REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (1 iulie 2021)

Peste 716 mii de doze de vaccin anti-COVID-19, administrate în R. Moldova

Peste 716 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 au fost administrate, pînă în prezent, în R. Moldova, de la începutul campaniei de imunizare. Potrivit Ministerului sănătăţii, din cele 716 641 doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate în R. Moldova, cele mai multe au fost AstraZeneca. Peste 446 mii de persoane au fost imunizate cu prima doză de vaccin, iar peste 269 de mii de persoane au primit ambele doze de vaccin anti-COVID-19. Pînă în prezent, R. Moldova a recepţionat peste un milion de doze de vaccin anti-COVID-19.

 

Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj este limitată

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează despre instituirea restricției provizorii de circulație a transportului cu masa totală care depășește 20 de tone pe drumurile naționale cu îmbrăcăminte rutieră din beton asfaltic în zilele cu temperaturi ale mediului de peste 30°C. Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj pe drumurile naționale este interzisă între orele 10.00 - 20.00, cu scopul de a preveni deteriorarea sectoarelor de drum cu capacitate portantă redusă și trafic sporit. În acest sens, sînt instalate indicatoare restrictive corespunzătoare, a atenționat ASD.

 

A fost marcată împlinirea a 29 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-israeliene

La Tel-Aviv, Ambasada R. Moldova în Statul Israel a desfășurat o serată aniversară dedicată celor 29 de ani împliniți de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre țara noastră și Israel. Potrivit unui comunicat al Ambasadei, un moment remarcabil al evenimentului a fost inaugurarea oficială a Camerei de Comerț Israel – Moldova (CCIM). La acest proiect, susțin organizatorii, s-a muncit doi ani, pandemia provocată de noul coronavirus, prin restricțiile sale, impunînd o întîrziere semnificativă în procesul de deschidere a CCIM.

 

COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 65 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, în R. Moldova au fost procesate 5 245 de teste, fiind confirmate 65 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, inclusiv unul de import. Astfel, pînă la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 256 734 cazuri de COVID-19. Potrivit Ministerului sănătății, din cazurile noi, niciunul nu e în rîndul lucrătorilor medicali. În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești, sînt internate 187 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 40 în stare extrem de gravă. Alte 63 de pacienți au fost vindecați. În total, 249 706 bolnavi au fost tratați de COVID-19.

 

Buletinele de vot pentru secțiile de votare din străinătate au fost tipărite

Combinatul Poligrafic din Chișinău a tipărit 726 700 de buletine de vot care vor fi trimise la secțiile de votare ce vor fi deschise peste hotare. Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a relatat că buletinele de vot pentru secțiile de votare din străinătate au fost deja tipărite. Oficialul a adăugat că a primit din partea Ministerului de externe informația potrivit căreia această instituție a început pregătirea valizelor diplomatice cu care vor fi trimise buletinele de vot și resursele financiare destinate retribuirii personalului secțiilor de votare ce vor fi constituite peste hotare.

 

Moldova și Turcia au convenit recunoașterea reciprocă a certificatelor de vaccinare

Ministerul de externe anunță despre reușita negocierilor în plan bilateral asupra recunoașterii reciproce a certificatelor naționale de imunizare împotriva Covid-19, emise de către autoritățile competente din R. Moldova și Turcia. Serviciul diplomație public al MAEIE a relatat că astfel, cetățenii vaccinați ai R. Moldova și persoanele cu reședința legală în țara noastră, la intrare în Turcia, vor fi scutiți de prezentarea testului PCR și nu vor fi plasați în izolare, la prezentarea unui certificat național de vaccinare împotriva covid-19, emis de autoritățile competente naționale. Această procedură se aplică tuturor vaccinurilor aprobate la nivel național în ambele țări.

 

După avertizarea de caniculă, meteorologii au anunţat şi Cod galben de furtună

Un nou Cod galben, de instabilitate atmosferică, au anunţat meteorologii. Avertizarea completează Codul galben de caniculă, extins pînă joi, 1 iulie, inclusiv. Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada indicată, pe întreg teritoriul ţării, se prevăd descărcări electrice, izolat averse (15-35 litri pe metru pătrat), cu grindină și vijelie, în rafale de pînă la 15-20 metri pe secundă. Totodată, este valabil şi Codul galben de caniculă. Potrivit meteorologilor, în acest interval, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge 33°C. Noaptea mercurul termometrelor va ajunge la 20 de grade Celsius.

 

Moldovenii vor putea circula liber în UE dacă dețin un certificat de vaccinare

Uniunea Europeană a actualizat lista țărilor, cetățenii cărora pot circula liber în țările UE dacă au test negativ la Covid sau un certificat de vaccinare care demonstrează imunizarea cu un vaccin recunoscut în spațiul european. Unica condiție este vaccinarea cu un vaccin recunoscut de Agenția Europeană pentru Medicamente. Pînă astăzi, Turcia, Ungaria, Ucraina și Georgia, sînt țările cu care R. Moldova a convenit în plan bilateral recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.

 

Leul s-a depreciat puțin față de dolar

Pe parcursul unei zile, leul moldovenesc a cedat dolarului american circa 0,7 bani, dar a cîștigat de la moneda unică europeană mai mult de 2 bani. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru ziua de 1 iulie un curs oficial de schimb valutar egal cu 17,9822 lei pentru un dolar (+0,67 bani) și 21,3781 lei pentru un euro (-2,08 bani), în timp ce cu o zi mai devreme acesta a fost egal cu 17,9755 lei pentru un dolar şi, respectiv, 21,3989 lei pentru un euro. Cursul oficial de schimb valutar pentru alte monede, pentru 1 iulie, constituie: 0,6596 lei pentru 1 hrivnă ucraineană, 4,3383 lei pentru 1 leu românesc și 0,2458 lei pentru 1 rublă rusească.