REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (30 iunie 2021)

1791 de persoane candidează pentru un loc de deputat

Pentru scrutinul din 11 iulie, CEC a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a declarat că „pentru cele 101 mandate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova candidează 1791 de persoane, dintre care 956 sînt bărbați și 835 - femei”. Oficialul a explicat că, din punct de vedere statistic, este cea mai mică rată de înregistrare a candidaților independenți pentru a participa la alegerile parlamentare.

 

Primăria Chișinăului va achiziționa 100 de autobuze noi

Primăria municipiului Chișinău va semna joi, 1 iulie, contractul de achiziție a 100 de autobuze marca ISUZU. Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, municipalitatea a ajuns la “toate clarificările” cu firma ISUZU și va semna, joi, 1 iulie, contractul privind livrarea celor 100 de autovehicule pentru Parcul Urban de Autobuze Chișinău. Cele 58 de autobuze cu rulaj, achiziționate în primăvara acestui an, nu fac parte a acestui contract. Primarul municipiului Chișinău a subliniat că, pînă la sfîrșitul anului 2021, în componența Parcului Urban de Autobuze Chișinău vor intra 158 de autobuze, dintre care 58 cu rulaj, iar 100, marca ISUZU, vor fi noi.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 55 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 5.219 teste, fiind confirmate 55 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care șapte de import. În total, pînă în prezent, în ţară au fost înregistrate 256.669 de cazuri de COVID-19. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri noi, unul este în rîndul lucrătorilor medicali (un asistent medical). În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sînt internați 190 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 34 în stare extrem de gravă (șapte pacienți sînt conectați la aparate de respirație asistată). Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor patru decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungînd la 6.191.

 

Un bărbat din Ocnița a fost adus cu elicopterul SMURD la Chișinău

În după amiaza zilei de 29 iunie, un echipaj aero – medical SMURD Iași a efectuat o intervenție aeriană pentru a transporta de la Ocnița la Chișinău un bărbat în vîrstă de 60 de ani, în urma agravării unei maladii сronice. Pacientul a fost preluat de la spitalul raional din Ocnița și adus cu elicopterul la Chișinău. Pe parcursul zborului acesta a fost strict monitorizat de un echipaj de medici și paramedici SMURD România. În urma intervenției acesta nu a suportat complicații. La Chișinău, elicopterul a aterizat pe stadionul Dinamo din capitală, de unde pacientul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan și transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru ulterioare îngrijiri medicale. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2021 aceasta este a șasea operațiune aero-medicală realizată pentru cetățenii Republicii Moldova.

 

ASD și SHS au semnat un acord de colaborare

Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) au semnat astăzi un Acord de cooperare interinstituțională, ce prevede schimb de date şi informații parvenite de la stațiile meteo, experiență şi bune practici. Acordul stabilește îmbinarea utilizării rezultatelor observațiilor meteorologice și implementarea sistemului meteorologic rutier în Republica Moldova. Astfel, părțile se vor consulta reciproc în vederea problemelor privind aplicarea legislației din domeniile de competență, vor efectua studii cu constituirea unor echipe comune de experți, precum și analize pentru identificarea și accesarea fondurilor de dezvoltare.

 

Circa 28 mii de traversări înregistrate la frontieră în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 27 961 de traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 13 581 de traversări persoane, dintre care 8 016 treceri la frontiera moldo-română, 1 960 de treceri la frontiera cu Ucraina și 3 605 treceri aeriene. Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei, intrare în Republica Moldova, rămîn a fi Aeroportul Internațional Chișinău , Leușeni și Sculeni. În punctele de trecere a frontierei au fost supuse screeningului 27 961 de persoane și completate 2 309 fișe epidemiologice individuale.

 

Un bărbat din Bender a murit strivit de un camion

Un bărbat de 56 de ani a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un camion. Accidentul s-a produs într-o intersecție în orașul Bender. Potrivit versiunilor preliminare, tragedia s-a produs din cauza unei probleme la roata camionului sau la sistemul său de frînare. Camionul cu remorcă a intrat în intersecție cu viteză mare și a lovit două mașini, după care s-a răsturnat. Poliția investighează cazul.