”PRESEDINTELE RASPUNDE”

Igor Dodon propune ca anul 2020 în R. Moldova să fie declarat Anul Lucrătorului Medical

Președintele țării, Igor Dodon, propune ca anul 2020 în Republica Moldova să fie declarat Anul Lucrătorului Medical. Propunerea a fost lansată în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”. Șeful statului a invitat societatea să expună asupra acestei idei și a declarat că este gata să semneze, săptămîna viitoare, un decret în acest sens. ”Eu cred că, în contextul pandemiei și felului cum lucrătorii medicali gestionează această pandemie, ar fi un lucru frumos. Dacă sînteți de acord cu această abordare, scrieți-mi și poate chiar săptămîna viitoare semnez un decret”, a spus Dodon.

La inițiativa președintelui țării, anul 2019 a fost numit Anul Familiei, iar 2018 – Anul lui Ștefan cel Mare și Sfînt.

 

Şeful statului propune ca traseismul politic al deputaților să fie interzis prin lege

Președintele țării, Igor Dodon, a propus ca traseismul politic să fie interzis prin lege. În cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”, Igor Dodon a declarat că ar fi bine ca aceste prevederi legale să fie aprobate pînă la următoarele alegeri parlamentare. „Să votăm o lege prin care să interzicem trecerea unui deputat dintr-o fracțiune în alta. Eu știu că trebuie la nivel de Constituție, dar hai să ne gîndim la niște penalități. De exemplu, patru ani de zile să nu aibă dreptul să creeze o altă fracțiune. Lasă-l să umble brambura pe coridoarele Parlamentului. Să restituie cheltuielile care au fost în campania electorală per deputat la partidul pe care l-a promovat și alte lucruri”, a spus Igor Dodon.

Declarația a fost făcută în contextul plecării masive a unor deputați PDM la grupul parlamentar PRO Moldova și PP “ȘOR”. „Scopul grupării lui Plahotniuc, Șor și Candu este ca să aibă 25 deputați în Parlament ca PSRM-PD să nu aibă majoritate, cei de dreapta să nu aibă majoritate și să înceapă să negocieze cînd cu voi, cînd cu noi. Așa a făcut Plahotniuc în 2010 cînd a jucat între Voronin și Filat. Știți ce s-a întîmplat cu Voronin și Filat? Unde sînt ei acum?”, a spus Igor Dodon.

 

Mesajul Președintelui țării pentru cei care încearcă să cumpere deputații PSRM-PDM

„Atunci cînd vă veți pomeni cu procurorul alături, să nu vă mirați”. Acesta este mesajul adresat de către Președintele țării, Igor Dodon, celor care încearcă să facă trafic de influență și să cumpere deputații PDMși PSRM.  În emisiunea “Președintele Răspunde”, șeful statului a spus că sînt informații clare că unii parlamentari socialiști și democrați sînt abordați de grupul PRO Moldova și PP „ȘOR” cu tot felul de „propuneri și oferte”. Totodată, Președintele a făcut publice sumele de bani care li se propun aleșilor locali pentru a părăsi PDM.

„Propuneți 10 mii de dolari la un primar să treacă la voi și o mie sau două mii de lei la consilieri sătești și 20-30 de mii la consilieri raionali, noi știm lucrul acesta. Vă duce capul pe banii furați din miliard încercați să faceți politică”, a spus Președintele.

Președintele mai declarat că, în prezent, PDM și PSRM formează o majoritate solidă din 54 de deputați, plus un parlamentar independent, care prin voturile sale susține Guvernul Chicu. În cazul în care această majoritatea va fi spartă, țara ar putea ajunge la alegeri parlamentare anticipate.

 

Igor Dodon, despre anularea creditului rusesc: Se pregătește un nou proiect de acord de credit

Președintele Igor Dodon a declarat că renegocierea creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro este de competența Guvernului. Șeful statului a spus, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că inițierea acestor tratative urmează să se producă în baza unei hotărîri adoptată de Executivul de la Chișinău, prin care se stabilește condițiile legale și responsabilul de negocieri din partea Republicii Moldova.

”Se pregătește un nou proiect de acord de credit. Evident că trebuie să luăm în calcul experiența și dezbaterile pe care le-am avut în ultimele săptămîni și propunem partenerilor din Federația Rusă să accepte această abordare. Dacă acceptă, se semnează, dacă nu acceptă, mai negociem și vedem la ce ajungem”, a spus Președintele.

Șeful statului și-a exprimat speranța că semnarea acordului cu Rusia va avea loc într-un timp scurt. Potrivit Președintelui, Moldova are nevoie de acești bani pentru a suplini deficitul bugetar, pentru a continua investițiile în reparația drumurilor din țară.

”O parte din banii din creditul rusesc trebuiau să meargă la finanțarea sectorului de drum Cimișlia-Leova, care nu s-a reparat de 30 de ani. Am vorbit cu președintele raionului, cu primarul orașului Cimișlia care a fost susținut de Blocul ACUM, toți sînt indignați. Noi avem ce spune în fiecare raion, sat: uite porțiunea asta de drum trebuia să fie construită și nu putem să o construim pentru că deputatul a anulat acordul ”, a declarat Igor Dodon.

Potrivit Președintelui, solicitarea de anulare a acordului rusesc a fost făcută din ambiții politice și geopolitice. În baza sesizărilor depuse de grupul Candu și fracțiunile PAS și PPDA, Curtea Constituțională a declarat ilegal, la 7 mai, acordul de împrumut cu Federația Rusă, în valoare de 200 de milioane de euro.

 

Preşedintele Igor Dodon va participa, săptămîna viitoare, la ședința online a Consiliului Suprem al Uniunii Euroasiatice

Președintele Igor Dodon va participa, săptămîna viitoare, la ședința online a Consiliului Suprem al Uniunii Euroasiatice, unde Republica Moldova are statut de observator. Șeful statului a anunțat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că această conferință video va avea loc în ziua de 19 mai, la Minsk. Igor Dodon a declarat că a vrut să meargă personal la Minsk, unde a fost invitat de omologul său Alexandr Lukașenko, pentru a participa la mai multe evenimente, însă ministrul moldovean al Sănătății l-a atenționat că, la întoarcerea în țară, va fi obligat să stea 14 zile în carantină, în caz contrar va fi penalizat.

”Domnul Lukașenko m-a invitat separat să merg la el în vizită de lucru. Acolo a fost construit, la inițiativa Președintelui Republicii Moldova, monumentul dedicat lui Ion Soltîs și noi trebuie să-l inaugurăm. Chiar vroiam să merg duminică în vizită de lucru la Minsk. Am discutat cu ministrul Dumbrăveanu dacă plec, cînd revin, trebuie să stau în carantină sau este excepție? Doamna ministru mi-a zis că nu este nici o excepție”, a spus Președintele.

În mai 2018, Republica Moldova a primit statut de observator pe lîngă Uniunea Economică Eurasiatică. Statutul a fost acordat la propunerea Președintelui rus, Vladimir Putin, și a fost susținută unanim de lideriițărilor membre ale UEE.

 

Președintele țării, despre renunțarea la buletinele de vot în limba rusă: Nu voi promulga așa ceva

Președintele țării, Igor Dodon, spune că nu va susține inițiativa legislativă de a renunța la buletinele de vot în limba rusă. În cadrul emisiunii “Președintele Răspunde”, șeful statului a spus că dacă se va crea o majoritate parlamentară, care va susține această inițiativă, el nu va promulga prevederea.

“La noi în țară toate legile sînt în două limbi: moldovenească și rusă și așa va fi”, a precizat Președintele.

Precizăm că mai multe modificări la Codul Electoral au fost prezentate spre examinare de către Comisia Electorală Centrală. Una din prevederi se referă la întocmirea buletinelor de vot. Potrivit documentului, se propune ca acestea să fie tipărite doar în „limba de stat”. Uniformizarea textului în limba de stat ar optimiza semnificativ resursele, inclusiv umane, pentru realizarea acestui proces, se menționează în document. Totuși, în cazul referendumurilor, cu excepția celor pentru revocarea primarului, buletinele de vot pot fi întocmite și în limba rusă.

Documentul a fost realizat de către un expert național, contractat în cadrul proiectului “Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri inclusive și transparente”, implementat de PNUD Moldova, cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
05.11.24 - 00:02
04.11.24 - 16:28
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40