UN TINAR DIN FLORESTI A MURIT ACCIDENTAT DE TREN

Un tînăr de 35 de ani a murit în drum spre spital după ce a fost accidentat de un tren marfar în raionul Florești. Cazul a avut loc, vineri noaptea, pe trecerea la nivel cu calea ferată din satul Putinești.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Ina Moscaliuc, a declarat că garnitura de tren marfar de pe ruta Șoldănești-Bălți pornise din orașul Șoldănești în jurul orei 22.00. După ce a traversat trecerea cu calea ferată din satul Putinești, conducătorul trenului a observat, pe calea ferată, la o distanţă de aproximativ o sută de metri, o umbră. Apropiindu-se, a fost observată persoana și, conform instrucțiunilor, a fost conectat semnalul sonor.

„Deoarece persoana în cauză nu a reacţionat, dar se afla așezată chiar pe șina metalică, a conectat imediat frîna de avariere, blocînd toate roțile garniturii. Garnitura nu a reușit să se oprească și a accidentat-o. Din cauza traumatismelor, persoana a decedat în drum spre spital. Ulterior s-a constatat că este vorba despre un bărbat din anul 1986, locuitor al satului Gura Căinarului din raionul Florești”, a menționat ofițerul de presă.

Cauza exactă a decesului se va stabili în urma examinării medico-legale, iar alte circumstanţe se stabilesc.

Sursa: IPN

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40