VLADIMIR PUTIN: DONALD TRUMP ESTE ''FOARTE DIFERIT'' DE CEEA CE SE VEDE LA TELEVIZOR

Președintele rus, Vladimir Putin, s-a arătat încrezător în ce privește relansarea relațiilor ruso-americane, după întîlnirea sa cu Donald Trump, estimînd că omologul său american este ''foarte diferit'' de ceea ce se poate percepe la televizor, relatează AFP.

''Trump care se vede la televizor este foarte diferit de Trump cel real (...) Există toate motivele să credem că noi vom putea să restabilim, cel puțin parțial, nivelul de cooperare de care avem nevoie'', a declarat liderul de la Kremlin într-o conferință de presă la încheierea summitului G-20 de la Hamburg (Germania).

Referindu-se la problema spinoasă a climatului, Putin consideră că s-a ajuns la ''un compromis optim'' la summitul G-20 de la Hamburg.

''Unul dintre subiectele foarte importante a fost cel referitor la schimbările climatice. Și aici cancelarul german Angela Merkel a reușit să găsească un compromis optim (...), în care toate țările au constatat că SUA se retrag din acest acord (de la Paris), dar că activitatea va continua'', a declarat Putin, adăugînd că este un element pozitiv.

În legătură cu dosarul Sirian liderul rus este de părere că SUA au devenit ''mai pragmatice''. ''Există o înțelegere (reciprocă) potrivit căreia dacă ne unim forțele vom putea face multe'', a spus Putin.

Sursa: Agerpres

Socialmai mult
22.08.17 - 19:48
21.08.17 - 13:20
21.08.17 - 13:14
20.08.17 - 11:55
19.08.17 - 15:58
18.08.17 - 14:30
18.08.17 - 14:26
18.08.17 - 12:24
18.08.17 - 12:18
17.08.17 - 16:32
17.08.17 - 15:01
17.08.17 - 14:55
17.08.17 - 14:48
15.08.17 - 16:24
15.08.17 - 12:32
10.08.17 - 15:01
08.08.17 - 19:58
08.08.17 - 16:18
08.08.17 - 16:00
08.08.17 - 15:52