UE RECOMANDA O MAI BUNA COORDONARE A AUTORITATILOR PUBLICE IN DOMENIILE ENERGIE SI CLIMA

Pentru asigurarea coerenței politicilor și realizarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova în domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) se impune „unificarea metodologiilor și folosirea instrumentelor compatibile de prognozare a GES, precum și o mai bună coordonare între autoritățile publice responsabile de politicile în domeniile energie și climă”, se arată într-un studiu al „EU4Climate”, proiect finanțat de Uniunea Europeană (IE) și implementat de Programul Națiunilor Unite (PNUD) în Moldova, transmite IPN.

Studiul vizează alinierea țintelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în contextul angajamentelor Republicii Moldova în cadrul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (CONUSC) și a Tratatului Comunității Energetice. Studiul a fost lansat în cadrul unui atelier, cu participarea reprezentanților Ministerului Mediului, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și ai altor instituții implicate, se arată într-un comunicat de presă al EU4Climate Moldova.

Experții EU4Climate au constatat că, „pe dimensiunea de climă, Republica Moldova și-a luat angajamente mult mai ambițioase decît pe cea energetică, iar diferența provine din faptul că au fost luate în calcul și emisiile de GES din regiunea transnistreană”.

În cadrul atelierului, reprezentanții Ministerului Mediului și ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au convenit să creeze platforme de dialog instituțional pentru a coordona elaborarea Planului Național Integrat pentru Energie și Climă (PNEC), prima versiune a căruia urmează a fi prezentată Secretariatului Comunității Energetice în prima jumătate a anului 2022.

„Concilierea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu proiecțiile realiste de energie este foarte necesară și oportună în aceste zile. Specificul Republicii Moldova ar trebui luat în considerare în mod corespunzător pentru a formula un Plan Național Integrat de Energie și Climă solid și credibil, în conformitate cu pachetul Energie curată pentru toți europenii”, se precizează în comunicat.

În baza recomandărilor prezentate de experții EU4Climate, urmează să fie elaborat un plan de acțiuni comun pentru alinierea țintelor în domeniul climei și energiei. Conform Contribuției Naționale Determinate și Programului de Dezvoltare cu Emisii Reduse pînă în anul 2030, emisiile de gaze cu efect de seră în sectorul energetic urmează a fi reduse cu 74% către finele deceniului curent.

Cu un buget total de 8,8 mln euro, proiectul EU4Climate se desfășoară în perioada 2019-2022 și este implementat în cadrul Parteneriatului Estic.

Sursa: IPN