Relocarea lui Vladimir Ţurcanu, în interes de „serviciu”, la PUN

Nu trebuie să fii un mare analist ori sociolog ca să înţelegi că pestriţele formaţiuni politice unioniste din Republica Moldova sînt dominate de orgolii personale vulgare, ignoranţă politică şi istorică, aroganţă stupidă, obtuzitate, lipsă de viziuni politice, economice, sociale etc., de ignorare a realităţii concrete prin lipsă absolută de griji faţă de cetăţenii acestei ţări, dar, mai ales, de subordonare faţă de unele structuri politice diversioniste şi de informaţii secrete din România cu care îşi împart subvenţiile financiare româneşti licite şi ilicit.

După ce Plahotniuc, ultimul patron local absolut al unionismului, a fugit mîncînd pămîntul, acest curent, miniatural totuşi, s-a spart în ţăndări. Asta însemnînd că, rămaşi fiind fără stăpînul în faţa căruia nu suflau, bătălia de afirmare în faţa Bucureştiului dintre liderii unionişti cu ştampila partidului în buzunar este dură, dar mocnită, de dragul aparenţelor şi în pofida alianţelor conjuncturale. Acest lucru este ilustrat perfect de zîmbetul de Jocondă al lui Vladimir Ţurcanu. Acum fiecare e pe cont propriu pentru că nu mai este obligat să se manifeste ca unionist aşa cum le cerea Plahotniuc.

Aflat în faţa atîtor partide unioniste, Bucureştiul, culpabil şi complice cu fărădelegile lui Plahotniuc, a decis să sprijine Partidul Unităţii Naţionale (PUN). PUN este „o creaţie politică” a regimului controlat de Plahotniuc. Aparenţa de independenţă a acestui partid s-a vrut a fi Anatol Şalaru pe post de preşedinte, „aureolat” de trecutul lui din anii 1988-1989…, dar şi de „conexiunile lui româneşti”. Bucureştiul a decis susţinerea PUN şi din pricina „acoperirii” cu „diversiunea Băsescu”, ex-preşedintele român fiind preşedinte de onoare al acestui partid.

Pentru ştergerea tuturor urmelor paşilor PUN spre Plahotniuc, Bucureştiul secret a decis retragerea lui Şalaru într-un plan secund, pe post de „guru politic de serviciu” al partidului, şi instalarea în funcţia de preşedinte al partidului a lui Octavian Ţîcu, proaspăt „recrutat” din Blocul ACUM. Noima alegerii lui Ţîcu se explică prin aceea că acest om întruchipează, pentru unii moldoveni, forţa fizică brutală, ca fost boxer de performanţă. De pumnii lui puţini scapă, iar Dorin Chirtoacă a simţit-o bine pe propria-i piele. Măcar Vladimir Ţurcanu, noul lui prim-vicepreşedinte, este nevoit să rabde în interes de serviciu cîte un „upercut prietenesc”, dar dureros al dracului! Totodată, românii l-au recrutat şi pentru aparenţa lui de intelectual, iar asta pentru că se erijează în istoric şi autor al unor cărţi în domeniu, care mai curînd seamănă a monografii şi jurnale de călătorii sponsorizate. Dacă ar trăi, nici nu spun ce ar zice despre „istoricul Ţîcu” Iorga, Xenopol ori Giurescu, „confraţii lui istorici români”!

Cu toate acestea, sponsorii unionismului de la Bucureşti nu par a avea încredere deplină în „bruta Ţîcu”. „Labilitatea lui politică”, mă rog, traseismul lui funcţional, reputaţia de bătăuş interlop, precum şi evidentul lui apetit pentru funcţii înalte au dat de gîndit „analiştilor unionişti români”, motiv pentru care s-a decis să i se transfere „un supraveghetor politic”. Acesta este Vladimir Ţurcanu, care a fost extras din funcţia de preşedinte al Partidului Popular Român (PPR) şi transferat „în interes de serviciu” al serviciilor româneşti pe post de prim-vicepreşedinte al PUN.

Vladimir Ţurcanu este mai de încredere pentru că şi-a demonstrat loialitatea faţă de români încă de cînd şi-a îndeplinit misiunea de consilier al fostului preşedinte marionetă Nicolae Timofti. Este clar că Ţurcanu a executat ordine româneşti, chiar dacă nu i-a convenit pentru că trebuie să suporte ciomăgeală de la Ţîcu, care-i şi invidios al dracului! Arătaţi-mi măcar un singur preşedinte moldovean de partid care să renunţe de bună voie la funcţie în favoarea uneia de subaltern al unui preşedinte al altui partid, aşa cum a făcut Ţurcanu! Acum se poate deduce mai limpede cine i-a făcut partid lui Ţurcanu. Ne referim la Partidul Popular Românesc. „Noi ţi-am făcut partidul, noi ţi-l luăm, ca să-l dăm altuia, să-l încerce şi el şi să-l încercăm, verificăm şi noi pe el!”, pare să-i fi spus lui Volodea Ţurcanu ofiţerul român de contact.

Misiunea lui Ţurcanu este: să-l monitorizeze cu stricteţe pe Ţîcu chiar dacă ia zilnic la moacă de la boxerul indispus că nu se produce unirea; să-i stimuleze în exces zelul unionist; să-şi conjuge cu acesta eforturile de racolare a unor deputaţi PAS şi PPDA; manipularea moldovenilor inclusiv prin trucarea unor sondaje de opinie favorabile PUN, ca port-stindard al unionismului exagerat al moldovenilor; să recurgă la absolut orice metode de atac asupra lui Igor Dodon în perspectiva alegerilor prezidenţiale, inclusiv prin denunţuri false vocalizate în exteriorul ţării cu „ajutorul” unor europarlamentari de-ai lui Băsescu şi de-ai PSD român complice cu Plahotniuc.

Desemnarea lui Ţîcu drept candidat la Preşedinţie, ca şi unionismul în sine, e tot o operaţiune diversionistă a serviciilor secrete româneşti. Avem convingerea că Ţîcu şi Vova Ţurcanu habar nu au că sînt doar nişte simpli pioni pentru jocurile riscante ale românilor de aici, nicidecum personalităţile importante care se cred. Românii îşi doresc ca prin PUN să submineze electoral autoritatea lui Dodon, dar să şi transforme acest partid într-un negociator autoritar pentru voturile din turul doi al prezidenţialelor.

Se ştie că dincolo de PUN există şi aşa-zisul Bloc electoral „UNIREA”. Acest bloc este constituit de către Partidul Politic „Democraţia Acasă”, Partidul Liberal, Partidul Național Liberal, Partidul Politic „Partidul Popular Românesc” și Partidul Politic „Uniunea Salvați Basarabia”. Sînt nişte partide unioniste de umplutură, lăsate orfane de serviciile secrete româneşti şi de către Bucureşti, în general, începînd cu Chirtoacă şi PL. Liderii acestora, dornici să (re)intre în graţiile românilor, îşi vor oferi gratis unionismul lor PUN. Va fi doar o mascaradă, căci e greu de crezut că vor avea adepţi peste 1%.

Adăugînd încă 1 ori maxim 2% pentru PUN, veţi înţelege mai bine că unionismul de aici este o afacere bănoasă profitabilă a serviciilor secrete româneşti, că este proiectat pe termen lung prin predări succesive de ştafetă, de la un lider la altul şi de la o generaţie la alta, că este menit să întreţină permanent destabilizări pe criterii etnice ca să se justifice „existenţa factorului politic”, dar şi pentru că, la un moment dat, unionismul se doreşte a fi „legitimat” în Occident drept ”unica forță internă în lupta împotriva așa-zisei influențe rusești”. Din toate aceste considerente arătate, constatăm că unionismul este o impostură cu rol destabilizator și ostil moldovenilor.

Închei semnificativ prin a aminti că Miercuri, 29 Ianuarie, Președintele țării, Igor Dodon, a ținut un discurs la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în care a anunțat prioritățile Republicii Moldova. Printre altele, Dodon a subliniat: ”Mi-aș dori ca Moldova să nu mai fie catalogată ca fiind prorusă, proeuropeană, proamericană, proromânească. Noi avem cetățeni, care, în același timp, pot susține toate aceste direcții, sau niciuna”. „Îmi doresc foarte mult ca instituțiile europene să nu mai dea cecuri în alb nici unui partid politic din Republica Moldova. Experiențele din trecut arată cît de mult a putut fi compromisă asistența europeană de către cîțiva lideri politici de la noi, care au profitat de încrederea liderilor europeni. Vă asigur că în felul acesta cetățenii vor putea să aprecieze la justa valoare importantul sprijin acordat de țările UE”.

Mihai CONŢIU