PREȘEDINTA MAIA SANDU A TRANSMIS UN MESAJ DE FELICITARE CU PRILEJUL ZILEI EUROPEI
În ziua de 9 Mai, șefa statului a venit cu un mesaj în care spune că astăzi celebrăm pacea și unitatea familiei europene. „Este primul an în care sărbătorim Ziua Europei în calitate de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană și sînt convinsă că, într-o zi, vom sărbători Ziua Europei ca membru cu drepturi depline în această mare familie!”, a subliniat Președinta.
Președinta Maia Sandu a subliniat că Europa s-a unit pentru a preveni războaiele și a asigura dreptul la viață și la fericire pentru toți cetățenii europeni. „Acum, Europa ne unește pe noi - toți oamenii Moldovei - pentru a ne cîștiga locul de drept între țările europene. Moldova va întări și va îmbogăți Uniunea Europeană. La Mulți Ani, Europa! La Mulți Ani, Moldova europeană!”, a spus șefa statului.
Sursa: presedinte.md