CRONICĂ PREZIDENȚIALĂ

Maia Sandu s-a întîlnit cu însărcinatul cu afaceri a.i. al Spaniei

Șefa statului a avut o întrevedere cu Juan Antonio Martín Burgos, însărcinatul cu afaceri a.i. al Biroului Diplomatic al Regatului Spaniei în Republica Moldova, aflat la sfîrșit de mandat. Cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii pe subiecte ce țin de agenda bilaterală. 

Președinta Maia Sandu i-a mulțumit oficialului pentru sprijinul politic oferit de Spania, un partener important pentru Republica Moldova, pentru agenda de reforme a guvernului și parcursul nostru european. Șefa statului a menționat că în perioada 2022-2023 cooperarea bilaterală a devenit mai strînsă în domenii importante precum: sănătate și protecție socială, educație, afaceri interne și apărare. Președinta a subliniat că mizăm și în continuare pe avansarea bunelor relații dintre Chișinău și Madrid.

Cei doi au discutat și aspecte de pe agenda europeană a Republicii Moldova, în contextul preluării de către Spania a președinției Consiliului European din iulie precum și a găzduirii următorului summit al Comunității Politice Europene în luna octombrie.Șefa statului a mulțumit pentru sprijinul pe care îl primește Republica Moldova pentru parcursul nostru european, și a menționat că și în continuare contăm pe sprijinul Spaniei pentru accelerarea în următoarele etape de aderare la Uniunea Europeană.

 

Cooperare moldo-bulgară

Președinta Maia Sandu l-a salutat pe Ambasadorul Republicii Bulgaria, Evgueni Stoytchev, care își încheie misiunea în Republica Moldova. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală și etapele următoare ale procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Șefa statului i-a mulțumit Ambasadorului pentru susținerea agendei europene a Republicii Moldova din partea guvernului de la Sofia. Președinta Maia Sandu a menționat ca țara noastra mizează și în continuare pe sprijinul Bulgariei în procesul de aderare la UE.

Oficialii au abordat și situația Universității de Stat „Grigore Ţamblac” din orașul Taraclia, șefa statului subliniind că aceasta trebuie să fie o instituție de învățămînt funcțională, modernă și competitivă, care să ofere studii de calitate studenților care absolvesc aceasta institutie. Toți tinerii din Republica Moldova merită studii de calitate înaltă, indiferent de localitatea unde își fac studiile. 

 

Președinta a avut o întrevedere cu ambasadorul EAU

Șefa statului a avut o primă discuție cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite (EAU) în Republica Moldova, cu sediul la Kyiv, Salem Ahmed Al Kaabi.

Cei doi interlocutori au discutat subiecte ce țin de agenda bilaterala dintre Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite. La fel, au discutat posibilități de impulsionare a relațiilor comercial-economice prin atragerea investițiilor emiriene în economia Moldovei. Președinta a abordat posibilitatea reluării zborurilor directe și includerea țării noastre în lista statelor ai căror cetățeni beneficiază de viză la sosirea în EAU. 

Președinta Maia Sandu a felicitat Emiratele Unite pentru organizarea cu succes a Expoziției Dubai 2020 și a salutat găzduirea Conferinței Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2023 (COP28), care urmează să aibă loc la sfîrșitul acestui an. Republica Moldova susține cooperarea multilaterală pentru gestionarea schimbărilor climatice și implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, a Acordului de la Paris privind schimbările climatice și a Convenției - Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC).

Sursa: presedinte.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40