Voievodul ar fi fost copil din flori, fiu al unui bastard care şi-a cîştigat tronul cu sabia

Ştefan cel Mare a fost un domn care şi-a cîştigat tronul cu sabia. La fel ca şi tatăl său, un fiu din flori al lui Alexandru cel Bun. Sînt însă şi supoziţii care arată că de fapt marele voievod se trage dintr-o linie domnească secundară. Ştefan cel Mare, sau Ştefan al III-lea Muşat, aşa cum este cunoscut în genealogia domnilor, este una dintre figurile legendare ale românilor. Şi pe bună dreptate. A fost cunoscut ca un erou al întregii creştinătăţi răsăritene, a reuşit cîteva decenii să ţină piept turcilor şi să ofere micului voievodat al Moldovei o importanţă sporită faţă de predecesorii săi. Dacă despre Ştefan cel Mare se ştiu multe lucruri, fiind de altfel popularizat intens, despre înaintaşii săi se ştiu foarte puţine. De altfel, în jurul strămoşilor săi s-au născut controverse şi nu se ştie nici astăzi cu certitudine, de exemplu, cine a fost bunicul lui Ştefan cel Mare şi care este de fapt linia sa genealogică.

Ştefan cel Mare, copil din flori

Istoriografia şi vechile hrisoave îl indică în mod cert pe Bogdan al II-lea drept tată al lui Ştefan cel Mare. ”Este lucru cert că Ştefan era fiul domnului Moldovei Bogdan al II-lea şi al Oltei, dar ascendenţa şi înrudirile părinţilor stau încă sub semnul controverselor“, se arată în lucrarea ”Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ştefan ce Mare”, scrisă de reputatul medievist Ştefan Gorovei şi Maria Magdalena Szekely. Acelaşi lucru îl susţine şi Constantin C. Giurescu în a sa ”Istoria românilor”.

”Ştefan, feciorul lui Bogdan cel ucis la Răuseni”, scria reputatul istoric, în volumul al II-lea. Istoricii vin însă cu o părere puţin cunoscută şi automat deloc popularizată, mai ales în perioada glorificării voievozilor români. Şi anume aceea că Ştefan cel Mare nu era un copil rezultat în urma unei căsătorii oficiale. Mama sa, de altfel cunoscută, Oltea, nu ar fi fost soţia oficială a voievodului. ”Este foarte probabil că Oltea nu a fost soţie legiuită a lui Bogdan al II-lea şi, prin urmare, nici doamnă a Moldovei. În unele izvoare ea este numită Oltea, în altele Maria”, se arată în ”Princeps Omni Laude Maior. O istorie a lui Ştefan ce Mare”.

De aceeaşi părere este şi Nicolae Iorga, marele istoric român. „Ştefan cel Mare era fiul lui Bogdan, fiu el însuşi al lui Alexandru cel Bun şi al unei Oltea (în călugărie poate: Maria), care se mărită după scurta ei iubire cu Domnul şi avu două fete (Maria, soţia lui Şendrea, şi Sorea) şi trei fii, Ioachim călugărul, Ioan şi Petru, ce sînt astfel fraţii vitregi ai marelui Domn”, scria Iorga în ”Femeile în viaţa neamului nostru - chipuri, datini, fapte, mărturii”.

Această Oltea se trăgea din zona Moldovei de Jos, mai precis a Trotuşului. Mai precis, conform acestor opinii, Ştefan ce Mare era un copil bastard al voievodului Bogdan al II-lea. S-a născut în urma unei relaţii neoficializate dintre Oltea şi Bogdan al II-lea. În aceste condiţii voievodul avea fraţii şi surori vitrege. Cu toate acestea Bogdan l-a ţinut în preajma sa, ca unic moştenitor, chiar dacă era copil din flori. De altfel Ştefan cel Mare şi-a cîştigat tronul cu sabia înlăturîndu-l pe unchiul său Petru Aron de pe tron în 1457. De altfel aşa cum se va vedea, cel puţin în două privinţe destinul lui Ştefan se împleteşte cu cel al tatălui său, la fel un bastard care şi-a luat tronul cu arma în mînă.

Cine a fost bunicul lui Ştefan cel Mare?

Istoriografia tradiţional românească şi mai ales cea naţionalistă îl indică în mod cert pe Alexandru cel Bun ca bunic al lui Ştefan cel Mare. Părerile sînt împărţite şi în acest caz. Tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea, a fost fie fiul nelegitim lui Alexandru cel Bun, pe scurt un bastard, fie copilul fratelui său, un jupîn puţin cunoscut pe care îl chema tot Bogdan. ”Bogdan al II-lea a fost socotit, de unii autori, fiu al lui Alexandru cel Bun, iar de alţii – fiu al lui Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, «jupanul» înmormîntat în biserica Sfîntul Nicolae a Episcopiei de Rădăuţi”, se arată în ”Princeps Omni Laude Maior.

O istorie a lui Ştefan ce Mare”. De altfel şi marele voievod Ştefan cel Mare adînceşte misterul. În actele oficiale îl numea pe Alexandru cel Bun „sfîntrăposatul nostru bunic”, în timp ce în epitaful de pe piatra funerară a părintelui său de la Rădăuţi îl aminteşte pe un anume jupîn Bogdan ca bunic al său. Majoritatea specialiştilor merg însă pe prima variantă. Mai precis cea în care bunic al lui Ştefan cel Mare ar fi fost Alexandru cel Bun. În unanimitate aproape se consideră însă că tatăl lui Ştefan, Bogdan al II-lea, a fost bastard, nerecunoscut de tatăl său, apărut în urma unei relaţii extraconjugale trecătoare. Este cunoscută de altfel faima de mare iubitor de femei a lui Alexandru cel Bun. ”Atunci veni rîndul copiilor din flori al lui Alexandru-Vodă, pe care acesta nu-i recunoscuse niciodată. (n.r. - atunci cînd au fost înlăturaţi sau au pierit toţi fii legitimi). Între aceştia trebuie să se numească un Domn pentru două luni, căruia i se zicea Ciubăr şi care, ca Domn, îşi va fi spus de sigur altfel. Veni apoi Bogdan” ,precizează Nicolae Iorga în ”Istoria lui Ştefan cel Mare, povestită neamului românesc”.

Tocmai fiindcă era un copil din flori nerecunoscut de tatăl său, a fost nevoit să ia tronul cu sabia. L-a îndepărtat cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, prin ţinuturile căruia a pribegit ceva vreme, pe Alexăndrel, un voievod tînăr, nepot legitim al lui Alexandru cel Bun. Alexăndrel era însă un voievod slab, controlat de mama şi de unchiul său, pentru Bogdan al II lea fiind uşor să-l îndepărteze cu armata sa ardelenească. La rîndul său, copilul său din flori, cu Oltea, Ştefan al III lea Muşat, va ajunge să-şi cîştige tronul cu sabia şi tot după ce a pribegit. Va ajunge pe tron cu ajutorul lui Vlad Ţepeş.

Sursa: Adevărul.ro