15 ANGAJATI AI POLITIEI DE FRONTIERA SINT CERCETATI PENTRU PRETINDERE DE MITA LA AEROPORT

Cincisprezece angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sînt cercetați în cadrul dosarului de corupție, pornit pe 23 iunie. Este vorba despre circa 60 de episoade, dintre care 38 de pretindere de mită, iar restul – alte abateri contravenționale. Cauza a fost pornită în urma unor informații operative, transmite IPN.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, în urma acțiunilor operative, s-a constatat că angajați ai Sectorului de Poliție de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău” obțineau ilegal bani de la pasagerii care plecau din țară și în privința cărora apăreau suspiciuni de deținere și prezentare a testului PCR COVID-19 cu semne de falsificare. Astfel, polițiștii implicați în serviciu ar fi acceptat și primit sistematic de la cetățenii care traversau frontiera Republicii Moldova pe sensul de ieșire sume cuprinse între 50-100 de euro.

De asemenea, s-a mai stabilit că angajații Poliției de Frontieră ar fi extorcat bani de la diverse persoane, atît cetățeni moldoveni, cît și străini, care intenționau să traverseze frontiera de stat a Republicii Moldova prin Aeroportului Internațional Chișinău, pe sensul de ieșire, pentru a nu le întocmi procese verbale cu privire la încălcarea regulilor de izolare. Contra unor remunerări ilicite, aceștia nu întocmeau procese-verbale pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice.

La această etapă, în cauză figurează 15 polițiști de frontieră cu statut de bănuit, dintre care 13 au fost reținuți și urmează să fie plasați în izolatorul CNA. Aceștia sînt cercetați pentru corupere pasivă și riscă pînă la 10 ani de detenție cu privarea de a ocupa funcții publice pînă la 10 ani.

Sursa: IPN

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:44
03.04.24 - 13:42
01.04.24 - 12:39
05.04.24 - 19:01
01.04.24 - 12:46
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
09.04.24 - 00:59