Moșul Damir a trăit o viață lungă, interesantă și plină de momente dramatice. În anii de stabilire a puterii sovietice în raioanele din stînga Nistrului, au avut loc multe evenimente care au dus la distrugerea familiilor, la dușmănia între frați, la implementarea la nivel de molecule a fricii de bolșevici, de comisari, de troică.

Tatăl lui, Alexandru Bodiul, era învățător de matematică la școala primară din satul Jura, raionul Rîbnița. Cînd s-au pornit deportările, inclusiv din ramurile de rudenie ale tatălui său, s-au găsit oameni buni care i-au șoptit că poate și el să nimerească în lista celor deportați. Bunăoară, tatăl său, Mitrofan Bodiul, din satul vecin Ofatinți, a fost deportat de două ori. L-au sfătuit să plece în regiunea Nikolaev, raionul Voznesensc, în satul Alexandrovca, în care era răspîndit numele de familie Bodiul (de unde era și ulteriorul prim secretar al CC al PC al Moldovei).

Astfel, într-o noapte, Alexandru Bodiul și-a luat familia (soția Alexandra, fiul Damir, născut la 1 noiembrie 1931) și a plecat în satul Alexandrovca, din regiunea Nikolaev, unde a lucrat învățător la școala din localitate. Într-o sîmbătă, în anul 1935, Alexandru Bodiul a plecat în centrul raional la conferința învățătorilor. Probabil, nu l-au uitat „tovarășii”, deoarece, ieșind la traseu, a fost lovit mortal de un camion - unul din cîteva zeci de automobile care treceau într-o zi pe acolo. Văduva Alexandra Bodiul a fost nevoită, cu doi copii minori, să revină la baștină, în satul Jura.

Damir a crescut fără tată, a absolvit școala din sat, a făcut serviciul militar în flota maritimă, în orașul Sevastopol. A revenit la baștină, s-a căsătorit cu Agafia Rîbac, cu care a trăit fericit 59 de ani, a crescut două fete, are patru nepoți, șase strănepoți (strănepotul de la nepotul Alexandru îi poartă numele, Damir), a lucrat în satul natal șofer, șef de fermă, primar (președinte al Sovietului sătesc), în toți acești ani fiind activ, amator de dansuri, bun gospodar, stimat de săteni. Pentru întreaga carieră profesională a și fost decorat cu un ordin prestigios de stat. După trei ani de la decesul soției, își îngrijește gospodăria de unul singur, la cei 87 de ani încă mai conduce automobilul, îngrijește de păsări, face un vin bun și, la sărbători, cînd vin copiii cu familiile lor, mai bea cite un păhăruț. Are a spune, în această ordine de idei, că cel care bea cîte un pahar de vin pe zi va trăi mai mult și va fi mai sănătos decît cel care uită, de exemplu, numărul la pahare.

M-a uimit la el, între altele, un caz recent, cînd un cocoș din țarcul moșului fiind cocoțat pe gard, i-a sărit, pe neprins de veste, în cap, cauzîndu-I stăpînului la un braț o rană destul de dureroasă.

Fiica mai mică, imediat, i-a acordat ajutor medical - i-a bandajat mîna rănită, moșul văzîndu-și mai departe de treburile gospodărești. A pus vinul în beci unde îi era locul, a supravegheat apoi lucrările de colectare a nucilor, a dovlecilor, depozitîndu-le pe toate la locul lor. Iar a doua zi, moșul Damir a tăiat un cocoș de toată frumusețea pentru zeamă. La întrebarea dacă a pedepsit anume crestatul care la rănit, a răspuns: Păi l-am tăiat pe altul, deoarece cel care mi-a jucat festa, e… mai harnic la găini. Înțelepciunea l-a caracterizat și l-a însoțit pe moșul Damir de-a lungul întregii vieți, care, iată, la începutul lunii lui Brumar, mai face o crestătură pe răbojul existenței lui.

Să-i dea Domnul ani mulți în continuare, că merită din plin!

Valerian BORDEIANU