CIND AR PUTEA AVEA LOC ALEGERI PARLAMENTARE ANTICIPATE IN R. MOLDOVA

Potrivit lui Igor Dodon, în caz de declanșare a alegerilor parlamentare anticipate, acestea ar avea loc, cel mai probabil, în perioada 19 octombrie-17 noiembrie. „În septembrie nu cred. Cine face campanie electorală în iulie, august? Ideal ar fi la sfîrșitul lunii octombrie, începutul lui noiembrie”, a declarat șeful statului.

Liderul neformal al PSRM consideră că, pe lîngă toate minusurile alegerilor anticipate, un scrutin de acest fel ar avea un singur plus: partidele vor fi mai deschise să facă coaliții și societatea va tolera orice Guvern. „Măcar faceți cu cine doriți, numai nu ne duceți iar la anticipate”, a spus Dodon.

Acesta s-a referit și la soarta alegerilor locale, în situația în care nu există o majoritate parlamentară care să stabilească data alegerilor locale ordinare. „Vreau ca alegerile locale să aibă loc cel tîrziu Toamna. Dar atîta timp cît nu există Parlament funcțional, cel mai probabil că localele nu vor fi. Eu voi merge la Curtea Constituțională după 9 iunie, cînd va fi clar dacă avem sau nu anticipate. Dacă nu avem majoritate parlamentară, atunci evident că avem o incertitudine. Și atunci Președintele ar trebui să se adreseze Curții Constituționale să vedem ce facem în această situație. Sau Curtea spune că în lipsa Parlamentului deleagă aceste atribuții Președintelui sau Guvernului, sau oferă o altă decizie”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4.

Sursa: noi.md