Numărul iranienilor morţi în timpul busculadei produse săptămîna trecută la Mina, în apropierea oraşului sfînt musulman Mecca, din Arabia Saudită, a crescut de la 241 la 464, potrivit unui ultim bilanţ anunţat joi de
• Externe
01.10.15 - 18:46
Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a apreciat că actuala criză a imigranţilor a demonstrat că Uniunea Europeană, ca «o comunitate reală de valori», este inexistentă şi că funcţionarea ei trebuie «complet r
• Externe
01.10.15 - 18:45
Premierul britanic David Cameron nu va demisiona din funcţie în 2019, cu un an înainte de încheierea celui de-al doilea mandat, a declarat joi o sursă din guvern, dezminţind astfel o informaţie apărută într-o publicaţie
• Externe
01.10.15 - 18:25
O explozie a avut loc joi într-o clădire rezidenţială în oraşul chinez Liuzhou, situat în provincia Guangxi (sud), la o zi după exploziile unor colete-capcană în aceeaşi localitate soldate cu moartea a cel puţin şapte
• Externe
01.10.15 - 18:22
Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a autorizat miercuri utilizarea forţelor armate ruse în afara graniţelor ţării, ca urmare a unei solicitări în acest sens a preşedintelui Vladimir Putin, transmi
• Externe
30.09.15 - 19:47
Poate oare fi Rusia în spatele crizei imigranţilor din Europa? Este doar o simplă coincidenţă faptul că atunci cînd Uniunea Europeană se confruntă cu un adevărat tzunami uman, Rusia întinde o mînă de ajutor Occidentul
• Externe
30.09.15 - 19:46
Statele lumii ar trebui să găsească o soluţie colectivă la criza migranţilor şi să o considere o «responsabilitate globală», a declarat Peter Sutherland, reprezentantul special pentru migraţii al secretarului general al ONU, &ic
• Externe
30.09.15 - 19:34
O anchetă penală pentru «crime de război» a fost deschisă în Franţa vizînd regimul lui Bashar Al-Assad pentru atrocităţi comise în Siria între 2011 şi 2013. «Faţă de aceste crime care afectează con
• Externe
30.09.15 - 19:32
Ambasada Germană la Chişinău aminteşte de jubileul de 25 de ani de la reunificare prin prezentarea unui puzzle mare în forma de harta Germaniei Germania a fost divizata timp de peste 40 de ani – pînă la reunificarea de la 3 oc
• Externe
29.09.15 - 19:37
Puţini politicieni ar putea să se laude că au reuşit să creeze o astfel de intrigă în jurul alocuţiunii sale la Adunarea generală a ONU, cum i-a reuşit lui Vladimir Putin, susţine publicaţia americană The Financial Times. „C&i
• Externe
29.09.15 - 19:32
Nu trebuie să i se permită preşedintelui rus Vladimir Putin să se folosească de situaţia cu refugiaţii în detrimentul Ucrainei, a declarat, marţi, premierul Poloniei, Ewa Kopacz, într-un interviu pentru postul polonez TVPInfo, inf
• Externe
29.09.15 - 19:28
Preşedinţii SUA şi Rusiei, Barack Obama, respectiv Vladimir Putin au avut o întrevedere luni seara la sediul ONU, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite, în încercarea de a găsi o soluţie la haosul din Siria, dar
• Externe
29.09.15 - 14:47
O analiză a sistemului de valori morale din Rusia, a relaţiilor dintre stat şi culte, ar ajuta Occidentul să înţeleagă mai bine cum acţionează Moscova. Sistemul de valori morale din Rusia, în special aplicarea lui în politi
• Externe
28.09.15 - 19:37
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus, duminică, constituirea unei noi coaliţie în Siria pentru combaterea grupării jihadiste Statul Islamic şi pentru a-şi salva aliatul, preşedintele Bashar al-Assad, în ajunul unei înt&ic
• Externe
28.09.15 - 19:31
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Barack Obama se vor întîlni luni seara la New York, însă experţii ruşi nu se aşteaptă la o «încălzire» a relaţiilor dintre cele două ţări, tensi
• Externe
28.09.15 - 19:29
Discuţiile cu Federaţia Rusă asupra Siriei nu vor schimba atitudinea SUA de condamnare a acţiunilor Moscovei în Ucraina şi politica de sancţiuni împotriva acesteia pentru rolul său în criza ucraineană, a declarat joi seara m
• Externe
25.09.15 - 17:14
Afluxul de refugiaţi către vestul Europei via Balcani continuă să fie important vineri, la două zile după un summit european extraordinar privind gestionarea crizei imigraţiei. Circa 4.500 de persoane au sosit dinspre Ungaria la frontiera aust
• Externe
25.09.15 - 16:50
Casa Albă a precizat că întrevederea dintre preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus, Vladimir Putin, anunţată pentru luni, 28 septembrie, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, va avea loc la «cererea&
• Externe
25.09.15 - 16:46
Uniunea Europeană se va confrunta cu un aflux important de migranţi chiar şi în cazul în care comunitatea internaţională reuşeşte «printr-un miracol» să pună capăt conflictului din Siria, a declarat vineri Înal
• Externe
25.09.15 - 16:42
Papa Francisc a fost primit joi seară ca o vedetă la New York, fiind întîmpinat cu strigăte de bucurie de mii de persoane în timp ce a străbătut Fifth Avenue în papamobil, în a doua etapă a voiajului său în
• Externe
25.09.15 - 16:38