SLUSARI: LEGEA PRIVIND PIATA PRODUSELOR PETROLIERE A FOST „LOBATA” DE PETROLISTI

Modificările la legea privind piața produselor petroliere, aprobate de noua majoritate parlamentară, au fost influențate prin acțiuni de lobby de către marile companii petroliere. O spune fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari. Potrivit lui Slusari, petroliștii ar fi plătit „la greu” reprezentanții ANRE pentru ca aceștia să agreeze formula liberalizării tuturor prețurilor la produsele petroliere, cu excepția benzinei 95 și a motorinei. Slusari spune că pentru a restabili ordinea pe piața carburanților este necesară schimbarea conducerii ANRE, notează IPN.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că în comisia economie, buget și finanțe din fosta legislatură, Consiliul Concurenței a prezentat deputaților un raport care confirma că pe piața produselor petroliere există înțelegeri de cartel, iar amenzile care urmau să fie aplicare acestor companii erau de ordinul milioanelor de lei.

„Marcel Răducan, cu mîinile tremurînde, a adus raportul, care arăta că 6 companii mari au avut acorduri de cartel timp de 2 ani și au modificat absolut nejustificat prețurile de 10 ori. Pînă în ziua de azi raportul nu a fost prezentat în plen și companiile nu au fost amendate. Guvernarea nouă, în primul rînd, trebuia să fugărească ANRE, care a devenit complice cu mai multe companii petroliere. În loc să fie modificată componența ANRE, să se analizeze ce fac acești băieți, în loc să fie adus în vizor raportul Consiliului Concurenței, Parlamentul a mers pe calea greșită de a liberaliza toate prețurile în afară de benzina 95 și motorină”, a spus Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Potrivit lui Slusari, noile modificări la legea privind produsele petroliere ar fi fost intens promovate de marile companii petroliere. Potrivit noii legi, ANRE anunță zilnic prețurile-plafon pentru benzina 95 și motorină, prețurile celorlalte produse petroliere fiind liberalizate.

„Această lege a fost lobată (sic) de marile companii care și-au dorit ca Republica Moldova să rămînă în mlaștina acordurilor de cartel. Unele companii au plătit la greu reprezentanții ANRE pentru pregătirea acestor modificări, iar Parlamentul a căzut în această capcană. Acum în fiecare zi, ANRE stabilește prețul plafon la benzină 95 și motorină, iar 5 companii mari, concomitent majorează prețurile chiar dacă ei nu importă în aceeași zi produsele petroliere. Companiile mici nu participă la aceste înțelegeri de cartel și prețurile sînt mereu mai scăzute la petroliștii mici, dar ponderea lor este nesemnificativă”, a mai spus Slusari.

Potrivit datelor publicate de ANRE, pentru astăzi prețul maxim de comercializare a benzinei este de 20,69 lei, în scădere cu un ban, iar prețul maxim de comercializare a motorinei este de 17,25 lei, în creștere cu 9 bani.

Sursa: IPN