Cercetătorii au descoperit că pe strada 31 August nu s-a descoperit nimic

Autor: Mihai CONȚIU

Pe 17 Martie, am aflat din mass-media că, în timpul lucrărilor de reparație a străzii 31 August 1989 din Capitală, muncitorii au descoperit două porțiuni de caldarîm al cărui amplasament se pare că datează undeva de pînă la anul 1870, cînd primarul Chişinăului era Carol Schmidt. Descrierea acestei ”descoperiri” a căpătat dimensiunile senzaționalului penibil pentru mulți din Republica Moldova care sunt ”ziariști cu legitimație de serviciu”.

Astfel, am citit că, pe strada 31 August, ”o adevărată comoară a ieșit la suprafață”; că o ”comoară istorica a fost descoperită în fața Bibliotecii Naționale”; că a fost descoperit ”un patrimoniu unic”; că ”ceea ce s-a construit cu atîta iscusință în acele timpuri a devenit o adevărată descoperire pentru arheologi”; că ”specialiștii din cadrul Agenției Naționale Arheologice se vor afla pe acest șantier, care s-a dovedit a fi o adevărată comoară pentru oraș, iar directorul Agenției a susținut că ar trebui valorificat acest patrimoniu”.

În urma acestei descoperiri ”epocale”, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a ordonat stoparea lucrărilor și a cerut, se înțelege, intervenția autorizată a arheologilor. Totodată, în contextul descoperirii acestui ”patrimoniu unic”, ”jurnaliștii cu legitimație de serviciu” și alte voci ”pricepute” au cerut conservarea celor două porțiuni de caldarîm și transformarea porțiunii dintre străzile Mitropolit Bodoni și Pușkin a străzii 31 August 1989 într-un spațiu public stradal pietonal. Cu ultima parte dintre aceste solicitări nu putem să nu fim de acord.

Exagerarea importanței ”istorice și de patrimoniu unic” a celor două porțiuni de caldarîm este specifică multor moldoveni ”cu ieșire în spațiul public”. Doar invocînd astfel de calificative bombastice, iar asta cu aere docte, atotștiutoare și asezonate cu iile naționale strămoșești, vor să pară că și ei că fac parte dintr-o istorie continuă.

Întrucît am avut prilejul să calc pe destule caldarîmuri, vechi și de două mii de ani chiar, m-am dus ca să văd și eu ”comoara istorică” descoperită de muncitori, nu de către arheologi. Văzînd-o, mi-am zis că nu orice piatră sau ciob este istorie, dar și că respectabilii cercetătorii au descoperit că pe strada 31 August nu s-a descoperit nimic, cel puțin nimic din tot ceea ce mass-media a trîmbițat. Am întrebat oameni cu mult mai deștepți decît mine, mai pricepuți, ce cred despre acest ”patrimoniu unic”, iar ei mi-au confirmat că este vorba despre un fîs.

Conservarea celor două porțiuni de caldarîm este dificilă și impracticabilă, inginerește vorbind, dacă e să ne raportăm la denivelările de relief dintre caldarîmul vechi și trotuarele care nu pot fi subdimensionate la nivelul lui, la linia carosabilă disproporționată în raport cu restul traseului etc. În fond, ce să conservi – niște pietre fără nici o valoare, prost amplasate, degradate și necalitative? Mai apoi, despre ce fel de însemnătate istorică a lor putem vorbi? Nici una! Nu te poți agăța de o istorie inventată, de ceva care nu are absolut nici o însemnătate!

Singura soluție viabilă și necesară pentru acea porțiune din strada 31 August 1989, care-i cuprinsă între străzile Mitropolit Bodoni și Pușkin, este transformarea ei într-un traseu exclusiv pietonal, dar care să fie și redenumit. Există scriitori și artiști moldoveni ahtiați după nemurire care, în viață fiind, au grijă ca unele străzi ori școli să le poarte numele. Avem exemple, fără să le numim, cu scriitori ne-scriitori ale căror nume au fost date unor străzi aproape imediat după înmormântare, iar asta pentru că ”și-au păstrat”, prin urmași, protecția politică și după trecerea lor în neființă.

Spre exemplu, poetul și cineastul Gheorghe Vodă, care este și autorul Imnului Chișinăului, a fost ignorat de toți edilii și, după moartea lui, nici unul nu s-a gîndit să denumească o stradă cu numele său. La fel se întîmplă cu poetul, dramaturgul, prozatorul și scenaristul de film Nicolae Esinencu. Acești doi creatori autentici au făcut infinit mai mult decît acei scriitori inventați ai căror urmași pășesc pe străzi care le poartă numele părinților lor pentru că au semnat niște cărți… inventate și despre care nu știe nimeni nimic.

De ce spațiul amintit din strada 31 August 1989 să nu fie rebotezat Gheorghe Vodă ori Nicolae Esinencu? Cine are curajul să le facă dreptate postumă acestor doi creatori cu mult mai importanți decît pietrele considerate ”comoară istorică”?