ȘEFA STATULUI A SALUTAT DECIZIA UE DE A SANCȚIONA PERSOANELE CARE DESTABILIZEAZĂ SITUAȚIA ÎN R. MOLDOVA

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj în care salută decizia Consiliului Uniunii Europene prin care vor fi sancționate persoanele care participă la acțiuni de destabilizare a Moldovei și amenință suveranitatea și independența țării noastre, statul de drept, stabilitatea sau securitatea statului. „Datorită acestei decizii, Uniunea Europeană le va putea îngheța averea și bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituțională, inclusiv prin acte de violență”, a spus Președinta.

Șefa statului a mai subliniat că măsurile restrictive ar putea fi aplicate și persoanelor implicate în deturnarea de fonduri publice, care ar fi în măsură să preia controlul sau să afecteze grav activitatea instituțiilor statului.

„Mulțumim Uniunii Europene pentru sprijinul oferit ca să menținem stabilitatea și securitatea în țară prin impunerea de sancțiuni individuale celor care vor să provoace destabilizări. Mulțumim României pentru implicarea constantă și susținerea fermă a acestei inițiative importante pentru Moldova. Adoptarea acestui regim de sancțiuni este o dovadă clară a sprijinului UE pentru Moldova, pentru calea noastră europeană și pentru asigurarea păcii și stabilității în regiune”, a conchis Președinta Maia Sandu.

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40