Ofensiva criminală a corectitudinii politice

Duminică, 19 Mai, locuitorii Chişinăului au fost martorii provocării a ceea ce s-a numit marșul Moldova Pride 2019, cu sloganul „Sînt OK”, care a fost organizat de către comunitatea LGBT, din care înţeleg că ar face parte homosexualii, lesbienele şi transsexualii. Adică ăia care-şi schimbă sexul după cum le vine pofta. Participanții la marş au purtat steaguri în culorile curcubeului şi pancarte pe care se putea citi: „Eu iubesc omul, dar nu sexul lui”, „Parada heterosexualilor este în fiecare zi”, „Dragostea face familia” şi „Libertate. Egalitate. Solidaritate”. 

Precizez, din start, că subiectul abordat nu este nici pe departe homofob, nu atentează la libertatea de exprimare şi drepturile celor amintiţi mai sus ci, mai curînd, este un strigăt de revoltă faţă de felul în care această comunitate, la scară planetară deja, încearcă să suprime drepturile fundamentale milenare ale majorităţii heterosexuale, despre cum această minoritate sexuală vrea să pervertească toate marile religii ale lumii şi cum a impus deja dictatura aşa-zisei Corectitudini Politice.

Pentru cei care nu ştiu, explic, pe înţelesul tuturor, că „homofob” înseamnă a-i urî, dezavua sau chiar prigoni pe homosexuali, ceea ce nu e cazul nostru. Totodată, precizez că sînt conştient cît de periculoasă este abordarea acestui subiect. În numele corectitudinii politice agresive, minorităţile sexuale şi mişcarea feministă dusă pînă la cele mai aberante extreme au înfrînt Guverne, organisme internaţionale şi religii.

Această minoritate sexuală a înfrînt majoritatea heterosexuală

Homosexuali şi lesbiene au existat de cînd e lumea şi vor fi mereu. În diferite ţări ale lumii, aceştia au fost stigmatizaţi, dar în altele, de cele mai multe ori, au fost toleraţi, acceptaţi cu discreţie. Dacă e să ne referim la lumea civilizată occidentală, atunci putem spune că această minoritate sexuală a înfrînt majoritatea heterosexuală pînă într-acolo, din perspective legislative, încît a impus o dictatură de-a dreptul criminală. Consecinţele se prevăd a fi catastrofale, iar asta sub aspectul autoapărării invocate legitim de majoritatea heterosexuală. Reţineţi că, de-a lungul ultimelor decenii, s-a reuşit scoaterea homosexualităţii, lesbianismului şi transsexualităţii din sfera de interes a cercetării clinice, impunîndu-le ca orientări „fireşti” protejate legislativ.

Sexul în sine trebuie să fie intimitatea absolută a oricărui individ. Expunerea ostentativă în public a actului sexual sau a orientării sexuale se numeşte obscenitate ori prostituţie disimulată. Nu-i prima dată cînd abordez acest subiect pe care, în discuţii personale, l-am dezbătut inclusiv cu oficiali occidentali. O fac iarăşi pentru că am dreptul să mă apăr, iar aceasta pentru că această minoritate îşi imaginează că are dreptul să mă agreseze sub protecţia unor legi absurde, impuse, adoptate abuziv.

Să ascultăm şi un filosof, care oricum e mai şcolit şi mai înţelept decît noi!

Din cîte ştiu, există 25 de state din toată lumea care au legiferat pînă acum mariajele, căsătoriile între persoane de același sex. Filosoful român Andrei Pleşu, fiind invitat la postul de televiziune TVR 2, unde a vorbit despre ultima sa carte – Despre inimă și alte eseuri –, printre subiectele abordate s-a aflat și legalizarea căsătoriei între homosexuali. Dacă despre parteneriatul civil are o părere bună, fiind de acord cu legalizarea acestui tip de act, Pleșu este radical cînd vine vorba despre căsătoria între persoane de același sex.

„Sînt de acord cu parteneriatul civil. Este vorba de soluții de viață pragmatică. Oamenii se îmbolnăvesc, mor… E o diferență între căsătorie și parteneriat civil. Căsătoria e un ceremonial care te introduce în clasa din care tu ai ieșit. Eu nu îi înțeleg pe homosexuali. Tu te afirmi ca diferență și ceri să ți se respecte faptul că ești diferit. Și după ce ți se respectă asta, spui <<dar vreau și eu la fel>>. Mi se pare o contradicție. Stai în statutul pe care l-ai ales. Nu încerca să te faci „mămică”, pentru că tu ai hotărît ce ești, prin balansul acesta bicolor al cuplului”, a spus Andrei Pleșu.

Un alt afront grav adus civilizaţiei, în general, este dorinţa cuplurilor de homosexuali de a adopta şi creşte copii. Este o monstruozitate cumplită pe care am tot dreptul s-o calific astfel. Homosexualitatea în sine neagă procreaţia, implicit dreptul de a creşte copii pe care ei nu sînt capabili să-i procreeze. Afirm că este vorba despre o monstruozitate de-a dreptul criminală pentru că, în unele ţări, s-a ajuns pînă întra-acolo încît, „pentru a nu-i leza pe părinţii homosexuali”, au fost adoptate legi prin care apelativele „mamă” şi „tată” sînt înlocuite cu cele de „părinte 1” şi „părinte 2”. Cine pe cine discriminează în această situaţie? Legat despre „dreptul homosexualilor de a înfia şi creşte copii”, vă ofer tot opinia respectabilului filosof Andrei Pleşu, care spune:

"Recunosc că am o problemă cu adopţia copiilor în familiile gay. Instituţia maternităţii nu există de ieri de azi. Ea ţine de alcătuirea originară a omului şi implică un conglomerat de afecte, valori şi semnificaţii imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranţă”, „orientare” privată. Nu-mi intră în cap că un copil poate creşte ca lumea fără prezenţa feminină a mamei, sau spunînd „mamă” unui domn... Ştiu că, afirmînd asta, mă fac antipatic preopinenţilor mei, mai „branşaţi” decît mine la corectitudinea politică. Dar şi aici am o mică nedumerire. Cum se face că partizanii „diferenţei” legitime, ai democraţiei nediscriminatorii, ai dreptului la opinie şi la autodefinire nepoluate de dogmatism totalitar, îmi interzic să fiu, eventual, de altă părere decît ei. De unde ştiu ei că adevărul şi dreptatea sînt, necondiţionat, definitiv şi irevocabil de partea lor. Că dacă nu zic ca ei în toate cele sînt într-o gravă eroare. Bun. Şi dacă sînt, cu adevărat, în eroare la ce să mă aştept? Stigmat? Oprobriu public? Arestare? Păi nu tocmai cu astea ne luptăm?"

Nu sînt mulţumiţi cu „lumea lor” şi vor să ne-o mutileze pe-a noastră!

Autorii reali ai neomarxismului aşa-zisei corectitudini politice sînt aceste minorităţi sexuale agresive, inclusiv (neo)mişcarea feministă adusă la culmile paroxismului. Întreaga civilizaţie occidentală este în pericol, iar aici mă refer inclusiv la cultură, religie şi tradiţii ale căror valenţe educative şi prolifice au fost „rutinate” milenar. Demenţa criminală a corectitudinii politice impune deja, prin instrumente legislative, interzicerea unor mari opere ale literaturii universale pentru că, chipurile, ar discrimina femeia, minorităţile sexuale ori chiar animalele. Sute de milioane de oameni au crescut ascultînd/citind ca, de exemplu, Scufiţa Roşie, Cenuşăreasa etc. şi au devenit persoane normale, performante etc., însă acum aceste basme au ajuns să fie deja interzise într-o serie de şcoli din Occident pentru că nu sînt „corecte politic”. O profesoară absurdă din România a ajuns pînă acolo încît să refuze să predea romanul Baltagul al lui Sadoveanu şi să ceară interzicerea lui pentru că eroina principală, Vitoria Lipan, ar fi prezentată discriminatoriu.

Industria cinematografică a Hollywoodului, de asemenea, a înnebunit de-a binelea sub imperiul fricii de a nu fi corectă politic. A devenit deja o normă obligatorie ca în aproape orice film să apară într-o lumină pozitivă şi un personaj homosexual, negrii cărora nu trebuie să le spui negri, ci afroamericani, să fie evitate asumările creştine de natură „să ofenseze” şi tot aşa. Faceţi-vă, oameni (ne)buni filmele voastre, fără să ni le violaţi pe ale noastre! S-a ajuns pînă acolo încît celebrul film Pe Aripile Vîntului, cel mai vizionat din toate timpurile, să fie pus pe lista neagră a temnicerilor criminalei corectitudini politice! Corectitudinea politică agresivă vrea să anuleze cam toată literatura clasică universală, începînd cu Shakespeare, muzica, sculptura şi pictura clasice etc. Mă întreb cînd vor fi denunţaţi filosofii, din care Schopenhauer, Kant şi Hegel nu au nici o şansă ca să scape de vigilenţa temnicerilor corectitudinii politice!

Însă cel mai cumplit atentat al corectitudinii politice este acela îndreptat împotriva Divinităţii! Astfel, aceşti „criminali neomarxişti” l-au transformat pe Dumnezeu în transsexual, îi contestă lui Iisus Hristos „apartenenţa rasială”, pe Fecioara Maria au „lesbianizat-o” şi tot aşa! În tot acest context atotcuprinzător prin tot ceea ce derivă din cele notate deja, întreb: Cine provoacă şi de ce? Cine este obligat să se situeze pe poziţii de autoapărare şi de ce?

El, homosexualul, are „dreptul” să mă acuze pe mine de homofobie, însă eu nu am acelaşi drept de a-i spune că vrea să-mi mutileze normalitatea şi că, în virtutea liberei exprimări, consider că el poate fi un caz clinic, că este un frustrat, un nedreptăţit al sorţii care, din timorare, nu a putut ajunge la taina procreaţiei!

Cît ne costă homosexualii, lesbienele şi transsexualii din Moldova?

Întorcîndu-ne, nu cu spatele că e periculos pentru noi, la parada de Duminică 19 Mai, şi în contextul celor scrise mai sus, consider că se impun cîteva precizări. Ştiu foarte bine că printre homosexuali, lesbiene şi transsexuali există minţi care frizează chiar geniul, acesta fiind şi motivul pentru care sînt sigur că orice acţiune de-a lor este bine gîndită., În primul rînd, marşul acesta a fost programat în perioada de dintre Învierea Domnului şi Înălţarea Sa!

Mai apoi, la acest marş au participat circa o sută de funduri şi chipuri homosexuale, lesbiene şi transsexuale, după estimările Poliţiei, însă aceştia au fost păziţi ca Sfintele Moaşte şi le-a fost asigurată „libertatea bîţîielii din fund” de către, spun unii, sute sau chiar mii de poliţişti şi carabinieri. Cu alte cuvinte, eu, omul normal de acasă, acela care trebuie să-şi apere copilul de „tentaţiile lor”, am ajuns să contribui bugetar la o acţiune prin care ei, în gura mare şi cu fundul la vedere, au desfăşurat-o în Chişinău, blocînd străzile şi, fireşte, circulaţia! Înţelegeţi cîţi bani bugetari s-au cheltuit doar pentru această obscenitate? Sîntem sau nu provocaţi atîta timp cît nimeni nu are nimic cu ei? Atunci de ce îşi scot ostentativ fundurile dezgustătoare în centrul Capitalei şi nu se duc prin parcuri care le sînt mult mai „prietenoase şi la îndemînă”?

În încheiere, ţin să precizez că definirea familiei în Uniunea Europeană ține exclusiv de legislațiile naționale, acesta fiind unul din domeniile în care Uniunea Europeană nu poate interveni în nici un fel. Este vorba de unul din acele domenii, precum sănătatea sau învățămîntul, care țin de ceea ce se numește subsidiaritatea. Domenii în care UE nu are nimic de spus și care țin exclusiv de competența statelor membre. Nu UE, așadar, poate impune Republicii Moldova, care nici măcar nu este membră, să legalizeze căsătoriile de același sex, să aprobe adopţia de copii de către cuplurile gay, să introducă în programa şcolară educaţia sexuală favorabilă minorităţilor sexuale ori să permită demonstraţii publice obscene cu caracter „misionar”, ofensatoare pentru majoritatea creştină covîrşitoare a acestei ţări.

Mihai CONŢIU