O FUNDATIE DIN IRLANDA DONEAZA 50 DE MII DE EURO MOLDOVEI PENTRU LUPTA CU COVID-19
Fundația Siol din Irlanda va oferi 50 de mii de euro Guvernului Republicii Moldova în lupta cu COVID-19. Banii sînt donați pentru procurarea aparatelor de ventilație, măștilor, echipamentului de protecție, precum și pentru suportul familiilor cu copii în situație de risc.
Suportul financiar va fi gestionat de Asociația Obștească „Parteneriate pentru fiecare copil” (PPFC) care va identifica împreună cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) necesitățile și priorităţile sistemului medical şi de protecţie socială, se arată într-un comunicat de presă al asociației.
Edward Dunne, directorul fundației Siol, a dat asigurări că Fundația va continua să ofere suport Republicii Moldova în dezvoltarea programelor și serviciilor alternative de îngrijire pentru persoanele cu dizabilități și după depăşirea acestei crize. „Înţelegînd dificultăţile cu care se confruntă Moldova am decis sa venim cu un suport adițional care sperăm să ajute Guvernul în lupta cu pandemia COVID-19”, a menționat acesta.
PPFC implementează actualmente, cu suportul Fundației Siol, un proiect care vine să susțină procesul de dezinstituționalizare, lansat de MSMPS, a fetelor cu dizabilități plasate în îngrijire rezidențială în Centrul de plasament din Hînceşti.
Sursa: IPN