Sute de migranţi au sosit la bordul unor ambarcaţiuni pe insula italiană Lampedusa, transmite dpa, potrivit agerpres. Conform presei de Marţi, autorităţile au numărat în jur de 700 de persoane, inclusiv minori, care au sos
• Social
16.06.21 - 00:52
Un milion de euro! Atît a primit amendă filiala franceză a companiei IKEA pentru că și-a spionat angajații. Fostul director a primit închisoare cu suspendare. Faptele imputate au avut loc între 2009 și 2012, fiind vorba despre
• Social
16.06.21 - 00:49
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat, Marţi, două sentinţe împotriva Turciei pentru încălcări ale libertăţii de expresie, în cazul unei angajate a serviciului public şi al unui student care şi-a exprim
• Social
16.06.21 - 00:46
O femeie din Germania, care și-ar fi ucis 5 din cei 6 copii înainte de a încerca să se sinucidă, a fost dusă în instanță, în prima zi de proces. Christiane K., 28 de ani, este acuzată că și-a drogat copiii, cu vî
• Social
16.06.21 - 00:31
Atunci cînd vine vorba de plăcerile lor personale, unele femei am putea spune că merg prea departe. Acum ceva timp, mai multe doamne și domnișoare au ajuns la spital din cauza unui joc amoros periculos, după ce au încercat să se aut
• Social
16.06.21 - 00:24
Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi, candidat la funcția de deputat din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a avut astăzi întîlniri cu oamenii din mai multe localități din raionul Ocnița. ”Am găsi
• Social
15.06.21 - 21:17
Fabrica de brînzeturi din Cahul trebuie repusă în activitate, a declarat președintele PSRM, Igor Dodon, fiind invitat la o emisiune realizată de presa locală de la Cahul. Liderul socialiștilor a declarat că statul trebuie să facă
• Social
15.06.21 - 21:16
Veste bună pentru moldovenii, care muncesc ilegal în Federația Rusă. Președintele Vladimir Putin a semnat decretul, prin care a fost prelungită perioada de ședere, pînă pe 30 septembrie 2021. Astfel, străinii care se află pe teri
• Social
15.06.21 - 17:38
Numărul cazurilor de infectare cu virusul COVID-19 este mai mare astăzi în comparație cu ziua de luni. Ministerul Sănătății anunță că 48 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în Re
• Social
15.06.21 - 17:35
Instituțiile medicale din țară, de pe ambele maluri ale Nistrului, urmează să primească echipamente personale de protecție, cum ar fi ochelari de protecție, halate medicale și măști chirurgicale. Acestea se conțin într-o donație &i
• Social
15.06.21 - 17:34
Aflat în localitatea Burlacu din raionul Cahul, Președintele PSRM, Igor Dodon, a discutat cu angajații întreprinderii ”Vierul Vin”. Au fost abordate diverse subiecte. Oamenii sînt îngrijorați de starea proastă
• Social
15.06.21 - 17:33
În locul contrabandistului Alexandru Catan, PAS-ul Maiei Sandu bagă în lista electorală un peledemist certat cu integritatea, informează Telegraph.md, cu referire la replicamedia.md Potrivit sursei citate, în locul candidatului d
• Social
15.06.21 - 15:49
La Cahul, liderul socialiștilor a avut o întrevedere cu angajații mai multor instituții medicale din oraș și raion. Inițial, Igor Dodon a mulțumit tuturor medicilor pentru eforturile depuse în lupta cu pandemia, reiterînd că
• Social
15.06.21 - 14:47
Un arbitru moldovean va oficia partidele de taekwondo de la JO Federația Internațională de Taekwondo WT (World Taekwondo) l-a desemnat pe arbitrul moldovean Ștefan Răileanu să oficieze partidele din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Ştefa
• Social
15.06.21 - 15:46
Președintele PSRM, Igor Dodon, se află, astăzi, în vizită în raionul Cahul. Prima întîlnire a avut loc în satul Burlacu, unde Igor Dodon a vizitat cea mai longevivă familie din localitate. Igor Dodon a felicitat fam
• Social
15.06.21 - 14:34
Consilierii PLDM și PAS din satul Condrița, mun. Chișinău, nu au susținut deschiderea primei grădinițe în localitate. Totodată, acești aleși locali nu au votat proiectul de decizie pentru compensarea coșului minim alimentar în
• Social
15.06.21 - 10:28
Liderul PSRM, Igor Dodon, întreprinde o vizită în sudul Moldovei, în raionul Cahul. Președintele socialiștilor a planificat mai multe întrevederi cu angajații unor întreprinderi, cu medici. „Sînt dispus s
• Social
15.06.21 - 10:27
Consumul de gaze naturale a scăzut Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit 43,2 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 3% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, potriv
• Social
15.06.21 - 10:25
Liderul PSRM, Igor Dodon, a vizitat întreprinderea farmaceutică din capitală – “Dita EstFarm”, care activează mai bine de 25 de ani în Moldova și dispune de o rețea mare de farmacii sub brand-ul “Farmacia Fami
• Social
15.06.21 - 10:20
De la tigrul cu dinţi-sabie din America, devenit extinct în urmă cu 10.000 de ani, la pasărea-elefant din Madagascar, dispărută în cursul ultimului mileniu, 11 specii dispărute vor fi readuse la viaţă cu ajutorul realităţii augm
• Social
15.06.21 - 00:41