DESCOPERIRE ULUITOARE LA POMPEI

Locul a fost recent ținta hoților

Noi campanii de săpături, care au loc în situl din oraşul antic Pompei, au dezvăluit scheletul unui cal pur-sînge în grajdul unei vilei bogate care ar fi aparţinut unui ofiţer, potrivit Le Figaro.

După descoperirea unei fresce, reprezentînd tema mitologică greacă Leda şi lebăda, în ruinele de la Pompei au apărut rămăşiţele aproape intacte ale unui cal. Scheletul animalului a fost găsit într-o vilă situată la marginea oraşului, cu alţi doi cai.

Grajdul ar fi aparţinut unui ofiţer. Calitatea materialelor care alcătuiesc harnaşamentul, fabricat din fier şi bronz, o atestă, potrivit lui Massimo Osanna, directorul sitului.

„Caii, echipaţi, erau gata de plecare. Nu se ştie dacă erupţia vulcanului i-a surprins în momentul plecării, dar acesta va fi unul dintre lucrurile de determinat în cercetările noastre", a precizat el pentru agenţia italiană de presă Ansa.

Potrivit directorului, animalele au murit în dureri groaznice, sufocate de cenuşă, copleşite de vaporii fierbinţi.

Excavările acestei proprietăţi datează de la începutul secolului al XX-lea, dar au fost întrerupte pentru a fi conservate. Atacat de hoţi, poliţia a trebuit să intervină pe domeniu în urmă cu cîteva luni.

Primele cercetări au dezvăluit deja o bogăţie a locului, în special cu numeroase camere decorate cu fast sau terase somptuoase cu vedere către golful Napoli şi insula Capri.

Totuşi, acest nou şantier nu face parte din campania de restaurare lansată în comun de guvernul italian şi Uniunea Europeană în 2012, dotată cu un buget de 130 de milioane de euro.