rapidă și puternică a SUA lasă regimul intact, dar îi moderează politicile.

În cazul Iranului, acest lucru ar însemna că Republica Islamică ar supraviețui, ceea ce nu va satisface un număr mare de iranieni, dar ar fi forțată să-și reducă sprijinul acordat milițiilor violente din Orientul Mijlociu, să înceteze sau să reducă programele sale nucleare și balistice interne, precum și să slăbească represiunea protestelor.

Din nou, aceasta este o posibilitate mai puțin probabilă. Conducerea Republicii Islamice a rămas sfidătoare și rezistentă la schimbare timp de 47 de ani. Pare incapabilă să-și schimbe cursul acum.

Regimul se prăbușește, fiind înlocuit de o dictatură militară

Mulți consideră că acesta este cel mai probabil scenariu. Deși regimul este în mod evident nepopular pentru mulți, iar fiecare val succesiv de proteste de-a lungul anilor îl slăbește și mai mult, există în continuare un stat profund de securitate, vast și omniprezent, care are un interes direct în menținerea status quo-ului.

Principalele motive pentru care protestele nu au reușit pînă acum să răstoarne regimul sînt faptul că nu au existat defecțiuni semnificative în tabăra lor, în timp ce cei care dețin controlul sînt pregătiți să folosească forța și brutalitatea nelimitate pentru a rămîne la putere.

În confuzia care va urma după eventualele atacuri ale SUA, este posibil ca Iranul să ajungă să fie condus de un guvern militar puternic, compus în mare parte din membri ai IRGC.

Iranul ripostează atacînd forțele americane și țări vecine

Iranul a promis că va riposta la orice atac american, afirmînd că „degetul său este pe trăgaci”.

Este evident că nu se poate compara cu puterea Marinei și a Forțelor Aeriene americane, dar ar putea totuși să lovească cu arsenalul său de rachete balistice și drone, multe dintre ele ascunse în peșteri, subteran sau în zone montane îndepărtate.

Există baze și instalații americane răspîndite de-a lungul coastei arabe a Golfului, în special în Bahrain și Qatar, dar Iranul ar putea, de asemenea, dacă ar dori, să vizeze unele dintre infrastructurile critice ale oricărei națiuni pe care o consideră complice la un atac american, cum ar fi Iordania.

Atacul devastator cu rachete și drone asupra instalațiilor petrochimice ale Saudi Aramco din 2019, atribuit unei miliții susținute de Iran în Irak, le-a arătat saudiților cît de vulnerabili erau la rachetele iraniene.

Vecinii arabi ai Iranului din Golf, toți aliați ai SUA, sînt în mod firesc extrem de nervoși în acest moment, temîndu-se că orice acțiune militară a SUA va avea repercusiuni asupra lor.

Iranul ripostează prin amplasarea de mine în Golful Persic

Aceasta a reprezentat mult timp o potențială amenințare pentru transportul maritim global și aprovizionarea cu petrol încă de la războiul Iran-Irak din 1980-1988, cînd Iranul a minat efectiv rutele maritime, iar dragoarele Marinei Regale au ajutat la deminarea acestora.

Strîmtoarea îngustă Hormuz dintre Iran și Oman este un punct critic. Aproximativ 20% din exporturile mondiale de gaz natural lichefiat (GNL) și între 20-25% din petrol și produse petroliere trec prin această strîmtoare în fiecare an.

Iranul a efectuat exerciții de amplasare rapidă a minelor marine. Dacă ar face acest lucru, ar avea un impact inevitabil asupra comerțului mondial și asupra prețurilor petrolului.

Scufundarea unei nave de război americane

Un căpitan al Marinei SUA aflat la bordul unei nave de război în Golf a spus cîndva că una dintre amenințările din partea Iranului care îl îngrijorează cel mai mult este „atacul în grup”.

În acest caz, Iranul lansează atît de multe drone explozive și torpile rapide către una sau mai multe ținte, încît nici măcar formidabilele sisteme de apărare ale Marinei SUA nu sînt în măsură să le elimine pe toate la timp. Marina IRGC a înlocuit de mult timp marina convențională iraniană din Golf, unii dintre comandanții acesteia fiind chiar instruiți la Dartmouth în timpul domniei șahului.

Echipajele navale iraniene și-au concentrat o mare parte din instruire pe războiul neconvențional sau „asimetric”, căutînd modalități de a depăși sau ocoli avantajele tehnice de care se bucură principalul lor adversar, Flota a V-a a Marinei SUA.

Scufundarea unei nave de război americane, însoțită de posibila capturare a supraviețuitorilor din echipajul acesteia, ar fi o umilință uriașă pentru SUA.

Deși acest scenariu este considerat improbabil, distrugătorul USS Cole, în valoare de miliarde de dolari, a fost avariat de un atac sinucigaș al Al-Qaeda în portul Aden în 2000, ucigînd 17 marinari americani. Înainte de asta, în 1987, un pilot irakian a lansat din greșeală două rachete Exocet asupra unei nave de război americane, USS Stark, ucigînd 37 de marinari.

Regimul se prăbușește și este înlocuit de haos

Acesta este un pericol foarte real și una dintre principalele preocupări ale vecinilor precum Qatar și Arabia Saudită.

Pe lîngă posibilitatea unui război civil, precum cel din Siria, Yemen și Libia, există și riscul ca, în haosul și confuzia generală, tensiunile etnice să degenereze în conflicte armate, pe măsură ce kurzii și alte minorități încearcă să-și protejeze propriul popor în contextul unui vid de putere la nivel național.

O mare parte din Orientul Mijlociu ar fi cu siguranță bucuroasă să vadă dispariția Republicii Islamice, mai ales Israelul, care a dat deja lovituri puternice reprezentanților Iranului din regiune și care se teme de o amenințare existențială din partea programului nuclear suspect al Iranului.

Dar nimeni nu dorește să vadă cea mai mare națiune din Orientul Mijlociu ca populație - aproximativ 93 de milioane de locuitori - căzînd în haos, provocînd o criză umanitară și a refugiaților.

Cel mai mare pericol în acest moment este ca președintele american Donald Trump, după ce a adunat această forță puternică în apropierea granițelor Iranului, să decidă că trebuie să acționeze sau să-și piardă prestigiul, iar un război să înceapă fără un final clar și cu repercusiuni imprevizibile și potențial dăunătoare.

Sursa: digi24.ro