IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE DE LUCRU CU OLEG VASNETV

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov.

Oficialii au discutat întreg spectru al relațiilor bilaterale. Interlocutorii au remarcat, în special, dinamica ascendentă şi constantă a relațiilor comercial-economice și au evidențiat necesitatea dezvoltării lor în continuare.

În cursul dialogului, părțile au subliniat importanța vizitei oficiale a prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu, în Federația Rusă, care va avea loc pe 20 noiembrie, unde este preconizată o întrevedere cu premierul rus Dmitri Medvedev.

În acest context, Igor Dodon a subliniat că aceasta este prima vizită oficială a prim-ministrului Republicii Moldova în Rusia de după septembrie 2012, o dovadă importantă a relansării plenare a relațiilor strategice între țările noastre.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova