Se pare că Statele Unite ale Americii au motive serioase să se răzbune pe Rusia. Astfel, publicaţia Business Insider scrie că în 2008, cînd SUA tocmai se afla în cel mai critic moment al său din ultimii ani, adică ajunsese &i
26.03.14 - 19:41
PIB înfoiat cu un leu uşurat Am relatat într-unul din numerele trecute că Produsul Intern brut al ţării a sporit cu aproape 9 procente, cea mai mare creştere din istoria ţării. Din păcate, această cifră record ţine mai mult de
26.03.14 - 19:17
Yuanul chinez ar putea deveni principala valută din lume Yuanul ar putea pune capăt dominaţiei dolarului SUA în sistemul monetar internaţional într-o bună zi, a declarat Yves Mersch, membru al comitetului executiv al Băncii Centrale
25.03.14 - 19:12
Europa caută să scape de dependenţa energetică faţă de Moscova În timp ce liderii de la Kremlin caută să justifice anexarea Peninsulei Crimeea prin necesitatea apărării drepturilor şi securităţii cetăţenilor ruşi, recuceririi p
25.03.14 - 19:07
Economia Rusiei se va prăbuşi Mai devreme sau mai tîrziu, toate ţările din spaţiul post-sovietic, care încă se află în sfera de influenţă a Rusiei, vor adopta modelul economic din Occident, este de părere Alexei Baier, ana
24.03.14 - 19:53
Cum ne-a influenţat traiul nostru? Autor: Vlad LOGHIN Produsul Intern Brut (PIB) al ţării, adică valoarea tuturor bunurilor nou create anul trecut de economia Moldovei, s-a ridicat la aproape 100 miliarde, sau şi mai precis 99, 879 miliarde de l
20.03.14 - 19:03
Hoţia creşte, nimeni nimic nu păţeşte Folosirea aiurea, cu abateri de la lege a banilor publici în ţara noastră ia amploare. Mai rău, se dedau la cheltuieli fără socoteală a mijloacelor bugetare chiar şi acele autorităţile publice
19.03.14 - 18:38
Guvernul RM nu dă nici un leu pentru crearea locurilor de muncă Cu o rată a şomajului de aproape 12 procente, Europa s-a apucat în mod serios de crearea locurilor de muncă. Astfel, preşedintele Franţei François Hollande a promis c
18.03.14 - 19:00
Banii se ieftinesc, speculanţii se îmbogăţesc Precupeţii din pieţele alimentare ale oraşelor noastre speculează din plin căderea leului moldovenesc. Pun la zarzavaturi nişte preţuri umflate, încît ţi se ridică părul &ic
18.03.14 - 18:53
Depinde cum îi foloseşti Fiecare dintre noi are părerea sa despre bani. Cine are dreptate şi cine greşeşte? Potrivit Money.ro, cu referinţă la Forbes.com, doi experţi financiari au analizat şase cele mai des întîlnite convi
17.03.14 - 19:22
Cea mai simplă metodă de prezentare a informaţiei despre venituri şi de plată a impozitelor FOTO: Ion Prisăcaru, Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat Conducerea fiscului din ţară este pornită în mod serios să simplifice şi
17.03.14 - 19:20
După o prăbuşire dezastruoasă vine o creştere încurajatoare Investiţiile înseamnă pentru economia unei ţări cam ceea ce sînt hrana, aerul şi apa, luate împreună, pentru om. Or, în dependenţă de fluxul de ban
13.03.14 - 19:33
O mare bătaie de cap pentru Guvern La prima vedere, nu-i chiar atît de rău cu locurile de muncă în Republica Moldova. Ultimele date oficiale arată că, anul trecut, populaţia ocupată, adică numărul cetăţenilor ţării noastre ca
12.03.14 - 19:18
Potrivit ultimelor date ale Băncii pentru Reglementări Internaţionale, valoarea globală a obligaţiunilor din lume a crescut pînă la 100 trilioane de dolari SUA la mijlocul anului trecut. Cele mai multe obligaţiuni au fost emise de către
12.03.14 - 19:16
An de cotitură pentru economia ţării Acum, cînd avem datele oficiale definitive, se poate de spus că anul trecut s-au înregistrat creşteri pe toate segmentele economiei naţionale. Deja am relatat că mulţămită condiţiilor meteor
11.03.14 - 18:53
Şmecherie electorală a lui Plahotniuc pe seama banilor statului Autor: Vlad LOGHIN Acum cîteva luni, cînd Vlad Plahotniuc a renunţat la mandatul de deputat în Parlamentul ţării, s-a vorbit că acesta se va concentra pe nişte p
10.03.14 - 19:49
Autor: Vlad LOGHIN Acum, cînd Crimeea, teritoriu suveran al Ucrainei, a fost ocupată de trupele ruseşti face să ne amintim care alte ţări au fost ocupate de soldaţii ruşi după terminarea celui de al doilea război mondial. În ulti
05.03.14 - 20:09
Cine va plăti pentru o decizie iraţională? Autor: Vlad LOGHIN Războiul cu Ucraina o va costa scump pe Rusia, iar SUA şi comunitatea internaţională vor face tot posibilul ca aceasta să plătească, a declarat preşedintele SUA Barack Obama. Es
04.03.14 - 19:47
Fug banii din Rusia Speriat de economia bolnavă a Rusiei, capitalul face picioare din această ţară. Doar în prima luna a anului curent, din cea mai mare putere a Comunităţii Statelor Independente (CSI) au plecat peste hotare 20 miliarde d
04.03.14 - 19:36
Cît de atractiv este pentru investitorii străini? În imagine: Ingrid Tersman, ambasadorul Suediei în RM La o întîlnire cu jurnaliştii de acum 3 săptămîni, ministrul Economiei Valeriu Lazăr a subliniat că una
03.03.14 - 19:26