Interdependenţa dintre politica comercială şi politica agroalimentară

2. Conjunctura pieţei agricole mondiale. Conjunctura economică a avut efecte importante şi directe asupra producţiei agricole şi a securităţii alimentare mondiale la sfîrşitul ultimului deceniu. Comerţul agricol ocupă din cele mai vechi timpuri un loc important în economia mondială. Pe termen scurt şi mediu, comerţul agricol se caracterizează prin fluctuaţii şi tensiuni, iar pe termen lung prin disparităţi şi decalaje între ţările bogate şi ţările sărace, între diferite regiuni şi zone geografice. Comerţul internaţional cu produse agricole a cunoscut în ultima jumătate de secol mutaţii profunde faţă de perioada antebelică. Expansiunea comerţului internaţional cu produse agricole şi alimentare este determinată de numeroşi factori: 

- evoluţiile demografice care au impact asupra cererii de alimente;

- creşterea veniturilor care are efecte asupra cererii efective în ţările în curs de dezvoltare;

- creşterea stocurilor şi a ofertei mondiale de produse agricole;

- modernizarea infrastructurilor de transport, depozitarea şi conservarea produselor;

- procesul general de dezvoltare economică care intensifică fluxurile comerciale între ţări;

- liberalizarea schimburilor comerciale şi internaţionalizarea pieţelor etc.

În cursul ultimelor decenii, expansiunea comerţului agricol a fost mult mai rapidă decît cea a producţiei agricole, ceea ce arată creşterea interdependenţelor între ţări şi integrarea economică crescîndă la scară mondiala. Această tendinţă este previzibil să se accelereze. În pofida dinamismului său relativ, comerţul cu produse agricole tinde să rămînă în urma comerţului cu produse manufacturate (altor sectoare). Factorul cel mai important care a determinat această evoluţie este scăderea preţurilor agricole în raport cu preţurile produselor manufacturate. Deşi exporturile de produse agricole reprezintă în prezent sub 10% din exporturile totale de mărfuri, faţă de 25% la începutul deceniului '60, volumul şi valoarea acestora au crescut sensibil.În funcţie de importanţa pe care o prezintă comerţul cu produse agricole şi de sensibilitatea faţă de conjunctura economică şi agricolă internaţională, ţările participante la comerţul mondial cu produse agroalimentare pot fi împărţite în două categorii:

a) ţări cu venituri slabe şi nivel de trai scăzut, care au dificultăţi la importurile de produse agroalimentare – pentru acestea sînt previzibile pe termen mediu creşterea producţiei agricole şi a comerţului exterior, stabilizarea termenilor de schimb a produselor agricole, dar şi o uşoara deteriorare a exporturilor;b) ţări cu economie puternică şi cu exporturi agricole importante – pentru acestea este previzibilă creşterea producţiei agricole ca urmare a creşterii cererii externe, datorată creşterii puterii de cumpărare a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare.

În ultimii 50 de ani, repartiţia comerţului agricol între diferite categorii de ţări s-a schimbat foarte mult. Dacă la începutul anilor '60 şi pînă în prezent ponderea ţărilor în curs de dezvoltare în totalul exporturilor mondiale de mărfuri a crescut cu 20-25%, ponderea acestor ţări în exporturile agricole s-a redus la 27%, faţă de 40%. Toate regiunile în curs de dezvoltare au pierdut o parte din cota lor pe piaţa externă. Doar regiunea Asia şi Pacific a reuşit să cîştige pieţe externe la mijlocul anilor '70, datorită diversificării exporturilor şi faptului că este mai puţin dependentă de agricultură. Africa Subsahariană, în schimb, unde produsele agricole reprezintă o mare pondere în comerţul exterior, a pierdut din piaţă de la începutul anilor '70. Regiunea America Latină şi Caraibe a pierdut o mare parte din piaţă, în a doua jumătate a deceniului '80, din cauza creşterii lente a exporturilor şi scăderii preţurilor la export.

Scăderea preţurilor produselor agricole pe piaţa mondială a încetinit o bună perioadă de timp creşterea volumului exporturilor şi a afectat deopotrivă ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate. Din punct de vedere valoric însă a avut loc o tendinţă de creştere a exporturilor pe seama anumitor sortimente de produse exportate de ţările dezvoltate.Exporturile de produse agricole sînt un element esenţial al economiei multor ţări. Pentru ţările exportatoare, comerţul cu produse agricole constituie o importantă sursă de valută (în special pentru ţările în curs de dezvoltare), iar pentru ţările importatoare cu disponibilităţi reduse de alimente o cale de asigurare a hranei. Pentru ţările dezvoltate cu excedente agricole, exporturile joacă un rol de asanare a pieţelor interne şi de realizare a echilibrelor pe piaţa mondială. Cea mai mare parte din exporturile mondiale aparţin ţărilor dezvoltate.

Prin intermediul schimburilor comerciale internaţionale, unele ţări deficitare în resurse agricole, dar cu capacităţi de prelucrare şi tehnologii alimentare moderne, achiziţionează materii prime pentru necesarul intern de hrană (Japonia).Pe plan mondial, există o concentrare accentuată a exporturilor şi importurilor de produse agricole şi agroalimentare pe anumite ţări. Astfel, un număr redus de ţări industrializate concentrează cea mai mare parte a exporturilor de produse agroalimentare (cu grad ridicat de prelucrare), dar şi a importurilor de materii prime agricole (în special furaje proteice).Un progres rapid a cunoscut exportul produselor transformate care depind de produsele primare. În timp ce ţările industrializate şi-au sporit exporturile agroalimentare pe seama produselor prelucrate, în ţările în curs de dezvoltare proporţia acestora în exportul agroalimentar este redusă.

În Uniunea Europeană, cererea de produse agroalimentare este staţionară, iar schimburile internaţionale au fost perturbate de criza financiară internaţională, mai ales din Asia de Sud-Est şi Rusia. Dezechilibrul producţie-consum a antrenat o creştere a stocurilor de intervenţie comunitară la cereale şi carne de bovine. În unele ţări a existat o tendinţă de reducere a veniturilor reale ale agricultorilor şi nu s-a asigurat o reducere sensibilă a costurilor medii de producţie (în special datorită nivelului ridicat al preţurilor furajelor combinate, îngrăşămintelor şi energiei).Statele Unite, pe de altă parte, cunosc o explozie a productivităţii agricole şi dificultăţi de expansiune pe diferite pieţe.

Concurenţa pe piaţa mondială a produselor agricole şi alimentare este şi va fi foarte dură, în special între cei doi mari competitori mondiali, SUA şi Uniunea Europeană. SUA deţin o mare piaţă agricolă regională ale cărei baze s-au pus timp de 200 de ani şi produc cantităţi de mărfuri agricole care depăşesc cu mult nevoile interne. Uniunea Europeana este a doua piaţă mondială a produselor agroalimentare, în special a produselor cu grad ridicat de prelucrare şi devine din ce în ce mai competitivă şi extinsă în perspectiva lărgirii graniţelor sale spre Estul Europei, cînd va deveni cea mai mare piaţă unică a lumii.