Douăzeci de turişti străini şi doi tunisieni au fost ucişi în atacul comis miercuri la Muzeul Bardo din Tunis, a făcut cunoscut un purtător de cuvînt al Ministerului de Interne, Mohamed Ali Aroui. "Sînt 22 de morţi, dintre c
• Externe
19.03.15 - 17:32
Reprezentanţa Ucrainei pe lîngă Uniunea Europeană a transmis miercuri oficial instituţiilor europene o solicitare a Kievului adresată Consiliului UE cu privire la trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în estul separatist al U
• Externe
19.03.15 - 17:13
Atacul armat comis în noaptea de miercuri spre joi într-un bar din Göteborg - fiind vorba, fără îndoială, de o reglare de conturi între bande rivale - s-a soldat cu doi morţi şi cel puţin 10 răniţi, a anunţat pol
• Externe
19.03.15 - 17:10
Rezultatele cvasi-definitive ale alegerilor legislative din Israel confirmă joi victoria lejeră a partidului conservator al lui Benjamin Netanyahu şi o potenţială majoritate de dreapta formată din 67 din cei 120 de parlamentari pentru premierul
• Externe
19.03.15 - 17:04
Viceprim-ministrul Republicii Moldova, Victor Osipov, a avut o întrevedere cu şefa Direcţiei Programe de Cooperare din cadrul Departamentului Democraţie şi Afaceri Politice a Consiliului Europei, Anna Capello-Brillat. În cadrul discu
• Externe
18.03.15 - 19:50
Rada Supremă (parlamentul) a Ucrainei a adoptat marţi un proiect de lege conform căruia republicile populare autoproclamate Doneţk şi Lugansk sînt declarate «teritorii aflate temporar sub ocupaţie». În favoarea documentu
• Externe
18.03.15 - 19:20
Bilanţul deceselor în cele mai sîngeroase conflicte din lume a crescut cu peste 28% în 2014, comparativ cu 2013, confruntările din Siria fiind pentru al doilea an consecutiv mai sîngeroase decît toate celelalte, relev
• Externe
18.03.15 - 19:18
În Ucraina a început miercuri demobilizarea militarilor chemaţi sub arme în martie 2014, în contextul conflictului din estul separatist al ţării, a anunţat Ministerul Apărării de la Kiev. Conform ministerului citat, &ici
• Externe
18.03.15 - 19:12
Statele Unite ale Americii şi “nucleul agresiv al UE” desfăşoară acţiuni în vederea minimizării participării unor lideri europeni la festivităţile din 9 mai de la Moscova, prilejuite de victoria în Al Doilea Război M
• Externe
18.03.15 - 19:10
Vladimir Putin poartă "vina politică" a morţii liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov, asasinat în apropiere de Kremlin, a declarat Jana Nemţova, fiica politicianului, într-un interviu, în Italia, de postul BBC. "El era cel mai
• Externe
18.03.15 - 19:08
Ungaria a acţionat întotdeauna în conformitate cu poziţia comună europeană referitor la sancţiunile împotriva Rusiei, a indicat marţi Ministerul de Externe ungar, ca reacţie la recentele comentarii ale premierului român
• Externe
18.03.15 - 19:06
Premierul elen Alexis Tsipras va ridica problema lichidităţilor la summitul UE din 19-20 martie, a anunţat miercuri un purtător de cuvînt al Guvernului de la Atena, transmit Bloomberg şi Reuters. «Urmărim să clarificăm acordul din
• Externe
18.03.15 - 19:04
Mai multe focuri de armă au fost auzite într-o parcare subterană la un centru comercial de la periferia capitalei daneze Copenhaga, două persoane fiind rănite, a anunţat miercuri poliţia, citată de media locală. Potrivit publicaţiei Ek
• Externe
18.03.15 - 18:59
Şedinţa plenară a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană a fost prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini; Comisarul European p
• Externe
17.03.15 - 20:54
Occidentul este gata pentru noi sancţiuni la adresa Rusiei, însă aceasta nu este un scop în sine, a declarat luni cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Berlin împr
• Externe
17.03.15 - 20:44
Un soldat a fost ucis în estul rebel prorus al Ucrainei în timp ce parlamentul de la Kiev se pregăteşte să voteze în această săptămînă legi ce acordă mai multă autonomie acestei regiuni, în conformitate cu acord
• Externe
17.03.15 - 20:00
Absenţa din viaţa publică a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, a dus la apariţia unor numeroase speculaţii, unele sugerînd o luptă pentru putere sau o lovitură de stat în Rusia, iar altele că liderul de la Kremlin ar fi murit.
• Externe
17.03.15 - 19:54
Premierul britanic David Cameron a declarat marţi că nu există decît o şansă «destul de redusă» de a devansa pentru 2015 referendumul privind apartenenţa Regatului Unit la Uniunea Europeană, consultare pe care vrea să o org
• Externe
17.03.15 - 19:50
Premierul ungar Viktor Orban a negat luni că ar fi cooperat cu serviciile secrete comuniste, aşa cum l-a acuzat omul de afaceri Lajos Simicska, relatează MTI. Ca răspuns la o întrebare în parlament a deputatului Adam Mirkoczki, din ca
• Externe
17.03.15 - 19:46
Ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble a considerat luni că nimeni "încă nu înţelege ce vrea în cele din urmă guvernul grec", în timpul unei dezbateri la Berlin, notează AFP. "Pînă în prezent, ni
• Externe
17.03.15 - 19:42