PRIGOJIN AVERTIZEAZĂ CĂ AR PUTEA URMA O REVOLUȚIE
„Am ajuns într-un asemenea hal încît am putea pierde dracului Rusia”
Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner, a avertizat că Rusia s-ar putea confrunta cu o revoluție asemănătoare cu cea din 1917 și ar putea pierde războiul din Ucraina dacă elitele țării nu se vor implica în război.
Invazia Ucrainei de către Rusia din 2022 a declanșat unul dintre cele mai mortale conflicte europene de după cel de-al Doilea Război Mondial și cea mai mare confruntare între Moscova și Occident de la criza rachetelor din Cuba din 1962.
Ucraina pregătește o contraofensivă menită să împingă trupele ruse înapoi la granițele de dinainte de 2014, cînd Rusia a anexat Crimeea, a spus Prigojin. Ucraina ar încerca să încercuiască Bahmut și să atace Crimeea, a adăugat el.
„Cel mai probabil, acest scenariu nu va fi bun pentru Rusia, așa că trebuie să ne pregătim pentru un război anevoios”, a spus el într-un interviu postat pe canalul său Telegram, potrivit Reuters.
„Am ajuns într-un asemenea hal încît am putea pierde dracului Rusia – aceasta este principala problemă... Trebuie să impunem legea marțială”.
Prigojin a spus că viziunea sa politică a fost dominată de dragostea pentru patria-mamă și de slujirea lui Putin. El a spus că porecla de „bucătarul lui Putin” este stupidă, deoarece nu știe să gătească, glumind că „măcelarul lui Putin” ar putea fi o poreclă mai potrivită.
Elita Rusiei, a spus el, și-a protejat propriii copii, în timp ce copiii rușilor obișnuiți au pierit pe front, situație care ar putea declanșa tulburări în Rusia.
Dacă rușii obișnuiți ar continua să-și aducă copiii înapoi în sicrie de zinc, în timp ce copiii elitei au stat la soare în străinătate, a spus el, Rusia s-ar confrunta cu tulburări asemănătoare revoluțiilor din 1917, care au dus la un război civil.
Sursa: digi24.ro