TIRASPOLUL CERE MOSCOVEI SĂ TRIMITĂ MAI MULTE TRUPE RUSEȘTI ÎN TRANSNISTRIA
Tiraspolul cere Moscovei să mărească numărul trupelor „pacificatoare” rusești pe teritoriul regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută de șeful reprezentanței separatiștilor transnistreni în Rusia, Leonid Manakov, într-un interviu pentru RIA Novosti.
„În 1995, Rusia, printr-o decizie unilaterală, care nu a fost convenită la nivelul Comisiei mixte de control, a redus numărul propriului contingent la două batalioane de infanterie motorizată, deși inițial erau șase. Adică actualul număr nu este mai mare de 450 de pacificatori ruși care activează permanent în zona de securitate. În același timp, personalul acestora, stabilit prin documentele comisiei, este de 3.100 de persoane” a spus așa zisul diplomat.
El a adăugat că o creștere a numărului de „pacificatori” ruși este posibilă din punct de vedere legal, o astfel de opțiune fiind justificată în caz de provocări și amenințări teroriste.
„Există o astfel de opțiune, și se justifică din punctul de vedere al creșterii riscurilor de securitate, inclusiv a amenințării teroriste, și, în același timp, este justificată din punct de vedere juridic prin documentele adoptate în cadrul activităților CUC” a spus Manakov.
Potrivit așa zisului diplomat, forțele de „menținere a păcii” pot fi mărite, inclusiv prin recrutarea cetățenilor ruși care locuiesc în Transnistria.
„Transnistria a solicitat în repetate rînduri o creștere a numărului de soldați ruși de menținere a păcii, inclusiv prin recrutarea de personal militar din rîndul cetățenilor Federației Ruse cu reședința permanentă în Transnistria” a adăugat el.
De la declanșarea invaziei în Ucraina, Republica Moldova a fost permanent amenințată de Moscova. Recent, fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a spus despre Moldova că „nici nu există o astfel de țară”.
Săptămîna trecută, ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a declarat că regiunea transnistreană, care nu se află sub controlul autorităţilor de la Chişinău şi pe teritoriul căreia este prezentă armata rusă, obligă Ucraina să menţină trupe la graniţa cu Republica Moldova. Oficialul a dat însă asigurări că Ucraina nu va întreprinde nicio acţiune în Transnistria, pentru că este un teritoriu ce ţine de suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pe care Kievul o respectă.
În luna februarie, autorităţile ruse şi cele din Transnistria au acuzat serviciile secrete ucrainene că ar fi pus la cale atacuri teroriste în Transnistria şi că s-ar pregăti să invadeze regiunea separatistă pentru a pune mîna pe armamentul din depozitul de la Cobasna şi pentru a-i lua prizonieri pe soldaţii ruşi, pentru ca apoi să-i dea în schimbul prizonierilor ucraineni luaţi de ruşi. Acuzaţiile au fost respinse de Kiev, care au avertizat, la rîndul lor, în legătură cu posibile acţiuni sub steag fals puse la cale de Moscova pentru a destabiliza şi provoca.
Sursa: digi24.ro