REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (14 septembrie 2021)

Fostul șef al IGP Alexandru Pînzari rămîne în arest la domiciliu

Curtea de Apel Chișinău a respins recursul procurorilor PCCOCS și a menținut hotărîrea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), cu privire la mandatul de arest pentru 30 de zile la domiciliu pe numele ex-ministrului Apărării, fostului șef al IGP, Alexandru Pînzari. La sfîrșitul lunii august, Alexandru Pînzari a fost eliberat din penitenciar și plasat în arest la domiciliu. Fostul ministru al Apărării a fost reținut pe 30 iulie, după efectuarea unor percheziții în automobilul și domiciliul acestuia, de unde au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri. Acesta este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

 

Un avion cu țigări de contrabandă, reținut pe un cîmp la Edineț

Un avion cu țigări de contrabandă care urma să ajungă pe teritoriul României a fost reținut în această dimineață, în apropiere de localitatea Hlinaia Mică, raionul Edineț. Trei persoane au fost reținute, anunță Poliția de Frontieră. În baza unei informații operative privind survolarea ilegală a spațiului aerian, ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră au acționat prompt în această dimineață reușind reținerea unui avion de model AN 24 în proximitatea localității Hlinaia Mică, raionul Edineț. Din informațiile preliminare, avionul respectiv era utilizat pentru transportarea țigărilor de contrabandă.

 

Primăria Chișinău va elabora o listă a companiilor care nu își onorează contractele

Antreprenorii, agenții economici care nu-și onorează angajamentele față de Primăria Chișinău vor fi incluși într-o listă a rușinii care va fi publică. Primarul Ion Ceban a anunțat că a solicitat elaborarea unei "liste a rușinii", care să conțină numele concrete ale întreprinderilor ce nu-și onorează angajamentele față de Primăria Chișinău și trișează la executarea lucrărilor care țin de reparația străzilor, amenajarea trotuarelor, parcărilor, dar și de alte obiective.

 

Nicu Popescu a discutat cu reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE

Vicepremierul Nicu Popescu l-a primit pe ambasadorul Thomas Mayr-Harting, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, care se află într-o vizită de lucru în R. Moldova, în perioada 12-14 septembrie. Cei doi oficiali au consemnat importanța consolidării progreselor obținute în procesul de reglementare, necesitatea intensificării cooperării și conjugării eforturilor vizînd respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în regiunea transnistreană a țării, precum și soluționarea problemelor aferente care afectează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 746 cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost efectuate 7 486 de teste, fiind confirmate 746 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, dintre care 599 în rîndul persoanelor nevaccinate. Din numărul de cazuri noi, 18 sînt asociate cu contact în afara țării. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în Moldova s-au înregistrat 275 558 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, 17 sînt în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sînt internate 1 375 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 105 în stare extrem de gravă și 10 pacienți sînt supuși ventilării mecanice. Alți 443 de pacienți au fost vindecați. În total, 263 202 bolnavi au fost tratați de COVID-19.

 

R. Moldova va adera la Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa”

R. Moldova a finalizat ultima rundă de negocieri asupra Proiectului Acordului privind participarea la Programul-cadru al UE pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa”. Potrivit Ministerul educației, la ultima rundă de negocieri a luat parte delegaţia condusă de ministrul Anatolie Topală și echipa de negociere din partea Uniunii Europene, în frunte cu directorul adjunct al Direcției Generale pentru Cercetare și Inovare a Comisiei Europene și negociator-șef al UE pentru programul „Orizont Europa”, Signe Ratso. Acordul are drept scop asocierea R. Moldova la Programul-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa” și posibilitatea participării, în calitate de țară asociată, la concursurile anunțate în cadrul Programului.

 

Primarul mun. Chișinău s-a întîlnit cu noua conducere a MI

Primăria capitalei și Ministerul de interne vor crea un grup de lucru pentru fluidizarea traficului în municipiul Chișinău. Primarul Ion Ceban și ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, au desfășurat o ședință comună în acest sens. Edilul capitalei, Ion Ceban, a declarat că infrastructura rutieră a municipiului Chișinău este preconizată pentru un număr de doar 90 de mii de mașini. „Azi însă avem peste 230 de mii de mașini înregistrate în Chișinău. În total orașul este traversat de peste 400 de mii de mașini. Trebuie să ne adunăm toți și să căutăm soluții”, a precizat sursa citată.

 

Droguri de peste 5 mln de lei au fost depistate și ridicate de polițiști

Ofițerii Direcției investigații Nord a INI al IGP, sub conducerea procuraturii municipiului Bălți, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal, specializat în comercializarea drogurilor sintetice de tip PVP prin intermediul magazinelor online. Potrivit INI, ca urmare a efectuării măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit că, în perioada mai-septembrie curent, patru bărbați cu vîrstele cuprinse între 21 și 31 ani, au pus în circulație o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari. Valoarea drogurilor ridicate se ridică la aproximativ 5.000.000 lei. Dacă vinovăția acestora va fi demonstrată, ele riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șapte la 15 ani.

 

Leul s-a depreciat puțin în raport cu dolarul, dar s-a apreciat față de euro

Pe parcursul unei zile leul moldovenesc a cedat dolarului american aproape 3 bani, dar a cîștigat de la moneda unică europeană circa 6 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 14 septembrie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,5545 lei pentru un dolar (+2,73 bani) și 20,6747 lei pentru un euro (-5,92 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,5272 lei pentru un dolar şi, respectiv, 20,7339 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 14 septembrie, constituie: 0,6579 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,1811 lei pentru 1 leu românesc și 0,2405 lei pentru 1 rublă rusească.